Prima demisie in Austria
Una calda, una…mai rece
Primul meu job in Austria a fost intr-o fabrica, la bucataria restaurantului. Nu era un restaurant a la carte, ci un fel de cantina unde zilnic se gateau cateva feluri de mancare pentru cei cam 600 de angajati de la birourile fabricii. A fost pentru prima oara cand am intrat intr-o bucatarie profesionala si am fost super impresionata. Munca nu era grea, dar nici usoara, mai ales pentru ca timp de 4 ore stateam doar in picioare. Echipa era formata din aproximativ 15 oameni. Bucatarul Chef avea o atitudine profesionista dar totusi empatic cu fiecare dintre noi. Mie mi-a placut mult de el. Engleza lui nu era chiar buna, dar mereu facea eforturi sa imi adreseze macar o intrebare zilnic in engleza: Is everything ok with you? Are your kids ok? Colegii mei, majoritatea educati si civilizati. Per total, lasand la o parte ceea ce faceam eu propriu zis, atmosfera era una cu care eu eram obisnuita.
Prin urmare am avut aceleasi asteptari si aici, la noul job, cel pe care mi l-am gasit singura.
Desi am fost entuziasmata in primele ore, iata-ma, o saptamana mai tarziu cu demisia depusa.
Eu am aplicat pentru pozitia de ajutor in bucatarie, pentru ca mi-a placut job-ul anterior. Nu este usor intr-o bucatarie profesionala dar este o munca pe care o fac cu placere si asta cred ca e important.
In scrisoarea de intentie trimisa eu am specificat de ce am ales sa muncesc in bucatarie si faptul ca am 2 copii mici care merg doar in prima parte a zilei la gradi, prin urmare pot lucra doar dimineata.
Firma de leasing insa, nu a tinut deloc cont de nevoile mele si nici de nevoile clientului. Clientul firmei de leasing fiind o firma de curatenie prin care un spital si-a externalizat serviciile de curatenie.
Ca sa scurtez povestea, eu am semnat contractul cu firma de leasing, urma sa raspund direct unei firme de curatenie dar lucram in bucataria unui spital.
Cand am intrat in bucatarie am crezut ca sunt intr-un laborator. Nu stiu daca e asa mereu, sau acum sunt masuri suplimentare luate din cauza Covid. Toata lumea cu masca non stop, echipament corespunzator de sus pana jos. Schimbat manusile in functie de activitatea pe care o faceai. Schimbat sorturile in functie de bancul la care lucrai. Dezinfectat de cateva ori pe zi carucioarele care transportau mancare. Sunt multe de spus aici, o sa va povestesc alta data, daca sunteti curiosi sa stiti cum e organizata bucataria unui spital in Austria.
In comparatie cu primul meu job, aici atmosfera e una mult mai oficiala, mult mai rece, fiecare e grabit si e cu treaba lui, multe procedure fixe. Fiecare carucior, obiect, masina are o anumite pozitie in functie de ora zilei, raportandu-se la masa care urmeaza sa fie servita.
Treaba mea concret era sa pregatesc carucioarele ce urmau sa plece cu micul dejun pentru pacienti. Adica: urmaream niste liste cu cerintele pacientilor si adaugam in acele cosuri: apa minerala sau plata, daca un pacient avea o cerinta pentru o paine deosebita fata de cea din meniu, daca avea un iarut fara lactoza fata de cel standard, sau…alte exceptii de genul asta. Nu era nimic greu, doar ca era multa informatie si multa responsabilitate dp meu dv. Apoi pregateam micul dejun pentru angajatii din bucatarie. Aveam o camera, ca un living, cu o masa mare si frumoasa, unde eu duceam platourile cu mancare , pregatite de altcineva, duceam lapte, unt, cafea, ceai, etc tot ce se mananca la un mic dejun si le asezam frumos pe masa. 😊 din nou, nimic greu.
Ajutam la pus mancarea pe tavile ce urmau sa ajunga la pacienti, era o banda lunga lunga, stateam cam 12 persoane de o parte si de cealalta a ei si fiecare dintre noi adauga ceva pe tava. Apoi tavile erau inchise ermetic, erau asezate pe un carucior si erau scoase din bucatarie. La intoarcerea lor, le sortam pe categorii si altcineva le baga in masina de spalat, care era de fapt tot o banda lunga si eu la celalalt capat al benzii le scoteam si le puneam in niste cutii metalice speciale, care erau bagate in priza , astfel incat sa tina vesela calda pana la urmatoare masa.
