La spital in Austria

Emma are muci de mai bine de o saptamana, un pic de febra care venea si pleca, am crezut ca scapasem weekend-ul asta insa a inceput Calin sa tuseasca. Am decis luni dimineata sa ramana acasa, sa nu mearga la gradi sa nu il expunem si mai mult (bine am facut, a aparut saptamana asta un caz de scarlatina la gradi). Marti febra si tuse intensiv, miercuri febra mare, aproape 40. Culmea, Emma s-a trezit plangand si cu mana la ureche. Am tot stat sa ne gandim cum sa procedam? Sa mergem la un medic generalist din zona? Oare are competenta sa ii vada urechea Emmei?

Noi in Romania am patit-o la un spital la camera de garda , la Gomoiu, dupa ce am asteptat aproape 2 ore cu Emma cu febra , noroc ca aveam la noi antitermic, s-a uitat la ea un medic pret de 2 min si ne-a spus ca are mucozitati si ca…probabil e o viroza. ???!!!! pe bune??? Asta crezi? Ca e posibil sa fie o viroza? Am cerut sa I se faca analize si mi-au spus ca laboratorul e inchis. Am solicitat in mod express sa se uite in urechea ei pentru ca era prea mica pentru a ne putea spune ce o doare, si eu am suspectat ca de acolo vine febra. Raspunsul sec al medicului a fost: eu sunt pediatru, nu ORL-ist si nu am nici macar otoscop sa ma pot uita in urechea copilulul dvs. I-am cerut sa imi dea in scris ceea ce tocmai imi spusese si am plecat la un alt spital, la Grigore Alexandrescu unde a si primit diagnosticul de otita.
Cu experienta asta in spate ….nu puteam lua o decizie. Ne-am tot gandit si ca la un medic din zona, e posibil sa avem bariera limbii, pe cand intr-un spital, sansele sa gasim pe cineva vorbitor de limba engleza sunt mai mari.
Am cautat pe net spitale, am rugat cunoscutii si oamenii dragi de aici sa ne dea recomandari si am decis sa mergem la spitalul din Amstetten. Am plecat la spital cu Calin cu febra 39.3, abia scazuta de la aproape 40. Pe drum, datorita medicamentului antitermic, amandoi isi revenisera se simteau bine si se bucurau de o schimbare de peisaj, dupa cateva zile doar in casa. La receptie domnul nu vorbea engleza, insa, avea bunavointa. Cu un cuvant in engleza, unul in germana, si cu cateva gesticulari din maini, am reusit sa ne intelegem, am reusit sa inregistram amandoi copiii si sa si spunem ce probleme are fiecare dintre ei. Impactul initial cu interiorul spitalului nu a fost foarte mare. Curat si spatios si luminat, dar si in tara sunt multe spitale renovate si care arata bine. Inclusiv cele 2 mentionate mai sus.
Domnul de la receptie, dupa ce ne-a inregistrat ne-a cerut sa urmarim sageata verde. Pe jos, imediat dupa biroul de inregistrare erau multe sageti de diferite culori pe jos : verde, albastru, alb si rosu. Am urmarit sageata verde si am ajuns la etajul 2 unde s-au deschis 2 usi automate si o dna asistenta ne-a poftit intr-un cabinet, ne astepta, fusese anuntata ca urcam. Ne-a spus ceva in germana, sotul meu a rugat-o daca ar putea sa vorbeasca in engleza insa raspunsul ei a fost sec si scurt: “nein!” Nu am avut ce sa facem si am continuat, pana la urma nu eram acolo pentru ca ne doream sa fim acolo, nu era ceva optional. S-a asezat pe un scaun si ne-a intins 2 termometre si ne-a aratat subratul celor 2 copii. Am pus fiecarui copil cate 1 termometru timp in care am incercat sa ii explic ca tocmai le dadusem antitermice, m-a inteles si m-a intrebat, mai mult prin semne, cand le-am dat . Trecuse aproape o ora si Calin inca avea 38.3. Mi-a cerut sa ii spun ce medicamente le-am dat si pentru ca am anticipat aceasta intrebare, luasem la mine prospectul de la Algin, unde era trecuta substanta active si concentratia. I-a fost de folos si am simtit cum ii scade un pic din rezistenta. S-a ridicat si a plecat lasandu-ne singuri in cabinet. Cabinetul mare si spatios, cu 1 pat in mijloc deasupra caruia erau atarnate jucarii, cu multe galetuse galbene pe pervazul geamului, la fel cu multe jucarii in ele, multe aparate, chiuveta, multe dulapuri, un birou, un calculator si un monitor foarte mare, curat si luminos.
