Viata in Austria in timpul Pandemiei

 

S-a apropiat si de noi.

 In primul val ne era teama mai mult pentru cei de acasa, pentru parinti. Pentru bunica de 83 de ani.  Parintii mei  inca  lucreaza si amandoi au boli cronice diabet, astm. Pe langa asta maica-mea e asistent medical, deci…risc si mai ridicat. Apoi ne era teama pentru ca auzeam in media cat de nepregatite sunt spitalele din Romania sa faca fata cazurilor grave. Apoi ne era teama ca nu vom putea ajuta cu nimic de aici si ca nu ne vom putea merge in Romania daca ar fi fost realmente nevoie.

 

Si noi aici eram precauti si dezinfectam tot si evitam orice contact si ieseam din casa rar, dar ne simteam in siguranta.  Locuim intr-o zona ferita, sotul meu lucreaza de acasa, gradinita copiilor era inchisa, eu eram in somaj, nu ne vizita nimeni si nu vizitam pe nimeni. Plus ca vedeam cum oamenii resppecta regulile si poarta masca, auzeam stiri despre cat de pregatit este sistemul medical de aici sa faca fata unei situatii grele. Ce sa mai, ne simteam in siguranta!

 

Lucrurile s-au schimbat. In primul rand am devenit mult mai activi social. Si eu merg la munca si copiii merg la gradinita. Iesim in parcuri si in plimbari si in vizite. Folosim masca si ne dezinfectam mainile la fel ca toti ceilalti, dar nu o mai facem cu aceeasi frenezie ca la inceput. Cunoastem oameni care au avut Corona, chiar aici, foarte aproape de noi. Stim o scoala care s-a inchis, intr-un sat apropiat de noi pentru ca au fost mai multe cazuri confirmate. Noi la randul nostru am fost suspecti de Corona. Din Romania stim de multe persoane bolnave. Nu mai e ceva despre care doar se discuta la Tv , acum e ceva super tangibil si pentru noi. Si cateodata simt ca este inevitabil si ca sigur va veni si randul nostru sa fim bolnavi. Necunoscuta e cand si cat de grava va fi forma pe care o vom face.

Dar nu e vorba doar de aspectul medical. Covid 19 deja ne-a afectat fara sa ne fi atins.

Nu ne-am vazut familiile de 1 an. Copiii mei nu si-au vazut bunicii de 1 an. Nu am mai stat in aceeasi camera cu cei mai buni prieteni de 1 an. Ne vedem pe apeluri video, ne auzim la telefon, ne trimitem poze si ne scriem mesaje, dar…nu mai e suficient.

Am tergiversat initial si apoi anulat de tot multe evenimente legate de afacerea din Romania. Am pierdut evenimente si aici in Austria, de exemplu weekendul viitor ar fi trebuit sa fim prezenti ca expozanti cu jucariile noastre la un targ mare, din pacate s-a anulat, tot din cauza Corona.  Am rezolvat in defavoarea noastra situatii doar pentru ca nu am putut calatori.

Nu am vazut marea anul asta. Nu stiu de cand nu s-a mai intamplat asta…sigur copiii mei au vazut-o in fiecare an din viata lor. Stiu ca unii dintre voi ati gasit solutii si variante, pentru noi a fost complicat din multe puncte de vedere si cu riscuri prea mari pe care sa ni le asumam. Ok, suntem in Austria unde sistemul medical e pregatit sa aiba grija de mine daca ma imbolnavesc de Corona si sigur vor avea locuri chiar si la terapie intensiva daca o sa fie cazul. Dar, ce fac copiii mei fara mine acasa cat eu sunt in spital? Cat de greu o sa le fie fara mine? Sau, mai rau, daca se imbolnaveste si sotul meu? Cine are grija de copii???? Si din motivele astea, plus altele de ordin adminstrativ , am decis sa nu mergem la mare anul asta.

 

Lucrez intr-un restaurant la bucatarie si ma astept ca in orice moment sa raman iar fara slujba.

Ma astept ca in orice moment sa ni se spuna ca e un caz confirmat la gradi si ca vor ramane acasa copiii.

Ma astept ca in orice moment sa primesc un mesaj de la un apropiat care sa imi spuna ca e bolnav.

Ma uit in media si vad atat de multi oameni cu afaceri, restaurante, hoteluri, pensiuni care sunt disperati. Unii poate au plan de rezerva, poate doar au pierdut o investitie si altii poate ca sunt pe cale sa piarda tot dar sa ramana cu datorii la banci.

 

COVID 19 ne afecteaza fara sa ne atinga! Viata e atat de diferita, oare o sa mai fie vreodata la fel?

 

Fiti buni unii cu ceilalti, e gratis!

14 septembrie


p.s. copiii mei sunt bine, sunt sanatosi si fericiti si din motivul asta pun poze azi cu ei, ca sa balansez un pic tonul un pic trist al postarii.