Cam astea erau responsabilitatile mele zilnice. In functie de ziua saptamanii, in fiecare zi se mai adauga ceva: dezinfectat masina de spalat vase in fiecare luni, schimbat filtrele la masina in fiecare marti, etc.
Munca nu era grea, un volum destul de mare si cu multe proceduri si multe…fixatii , dar nu ma plang de asta, adica ma adaptam, ma adaptasem.
In schimb problema a fost alta. Eu faceam parte din echipa firmei de curatenie, nu faceam parte din personalul din bucatarie al spitalului. Firma de curatenie avea 2 reprezentante in bucatarie. In bucatarie, ca si in curatenie in tot spitalul se lucra in ture. La inceput, la interviu mi s-a explicat ca in bucatarie plata / ora era de 10.65 eur si la curatenie de doar 9 eur pentru ca e mai greu in bucatarie. Eu nu am inteles de ce mi s-a spus si de plata pentru curatenie, dar…nici nu am intrebat. Am spus doar ca eu vreau sa lucrez in bucatarie si mi s-a spus: dar sa stii ca e greu!
Duminica am primit programul pe luna august si ce credeti? Surpriza! Desi stabilisem ca eu lucrez doar in bucatarie, in toata luna august eram doar 2 zile in bucatarie si restul in curetenie in diverse zone ale spitalului. I-am trimis imediat un mesaj coordonatoarei, celei cu care eu de fapt si dadusem interviul si i-am amintit ca discutia noastra a fost alta si ca trebuie sa gaseasca o solutie , in caz contrar, poate sa considere ultima mea zi in bucatarie ca fiind ultima mea zi de munca. Atitudinea ei initiala a fost una buna, a incercat sa imi spuna ca e putin personal si ca eu nu lucrez nici in weekend, nu lucrez nici seara si ca trebuie si eu ca toate celelalte doamne sa ma supun regulilor, desi….discutia noastra initiala fusese cu totul alta. Eu am ramas ferma pe pozitia mea si pentru ca am vazut ca nu s-a modificat deloc tabelul cu turele pe luna august, am trimis azi un mail firmei de leasing in care am atasat demisia.
Nu am nimic cu munca in curatenie. Respect curatenia si pe doamnele care o fac. Pur si simplu nu este de mine. SI daca totusi voi decide sa lucrez in curatenie, va fi alegerea mea, nu voi fi pacalita de o firma de leasing sau constransa de un angajator. Si, cu siguranta nu voi conduce 2 ore in fiecare zi, aproape 80 de km , ca sa merg sa fac un job care nu imi place si care in perioada asta ma forteaza sa intru in contact cu multi oameni bolnavi.
Intre timp, sotul meu, care aunci cand gaseste un om capabil sa lege 2 cuvinte in engleza , mereu se pune la povesti, a vorbit cu terapeuta care ii face masaj de recuperare la spate, si dansa are un frate, care fratele are o pensiune aici in zona, la 10 min de noi si care are nevoie in weekend de cineva sa ii ajute la bucatarie, pentru ca au multe evenimente si multi clienti la masa in weekend. Am vorbit cu proprietara pensiunii si vineri merg la un interviu.
Concluziile mele dupa experienta asta:
– Nu mai semnez niciun contract cu nimeni decat daca il citesc si traduc acasa inainte
– Nu exista “lasi de la tine ca sa fie bine”, asa cum iti asterni de la inceput asa dormi. Le-am spus ca eu nu lucrez in weekend, am auzit ca exista o sittuatie mai grea si m-am oferit totusi sa lucrez, si am si lucrat in weekendul care tocmai a trecut, cu titlu de exceptie, ca sa ajut echipa si, drept rasplata: eram trecuta sa lucrez si in weekend-ul urmator, am refuzat categoric si reactiile nu au fost deloc bune.
– Pentru firmele de leasing suntem doar niste numere care genereaza venituri. Probabil ca in aceeasi zi cu mine au semnat alte 10 contracte si azi probabil au inregistrat alte 10 demisii. Pentru ei , noi toti strainii suntem o apa si un pamant si nu isi dau deloc interesul pentru ca…daca eu nu accept compromisurile cerute de ei, in spatele meu la usa sunt alte 10 femei cu germana la fel de slaba ca a mea care vor accepta conditiile lor.
Mai am si alte concluzii dar simt miros de gogosi facute de bunica si nu mai am rabdare!
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
p.s. pentru ca nu am cine stie ce poze legate de subiect va atasez un filmulet cu una dintre jucariile produse de noi! 🙂 cealalta viata profesionala a mea!
29 iulie 2020