In cateva minute a intrat o doamna tanara, un pic incruntata si care a intins mana pe rand, noua si apoi copiilor si apoi s-a prezentat pe numele mic: Monika. Am rugat-o daca poate vorbi in engleza si a acceptat imediat, vorbind o engleza perfecta. I-am explicat problema fiecarui copil in parte, cu multe detalii pe care dansa ni le-a cerut, a cerut confirmari acolo unde probabil nu a simtit ca e sigura de raspuns, ne-a cerut informatii despre istoricul copiilor, despre eventualele tratamente pe care acestia le iau sau nu. Apoi l-a examinat pe Calin, (ca la carte, zic eu) ascultat plamani, palpat burta, gat, urechi, ochi, cantarit, apoi acel apparat care se pune pe deget si ii monitorizeaza pulsul. I-a vorbit frumos si cald si in germana si in engleza si el i-a raspuns la fel, si in germana si in engleza. La finalul consultatiei i-a oferit o acadea, el, un pic incurcat s-a uitat la noi, moment in care doctorita a intrebat daca e ok sa ii ofere acea acadea, noi i-am multumit si i-am spus ca nu le dam inca zahar copiilor. Zambind i-a cerut inapoi acadeaua lui Calin si i-a oferit una dintre galetusele galbene sa isi aleaga el o jucarie de acolo. A luat un vapor, mai tarziu s-a intors si dupa o gaina pentru Emma. 😊
Mi-a explicat apoi ca va trebui sa il intepe in deget sa ii ia un pic de sange sa verifice ca este doar viral si ca nu este bacterian. M-a intrbat daca sunt ok cu asta, evident ca i-am spus ca da, bucuroasa ca face acea analiza. Si pentru Emma a urmat fix aceeasi procedura, cu mentiunea ca ea nu a fost la fel de cooperanta. La momentul prelevarii de sange, doctorita a fost de accord sa o tin pe Emma la san, astfel incat sa evitam o eventuala pierdere de cunostinta, Emma avand spasmul hohotului de plans si atunci cand plange mai tare sau mai mult lesina.
Din analizele ambelor copiii a reiesit ca la amandoi este viral si ca nu e nevoie de antibiotic. La Calin diagnosticul a fost de laringita si la Emma de otita, pentru ca are ambele urechi inflamate si cu lichid in ele. Am primit reteta cu un tratament simplu si cu mentiunea ca vineri, 2 zile mai tarziu neaparat sa ajungem cu Emma din nou la un doctor pentru a vedea ca lichidul din ureche s-a retras si ca inflamatia nu mai e la fel de puternica.
Am petrecut in cabinet o ora. Am uitat sa va spun ca analizele, probele de sange , nu au parasit deloc camera. A luat dna doctor eprubetele si le-a introdus intr-un apparat, langa noi ,care a inceput sa lucreze, singur. In 5 minute aveam rezultatele printate pentru fiecare copil in parte. Am aflat ulterior ca genul asta de aparate se gasesc peste tot, in toate cabinetele. La noi de ce nu se poate? De ce nu putem avea si noi in Romania astfel de aparate si in loc de raspunsul pe care eu l-am primit de la doctorul de la Gomoiu “cred ca e o viroza” de ce sa nu primesc o hartie pe care sa scrie sigur ca e viral. In felul asta s-ar evita mult excesul de antibiotice.
Atitudine deschisa, atentie la detalii, raspuns la toate intrebarile, curatenie, emaptie fata de copii, o reteta cu 2 medicamente, atat. Fara recomandare de aerosoli si 5 alte medicamente pe langa. In concluzie primul contact cu sistemul medical austriac a fost unul foarte bun!
Vreau sa va mai dau un mic detaliu interesant: daca mergi la farmacie noaptea sa cumperi medicamente platesti o taxa de 3.8 eur pentru ca faci acele cumparaturi noaptea. Si in weekend se mai adauga inca 1 eur.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
28.11.2019
Noutati despre micuta Agnes
“Spune-le ca le mulțumesc mult mult mult!” asa mi-a spus Roxana sa va spun, mama micuței Agnes. In 24 de ore de la primul apel catre voi, se stransesera peste 21000 eur. 😃 Nu stiu daca au fost si sume mari virate dar pot sa va spun ca a fost o donatie de 8 lei. Este cea care a emotionat cel mai mult. Domnul care a facut donatia a specificat ca erau ultimii bani din contul dansului. Stimate domn, daca cititi randurile astea, va multumim! Cei 8 lei ai dvs, ultimii dvs bănuți din cont au ajutat-o pe micuta Agnes sa isi închirieze o ambulanta aviatica si joi dimineață va pleca catre Germania. Desi sperau sa poata zbura cu un zbor de linie, starea micutei Agnes nu le permite si sunt nevoiti sa platesca 14000 eur doar inchirierea acestei ambulante. Inca o data, va mulțumesc mult celor care ati contribuit. Nu uitati, 5 eur sau 20 de lei, pentru Agnes pot face o diferența!
Drum bun, micuta luptătoare! Iti urez, tie si parintilor tai sa aveti parte doar de usi deschise, de oameni buni si de multa sanatate! Gandurile nostre bune va vor însoți peste tot!
