30Nov
De 24 de zile suntem plecati din tara.
16 Sept 2019

Stiti ca va spuneam cum aici totul merge lent si cum toti au rabare la casa de marcat cu cosurile pline astfel incat doamna vanzatoare sa isi aseze frumos produsele in raft? Ei bine, la acelasi magazin, la aceeasi casa de marcat, doar ca alta doamna vanzatoare si, evident alt “public” cu alte cosuri pline, s-a repetat istoria, doar ca de aceasta data eu cu cei doi copii ai mei am blocat tot pentru ca nu mi-a fost acceptata plata cu cardul, primeam o eroare. Calin alerga intr-o parte, Emma tragea de niste produse, eu luptam sa scot alt card. Va imaginati scena? Nu, nu m-a ajutat nimeni. Vanzatoarea statea pasiva in timp ce o parte din cei care stateau la coada in spatele meu comentau tare si apasat. Au spus multe cuvinte, eu intelegeam doar “zeit” care insemna timp si un soi de “o my God”, o varianta in limba germana foarte asemanatoare. Am reusit intr-un final sa fac plata, sa imi adun si copiii imprasitiati, si produsele imprastiate si sa ies din magazin cu un “ Entschuldigung” (scuze in limba germana) pentru care am fost apostrofata de aceeasi domni pentru ca nu l-am pronuntat bine. Scena in sine nu m-a revoltat, nu m-a pus intr-o situatie extrema. Folosesc plata cu cardul de ani de zile, am trecut prin diverse situatii. Am copii de 4 ani, plus perioada de sarcina, la fel, am trecut prin multe situatii in care nu am primit empatie sau ajutor, si cateodata nici macar prioritate, sa zicem la o casa unde era semn clar de prioritate pentru femeile insarcinate. Si toate astea, in Romania. Deci, nu situaita in sine mi-a creat asa un mare disconfort ci faptul ca nu am putut reactiona sub nicio forma. Sunt la ei pe teren si trebuie sa joc dupa regulile lor si atata timp cat nu le vorbesc limba nu pot decat sa tac si sa inghit. Cum ar fi fost sa ma apuc sa ii explic in limba engleza acelui domn, sau tuturor celorlalti pasivi-agresivi ca sunt niste badarani????
Sunt intrebata cum suntem, cum ne-am acomodat, daca ne-am gasit drumul si daca e asa cum ne-am imaginat ca o sa fie.
Nu ne-am acomodat, inca nu ne-am gasit drumul si…inca nu am avut niciun pic de timp sa ne dam seama daca e sau nu asa cum ne-am imaginat ca o sa fie.
Cea mai mare problema, de departe, cel mai greu lucru cu care ne confruntam este limba.
Am avut multe situatii in perioada asta in care m-am simtit handicapata. Avem noroc ca avem ajutor mult si oameni dispusi sa isi modifice programul si rutina zilnica sa mearga cu noi sa rezolvam diverse: Sa deschidem un cont bancar, sa inscriem copilul la gradinita, sa cautam casa de sanatate sa completam un formular, sa sunam la un anunt, sa vizionam un apartament etc. Si pentru ca germana noastra inca se rezuma la o insiruire de cuvinte pe care nu prea le putem lega intre ele, de fiecare data, tot ce putem face este sa ne uitam cand catre unul, cand catre celalalt, ca la un meci de tenis si sa incercam sa deslusim cate un cuvant si sa asteptam linisiti, in banca noastra, sa ni se traduca.
Voi v-ati descurcat cu engleza pe unde ati mers prin lumea asta mare? Si noi la fel, chiar si in Viena in vacanta am folosit engleza. Insa acum este o alta situatie. Suntem intr-o zona rurala unde sunt putini care vorbesc engleza si o parte dintre ei, chiar daca o inteleg refuza sa o vorbeasca. Si mai e ceva. Este un sentiment de datorie pe care il avem fata de austrieci. Am venit in tara lor si beneficiem de sistemul lor, de structura lor, de strazile lor impecabile, asa ca mi se pare correct sa ma adresez lor in limba lor.