Pentru cei care nu stiu cine este Agnes :
25 Nov 2019
Într-o duminică obișnuită, cu clătite, viața prietenei mele s-a schimbat
19 Nov 19
Later edit : in mai putin de 24 de ore s-au adunat, deja, peste 10000 eur. Umanitatea nu s-a pierdut. Va dati seama cat de puternici suntem cand ne unim?
Parintii lui Agnes va sunt foarte recunoscatori.
Stiti cum va indemn eu mereu la finalul fiecarei postări sa fim buni unii cu ceilalți? Acum e momentul sa fiti voi buni cu mine.
Imaginati-va, va rog, urmatorul scenariu:
O zi de duminica la fel ca oricare alta, clatite si veselie si 2 copii frumosi si sanatosi. Nimic special. Aceeasi duminica, dar seara, cateva ore mai târziu nimic nu mai e la fel. Fetita frumoasa si sanatoasa de doar 1 an si 2 saptamani este in spital, conectata la multe aparate si luptand pentru viata ei. Si un diagnostic crunt: cardiomiopatie dilatativa cu nevoie de transplant cardiac cat mai curand.
Din pacate nu a fost doar un scenariu, a fost o zi din viata Roxanei, prietenei mele din copilarie careia i s-a schimbat viata intr-o duminica cu clătite. :((
Acum, 2 saptamani mai tarziu, micuta Agnes este stabila dar, nu are nicio sansa in Romania. Are 2 sanse, una in Austria si una in Germania. Parintii ei au facut tot ce au putut omenește sa fie primiti la una dintre cele doua clinici insa, evident intervine factorul financiar.
Nu vi se pare si voua absolut nedrept ca viata copilului vostru sa depinda de bani??
Parintii au decis sa se mute in una din cele doua tari, sa muncească acolo, sa intre in sistemul de asigurări si micuta lor sa intre cat mai repede pe lista de transplant. Doar ca planul acesta este de durata si timpul se scurge in defavoarea micutei Agnes.
Au nevoie de bani sa o transporte pe micuta Agnes in conditii aeriene speciale si cu însoțitor cadru medical, au nevoie de bani sa inchirieze o casa unde sa stea, sa plateasca garantia. Au nevoie de bani sa traiasca si sa acopere cheltuielile medicale pana vor reusi sa muncească si sa fie asigurați dpdv medical. Suma nu e mare, au estimat undeva la 15000 eur.
Noi, in comunitatea asta suntem 2000 de oameni. Va cer, fiecăruia dintre voi 5 eur. Sau 20 de lei. 1 pachet de tigari sau o pizza. Nu este drept ca sănătatea unei copile, dreptul ei la viata sa fie limitate de bani.
Va las aici conturile Roxanei. Va rog mult sa faceti cat mai repede transferul, Agnes trebuie sa ajunga repede la o clinica de specialitate.
Va mulțumesc mult!
LEI:
Fronie Roxana Cristina
RO53 RNCB 0318 0508 9651 0001
RNCBROBU
EURO:
Fronie Roxana Cristina
RO68 RNCB 0590 0508 9651 0002
RNCBROBU
NOK:
Visoiu Emanuel Robert
6352 10 45657
REVOLUT
Gradinita in Austria incepe la 2 ani si jumatate.
Din ceea ce am inteles din mai multe surse, primariile au autonomie destul de mare si prin urmare e posibil ca ceea ce noi am trait si organizarea gradinitei din zona Melk, unde noi stam, sa nu fie valabil in toata Austria.
Inainte sa va spun despre cum e aici si cum a fost primul nostru contact cu gradinita, vreau sa va spun cate ceva despre alegerile noastre dpdv al gradinitei in Bucuresti. Am stiut inca de pe la 6 luni ale lui Calin ca vom merge pe un sistem de educatie alternativa, am citit despre pedagogia Montessori si ni s-a potrivit foarte bine. I-am inteles si adoptat principiile si a fost firesc sa alegem o gradinita Montessori. Am ales-o pe cea cu care am rezonat cel mai mult din cele vizitate si nu am regretat deloc. Totul a fost la standarde inalte: pregatirea educatorilor, atitudinea, materialele. Educatoarea lui Calin a fost partenerul nostru in educatie. A facut parte din echipa noastra. A fost un om special pentru noi si inca este. Desi la un moment dat am ales sa intrerupem colaborarea cu acea gradinita (din motive financiare si administrative), atat gradinita cat si personalul si mai ales educatoarea lui Calin au ramas referinte pentru noi.
Avand in vedere cele de mai sus, gradinita aici in Austria a fost o temere mare pentru noi. Pentru ca urma sa ne confruntam cu sistemul de stat. Si in Romania noi am fugit de sistemul de stat, era un fel de bau-bau pentru noi.
Primul contact cu gradinita a fost o intalnire programata cu educatoarea lui Calin la 7 si 15 min dimineata. (Austriecii sunt foarte matinali) Pentru ca ne-am conectat atat de bine, pentru ca am avut atat de multe intrebari si pentru ca educatoarea vorbeste foarte bine engleza si a fost mai mult decat dispusa sa imi raspunda la toate intrebarile, am continuat acea prima intalnire inca 30 min si dupa terminarea programului copiilor. Am fost placut impresionata de faptul ca am primit multe materiale depsre politica gradinitei, detalii administrative, sfaturi privind acomodarea copilului, intrebari despre preferintele culinare, interdictii alimentare, de ordin religios, etc. Si a fost cu atat mai impresionant sa realizez ca mi-a fost data toata documentatia in engleza, ba chiar unele documente erau traduse in limba romana. Am apreciat mult efortul si dorinta lor de a avea o colaborare buna.
In prima zi de gradi, Calin si-a servit colegii cu briose facute de noi doi cu o zi inainte. Eu am avut voie sa petrec nestingherita cu el in sala de clasa oricat am fi avut eu sau el nevoie si nu doar in prima zi, ci oricate zile. Am stat o singura zi cu el pentru ca a doua lui zi de gradi a coincis cu prima mea zi de munca. Calin nu a avut nevoie deloc de mai mult decat acea zi impreuna la gradi. Oricum, sotul meu a stat in garda in imediata apropiere a gradinitei, cu Emma, in cazul in care Calin ar fi avut nevoie. Insa totul a decurs lin si minunat. Merge in fiecare zi cu bucurie, il roaga pe tatal lui sa il mai lase 5 minute cand vine sa il ia. De fiecare data il gasim vesel si senin. Suntem, cel putin din punctul asta de vedere cum nu se poate mai bucurosi si multumiti. Momentele de frustrare pentru ca nu se poate exprima sunt din ce in ce mai putine. A invatat deja atat de multe cuvinte, deja stie sa isi exprime nevoie de baza, cred ca inelege multe de la educatoare care au observat ca stie multe cuvinte in engleza si atunci cand nu reusesc sa ii transmita ce vor in limba germana, incearca in engleza. Le sunt recunoscatoare pentru toate eforturile pe care le fac in acomodarea lui Calin. Daca este o regula mai complexa, sau se introduce o activitate noua, educatoarea ma opreste dimineata si tine sa imi explice mie in engleza ca eu apoi sa ii explic lui Calin ca ea sa fie sigura ca el intelege despre ce e vorba, sa nu creeze stari de disconfort pentru el.
La grupa lui Calin sunt 2 educatoare (nu sunt in acelasi timp in sala de clasa decat la evenimente speciale) si 1 asistenta. Toate 3 sunt calde si empatice si zambesc mereu si coboara la nivelul copiilor cand vorbesc cu ei. Si isi dau constant interesul ca noi, parintii lui Calin sa fim la current cu ce se intampla, sa ne explice situatii pe care noi nu le cunoastem, cutume locale, obiceiuri si reguli ale gradinitei. Nu stiu daca este la fel la toate gradinitele, nu stiu daca si in zonele rurale este la fel, dar noi ne simtim norocosi de oamenii intalniti la aceasta gradinita mica de la sat.
Sa va spun si cateva detalii administrative si organizatorice ale gradinitei.
Programul incepe la 7 fara 15 minute dimineata. Sunt multi copii care intra pe usa gradintei exact cand se deschide. Programul normal este pana la ora 12:30- 13.00. Acest program este fara plata. In cazul in care vrei program prelungit pentru copilul tau, se plateste o taxa / ziua prelungita insa nu stiu care este taxa. Sunt sigura ca educatoare mi-a spus care este taxa insa, tocmai imi spusese ca nu este niciun copil din toate cele 4 grupe care sa ramana la program prelungit.  de asemenea, niciun copil nu mananca pranzul la gradi. La fel, Calin poate manca pranzul la gradi, contra cost, trebuie doar sa anunt cu o zi inainte. Insa, nu-l pot lasa sa manance singur. In zona rurala toti au bunici sau matusi si unchi si copiii nu raman niciodata la program prelungit. La ora 12. 12:30 toti copiii sunt luati acasa.
In jur de ora 9 si jumatate, in functie de dinamica grupei copiii mananca o gustare adusa de acasa. In prima zi eu i-am pregatit niste biscuiti si un piure de fructe lui Calin. Colegii lui muscau din carnati si sandiciuri cu sunca. 😊) Merg singuri la vestiar, isi aduc gustarea. Isi iau scaun, farfurie, pahar, servetel si tacam si se aseaza la masa. Termina de mancat si fiecare strange dupa el.
De la gradi au fructe, apa si un soi de limonada sau socata. Daca urmeaza un eveniment si unul dintre copii aduce ceva pentru toti ceilalti a doua zi ( zi de nastere sau orice alt eveniemnt), educatoarele agata un mar din plastic de rucsacul fiecarui copilas si a doua zi noi, parintii stim sa nu le mai pregatim pachetel.