Sunt foarte multi imigranti aici. De mult. Sunt multi romani, sunt multi sloveni, croati si sunt foarte multi turci. Am inteles ca multi turci sunt veniti din zone de conflict cu azil politic si prin urmare nu lucreza, nu contribuie cu nimic si beneficiaza de mult sprijin din partea poporului austriac. Nu spun ca azilantii politic nu trebuie sa primeasca ajutor, spun si cred ca se face mult abuz de ceea ce sistemul austriac le ofera: cazare, indemnizatie, cursuri de limba, cursuri de recalificare. Si unii dintre ei decid ca sunt intr-un soi de vacanta platita de statul austriac. Si locuitorii austrieci ai acestor orase care vad lipsa de interes a imigrantilor de a produce si de a contribui real la societate, austrieci care va spuneam zilele trecute muncesc pe branci, au dezvoltat un soi de aversiune fata de imigranti. Da, nu este corect fata de mine care am venit aici cu cele mai bune ganduri, nu este corect fata de alti imigranti care muncesc mult si fac eforturi care ii cocoseaza. Nu este corect ca ei ne baga in aceeasi oala.
Am aflat de o cutuma a celor de aici, a austriecilor din zona unde suntem noi, o cutuma care arata si o fata mai putin frumoasa a lor. Din cauza faptului ca strainii invata greu limba germana, invata partea de vocabular si mai putin, sau deloc, sau mai tarziu partea de gramatica si de conjugare a verbelor si fac des greseala de a folosi verbul la forma infinitiva la orice timp si la orice persoana. Ceva de genul : eu a vorbi nu prea bine germana. Si tocmai pentru ca este o greseala comuna, o parte din austrieci, decid sa vorbeasca “straina” cu strainii. Si le vorbesc cumva…pe limba lor. Le vorbesc intentionat gresit. O infatuare si o grosolanie fara margini.
Dar, sunt si austrieci care au facut eforturi cu noi sa comunicam in engleza, sunt si austrieci care ne-au zambit mult si care ne-au explicat cum se pronunta corect si care ne-au aratat multa bunavointa. Asa ca eu nu o sa-I bag pe toti austriecii in aceeasi oala si sa spun ca toti sunt badarani. O sa spun doar ca sunt oameni si oameni!
Maine avem prima intalnire oficiala cu viitoarea educatoare a lui Calin. El este foarte entuziasmat si isi doreste sa ramana direct de maine acolo. Eu am reticente, pentru ca stiu ca se va confrunta cu situatii limita din cauza limbii si as vrea sa inteleg prima data eu cum se vor desfasura lucrurile, care le e rutina zilnica sa il pot pregati. El, ca si noi, este un copil foarte vocal si foarte extrovertit si care are nevoie sa comunice mult verbal si cred ca din punctul asta de vedere ii va fi si lui greu. Dar am cea mai mare incredere in copilul meu si stiu ca si aici va reusi sa arate cine este si se va acomoda repede.
Am gasit o “acasa” de inchiriat. Am facut ceva compromisuri, pentru ca na…altfel nu se poate. Acum suntem in proces de renovare, asta fiind unul dintre compromisuri, casa este destul de neingrijita si noi am ales sa facem renovari substantiale.
Desi planul initial nu era ca eu sa imi iau un job aici, din cauza multor cheltuieli neprevazute si din cauza traiului de viata mai scump aici, am decis sa incerc o varianta de un job part time. Am auzit de un job de la 6 dimineata la 10 dimineata , sa ajut la bucatarie la prepararea unor sandviciuri pentru angajatii unei fabrici. Mi s-a parut o munca frumoasa si usoara si programul minunat, nici banii nu erau rai, undeva intre 600 si 800 eur pentru 20 ore pe saptamana. Cand am ajuns acolo, postul era de fapt pentru spalat vase insa, nici pentru acela nu am fost acceptata din cauza aceleiasi bariere: limba! Esti judecat in functie de ceea ce spui si cand tot ce spui este “Ich spreche nicht sehr gut deutsch” (eu nu vorbesc germana prea bine) oricat de multa grija ai avea la limbajul corpului, limbajul verbal este cel mai important.
Sa stiti ca facem eforturi sa invatam limba germana. Avem cursuri audio in masina pe care le ascultam des, ascultam radio in germana, copiii se uita la desene in limba germana, in fiecare zi avem grija sa ne imbogatim vocabularul cu noi cuvinte si in fiecare seara le repetam cu Calin, insa, nu este sufficient. Limba germana este grea.
Va multumesc mult pentru mesaje!