Sunt multi copilasi care vin cu autobuzul dimineata. Si aceasta este contra cost, dar nu stiu sa va spun cat.
In gradinita lui Calin sunt 4 grupe a cate 20 de copii. 4 Sali de clasa. Clasa lui Calin are in jur de 50m2 la care se adauga si etajul cu inca aproximativ 20m2. Fiecare clasa are un perete in totalitate din sticla spre curte si unul partial din sticla spre zona de vestiare. Fiecare clasa are scari interioare ce duc la un etaj unde sunt amenajate spatii de joaca si unde peretii sunt din sticla. Exista un spatiu comun celor 4 grupe, acolo sunt toate vestiarele, si alte 2 zone de joaca, plus intrarea catre baie si catre sala de gimnastica. Baile sunt comune fete – baieti dar toaletele in sine au pereti. Salile de clasa sunt impartite pe zone de activitati. Zonele de mese unde ei pot lucra individual cu diverse materiale, puzzle-uri sau impreuna, de exemplu la masa de plastilina. Apoi exista zona de lego, care este organzita sub forma de amfiteatru si sub fiecare treapta / bancuta exista un sertar unde sunt sortate pe categorii piesele de lego. Zona de bucatarie unde copiii se pot spala pe maini, isi pot spala paharul si farfuria, isi pot lua apa,etc. Zona de joc liber, unde sunt perne si o saltea. La etaj este o zona cu trenuri si masini si autostrazi si sine de tren si o zona cu casute de papusi si bucatarii.
La fiecare loc de joaca este permis un numar maxim de copii. Pentru a evita eventuale discutii : ba eu eram aici si tu ai venit dupa!!” au organizat un sistem efficient si ingenios zic eu.
Fiecarui copil ii este repratizat in cadrul gradinitei un semn. Calin are pinguinul si il regasete pe vestiarul lui, pe agatatoare de prosop de la baie, pe paharul unde isi tine periuta de dinti si pe un carlig / cleste de rufe, care sta mereu in acelasi loc agatat. Cand Calin vrea sa mearga la trenuri, de ex, isi ia clestele cu semnul lui si merge intr-un loc unde sunt agatate fotografii plastifiate ale spatiilor de joaca. Pe fiecare fotografie apar cate 3 sau 4 sau 5 flori in functie de numarul de copiii acceptati sa se joace in acelasi timp acolo. Calin se duce, isi prinde clestele pe o floricica si in felul acesta a ocupat un loc de acolo plus ca educatoarea stie mereu la ce loc de joaca este doar uitandu-se dupa carligul lui. In cazul in care toate floricelele sunt ocupate de alte carlige isi alege pur si simplu o alta activitate. S-a obisnuit foarte usor cu aceasta regula.
Curtea este iar un foarte mare avantaj. Este foarte spatioasa si ofertanta ca si forme de relief. Exista si zone plane dar si o vale si dealuri si copaci si pietre mari. Seamana mai mult cu un parc decat cu o curte de gradinita. Au si leagane si balansoare si zona de nisip. Au si un garaj in curte din care au iesit o multime de biciclete cu sau fara pedale, o multime de trotinete si motociclete si carturi si tot felul de astfel de dispozitive. Nu am mai vazut niciodata atat de multe la un loc, doar la magazine.
Absolut toate jucariile si materialele si mobilierul arata nou si bine ingrijit si de calitate si copiii sunt invatati sa aiba grija de ele.
Spre deosebite de sistemul Monstessori, aici exista mai multa culoare si sunt premise personaje din desene animate. In rest, am gasit multe asemanari: respectul pentru copil ca individ, empatia, activitati din viata practica, efortul educatorilor de a le insufla copiilor ideea de ordine si de organizare, lipsa de pedepse si de recompense, au activitati din viata practica, gatesc impreuna, avem petreceri cu toti copii si familiile in care noi parintii aducem gustari si se bea punci fierbinte si suc de portocale.
In concluzie : ne place mult gradinita. Si lui ii place. Este si aici, probabil cel mai exuberant dintre copii. Sau cel putin asa il vedem noi. Isi imbratiseaza colegii daca ii vede intr-un alt mediu decat in cel de la gradi, are tendinta sa tipe si sa chiuie cand e vesel si, la fel ca de fiecare data cand un pedagog interactioneaza cu el mai mult, ni s-a sugerat si aici sa il ducem la un sport, la fotbal sau la catarat pentru ca are foarte multa energie si pentru ca este o fire foarte sportiva.
Parintii celorlalti copii sunt draguti cu noi si ne zambesc in fiecare dimineata, sotului meu chiar I s-a intamplat sa intervina o mamica intr-o discutie si sa ii explice sotului meu ceva ce nu intelesese. Deci, daca in alte situatii ne-am simtit straini, la gradi e bine. Ne simtim bine.
Emma se simte ca acasa in gradinita si niciodata nu vrea sa plece de acolo cand il ducem sau cand il luam pe Calin. Fuge de noi si intra in una dintre salile de clasa si nu vrea sa mai iasa de acolo. Toate educatoarele o cunosc. 😊In februarie se deschide o cresa chiar langa gradinita lui Calin si va merge si ea acolo. In ianuarie va implini 2 ani. Probabill ca o sa ne fie mai usor atunci si sotul meu va putea lucra in liniste cateva ore. El si-a pastrat job-ul pe care il avea in Romania, lucreaza pentru o companie internationala si lucreaza de acasa. Deocamdata ii e greu pentru ca petrece mare parte din zi cu Emma si cu Calin si trebuie sa lucreze in a doua parte a zilei cand ajung eu acasa. Speram ca si la cresa Emmei vom avea parte de aceeasi experienta pozitiva ca la gradinita lui Calin.
Daca va intereseaza vreun aspect anume legat de gradinita in Austria, pe care eu nu l-am mentionat, va astept cu intrebari.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
18 noiembrie 2019

Acum votam din diaspora
Am vrut sa renunt la a scrie. Am si renuntat o perioada. In primul rand din cauza lipsei de timp si a lipsei de energie, cateodata imi lipseste energia buna, dar de cele mai multe ori imi lipseste energia. Muncesc pentru prima oara in viata mea fizic. Imi folosesc mainile si picioarele mai mult decat imi folosesc capul. Si sunt obosita. Este un alt fel de oboseala. Este oboseala care ma face sa am nevoie sa dorm mult. Am muncit toata viata, dar niciodata asa. Toate joburile mele de pana acum au presupus un birou, un laptop si un telefon. Acum lucrez cu manusi, cu apa si detergent si cutite. Ai un alt statut atunci cand lucrezi la birou: mergi aranjat, pus la punct, pe tocuri si cu o anume conduita si tii spatele drept. Acum am tricouri la fel ca toti colegii mei, uniforma, tricouri polo albe si sorturi albastre si de multe ori ne murdarim pe ele, am mereu parul prins si incaltari grosolane si urate, dar foarte comode si care ma apara de eventuale accidente. Lucrez intr-o bucatarie. Clatesc vasele si le bag la masini de spalat industriale, apoi le sterg si le pun la locul lor, curat castraveti si morcovi si ceapa, dau bucatile de snitel prin pesmet, pun baghete congelate de paine in tavi si apoi in cuptor…ajut in bucatarie. Probabil ca sunt un fel de ajutor de bucatar, fara calificare in domeniu. Dar, paradoxal, desi stau in picioare 4 ore fara nicio pauza, mi se pare mai usor ce fac acum decat orice alt job am avut pana acum. Munca e multa si intensa insa e usoara si placuta si nu am nicio responsabilitate. E usor si tare reconfortant sa stii exact ce ai de facut, fara complicatii, fara probleme, fara interventii, fara email-uri urgente, fara telefoane, fara legi si proceduri, fara rapoarte si fara deadline-uri. Cand se termina programul …gata…nu plec in niciun fel incarcata de griji si de responsabilitati legate de munca catre casa. Imi spune o colega intr-o zi ca fiul ei este foarte destept si ca va merge mai departe sa studieze informatica si ca nu se va chinui cum au facut-o parintii lui, el va avea o munca usoara. Nu am stiut cum sa ii spun ca nu va avea o munca usoara, va avea probabil serviciul pe care si-l va dori si va fi bine platit pentru el, insa munca usoara cu siguranta nu o sa fie. Pe langa factorul studii, orice munca presupune folosirea mai mult a capului, a gandirii, este mai bine platita si pentru ca este mai grea decat o munca fizica mecanica si fara responsabilitati sau cu resonsabilitati mai usoare. Exclud de aici, bineinteles extremele, munca fizica foarte foarte grea sau in conditii dificile.
Ca de fiecare data cand ma apuc sa scriu, si de aceasta data m-am abatut de la subiect. Am vrut sa va spun de ce nu am mai scris si de ce totusi o fac acum. Timpul a fost principalul motiv. Am 2 copii mici, unul inca alaptat la cerere, o casa de pus la punct, si aici vreau sa spun ca a fost vorba de renovare ( zugravit, pe alocuri reparat peretii, inlocuit mobile de bucatarie, construit usi…etc) , un job de 4 ore / zi plus o ora si jumatate drumul si o afacere in productie de condus. O afacere pe care am lasat-o in Romania pe mainile cuiva care la nici 2 saptamani de cand am ajuns in Austria m-a anuntat ca renunta. Nu vreau sa intru in detalii despre acest subiect doar va spun ca a fost o lovitura mare de pe urma careia nu mi-am revenit nici acum. Astea sunt doar cateva dintre situatiile cu care ne-am confruntat in cele 2 luni de cand suntem aici. La tot ce e mai sus mai adaug temeri multe, ganduri multe, dor de acasa, decizii luate in pripa si pe care apoi le-am regretat, situatii cu nivel ridicat de disconfort, migrene puternice aproape in fiecare saptamana, presiunea celor de acasa carora le raspundem greu la mesaje….sau deloc. Celui care iti scrie nu e bine sa nu ii raspunzi deloc, dar nu ii e bine nici cand ii raspunzi scurt si sec. Si eu nu pot, sau nu am putut raspunde mai mult, pentru ca e greu sa pui intr-un mesaj pe watsapp trairile, gandurile, temerile. Si oamenii de acasa tin si lor le pasa si vor sa stie ca suntem bine. Si…poate ca nu eram, atunci cand ne scriau, dar cum sa le spui ca nu esti bine astfel incat sa inteleaga de ce nu esti bine? Mai bine le spui ca esti…ok. Ca te acomodezi…si ca o sa fie bine. Si ii simti pe toti departe. Pentru ca aici e alta viata…de parca e alta planeta.
Am decis sa revin la a scrie pentru ca primesc multe mesaje. Inca primesc multe mesaje de la voi cei care ne-ati urmarit de la inceput. Ne urati de bine si ne intrebati cum suntem. Am citit sute de mesaje de la voi si pentru ca am inceput sa intram pe un fagas cat de cat normal, vreau sa va multumesc si sa va mai scriu si sa va povestesc despre noi.
Azi am votat. Noi nu am plecat din tara sa strangem un ban sa ne luam o casa si o masina, noi le aveam pe astea in tara. Casa este inchiriata si masina e cu noi. Nu am plecat din tara cu gandul de a ne mai intoarce. Noi am plecat pentru ca avem convingerea ca Romania nu este tara in care vrem sa ne crestem copiii. Indiferent cat de greu o sa ne fie, noi nu ne mai intoarcem in Romania. Insa, incercam sa ii ajutam pe cei ramasi acasa prin votul nostru. Am votat cum am crezut noi ca e mai bine pentru cei care au ramas acasa, pentru parinti, pentru fratii ramasi, pentru prieteni. Si am votat ca sa le oferim exemplu de conduita civica alor nostri copii. Si am votat din respect pentru cei care nu mai sunt si care s-au jertfit pentru ca noi azi sa avem dreptul si responsabilitatea sa votam.
M-am entuziasmat la gandul ca la sectia de votare, azi, vom intalni alti romani, ca poate vom schimba cateva vorbe….ca ne vom zambi cu subinteles….nu a fost asa. Romanii din sectia de votare au fost reci si distanti, unii nici nu ne-au raspuns la salut. Unii nu i-au raspuns la salut nici fiului meu. Cu siguranta au motivele lor pentru care sunt asa in defensiva fata de alti romani…dar, am fost dezamagiti. Toti.
Dupa 2 luni de Austria mi-am întărit convingerea ca doar prin masuri coercitive puternice se poate educa o masa de oameni, o populație. Si noi respectam cu strictete regulile lor si luptam in fiecare zi sa transformam din Austria “acasă”.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalți!
10 nov 2019

De 24 de zile suntem plecati din tara.
16 Sept 2019

Stiti ca va spuneam cum aici totul merge lent si cum toti au rabare la casa de marcat cu cosurile pline astfel incat doamna vanzatoare sa isi aseze frumos produsele in raft? Ei bine, la acelasi magazin, la aceeasi casa de marcat, doar ca alta doamna vanzatoare si, evident alt “public” cu alte cosuri pline, s-a repetat istoria, doar ca de aceasta data eu cu cei doi copii ai mei am blocat tot pentru ca nu mi-a fost acceptata plata cu cardul, primeam o eroare. Calin alerga intr-o parte, Emma tragea de niste produse, eu luptam sa scot alt card. Va imaginati scena? Nu, nu m-a ajutat nimeni. Vanzatoarea statea pasiva in timp ce o parte din cei care stateau la coada in spatele meu comentau tare si apasat. Au spus multe cuvinte, eu intelegeam doar “zeit” care insemna timp si un soi de “o my God”, o varianta in limba germana foarte asemanatoare. Am reusit intr-un final sa fac plata, sa imi adun si copiii imprasitiati, si produsele imprastiate si sa ies din magazin cu un “ Entschuldigung” (scuze in limba germana) pentru care am fost apostrofata de aceeasi domni pentru ca nu l-am pronuntat bine. Scena in sine nu m-a revoltat, nu m-a pus intr-o situatie extrema. Folosesc plata cu cardul de ani de zile, am trecut prin diverse situatii. Am copii de 4 ani, plus perioada de sarcina, la fel, am trecut prin multe situatii in care nu am primit empatie sau ajutor, si cateodata nici macar prioritate, sa zicem la o casa unde era semn clar de prioritate pentru femeile insarcinate. Si toate astea, in Romania. Deci, nu situaita in sine mi-a creat asa un mare disconfort ci faptul ca nu am putut reactiona sub nicio forma. Sunt la ei pe teren si trebuie sa joc dupa regulile lor si atata timp cat nu le vorbesc limba nu pot decat sa tac si sa inghit. Cum ar fi fost sa ma apuc sa ii explic in limba engleza acelui domn, sau tuturor celorlalti pasivi-agresivi ca sunt niste badarani????
Sunt intrebata cum suntem, cum ne-am acomodat, daca ne-am gasit drumul si daca e asa cum ne-am imaginat ca o sa fie.
Nu ne-am acomodat, inca nu ne-am gasit drumul si…inca nu am avut niciun pic de timp sa ne dam seama daca e sau nu asa cum ne-am imaginat ca o sa fie.
Cea mai mare problema, de departe, cel mai greu lucru cu care ne confruntam este limba.
Am avut multe situatii in perioada asta in care m-am simtit handicapata. Avem noroc ca avem ajutor mult si oameni dispusi sa isi modifice programul si rutina zilnica sa mearga cu noi sa rezolvam diverse: Sa deschidem un cont bancar, sa inscriem copilul la gradinita, sa cautam casa de sanatate sa completam un formular, sa sunam la un anunt, sa vizionam un apartament etc. Si pentru ca germana noastra inca se rezuma la o insiruire de cuvinte pe care nu prea le putem lega intre ele, de fiecare data, tot ce putem face este sa ne uitam cand catre unul, cand catre celalalt, ca la un meci de tenis si sa incercam sa deslusim cate un cuvant si sa asteptam linisiti, in banca noastra, sa ni se traduca.
Voi v-ati descurcat cu engleza pe unde ati mers prin lumea asta mare? Si noi la fel, chiar si in Viena in vacanta am folosit engleza. Insa acum este o alta situatie. Suntem intr-o zona rurala unde sunt putini care vorbesc engleza si o parte dintre ei, chiar daca o inteleg refuza sa o vorbeasca. Si mai e ceva. Este un sentiment de datorie pe care il avem fata de austrieci. Am venit in tara lor si beneficiem de sistemul lor, de structura lor, de strazile lor impecabile, asa ca mi se pare correct sa ma adresez lor in limba lor.
Sunt foarte multi imigranti aici. De mult. Sunt multi romani, sunt multi sloveni, croati si sunt foarte multi turci. Am inteles ca multi turci sunt veniti din zone de conflict cu azil politic si prin urmare nu lucreza, nu contribuie cu nimic si beneficiaza de mult sprijin din partea poporului austriac. Nu spun ca azilantii politic nu trebuie sa primeasca ajutor, spun si cred ca se face mult abuz de ceea ce sistemul austriac le ofera: cazare, indemnizatie, cursuri de limba, cursuri de recalificare. Si unii dintre ei decid ca sunt intr-un soi de vacanta platita de statul austriac. Si locuitorii austrieci ai acestor orase care vad lipsa de interes a imigrantilor de a produce si de a contribui real la societate, austrieci care va spuneam zilele trecute muncesc pe branci, au dezvoltat un soi de aversiune fata de imigranti. Da, nu este corect fata de mine care am venit aici cu cele mai bune ganduri, nu este corect fata de alti imigranti care muncesc mult si fac eforturi care ii cocoseaza. Nu este corect ca ei ne baga in aceeasi oala.
Am aflat de o cutuma a celor de aici, a austriecilor din zona unde suntem noi, o cutuma care arata si o fata mai putin frumoasa a lor. Din cauza faptului ca strainii invata greu limba germana, invata partea de vocabular si mai putin, sau deloc, sau mai tarziu partea de gramatica si de conjugare a verbelor si fac des greseala de a folosi verbul la forma infinitiva la orice timp si la orice persoana. Ceva de genul : eu a vorbi nu prea bine germana. Si tocmai pentru ca este o greseala comuna, o parte din austrieci, decid sa vorbeasca “straina” cu strainii. Si le vorbesc cumva…pe limba lor. Le vorbesc intentionat gresit. O infatuare si o grosolanie fara margini.
Dar, sunt si austrieci care au facut eforturi cu noi sa comunicam in engleza, sunt si austrieci care ne-au zambit mult si care ne-au explicat cum se pronunta corect si care ne-au aratat multa bunavointa. Asa ca eu nu o sa-I bag pe toti austriecii in aceeasi oala si sa spun ca toti sunt badarani. O sa spun doar ca sunt oameni si oameni!
Maine avem prima intalnire oficiala cu viitoarea educatoare a lui Calin. El este foarte entuziasmat si isi doreste sa ramana direct de maine acolo. Eu am reticente, pentru ca stiu ca se va confrunta cu situatii limita din cauza limbii si as vrea sa inteleg prima data eu cum se vor desfasura lucrurile, care le e rutina zilnica sa il pot pregati. El, ca si noi, este un copil foarte vocal si foarte extrovertit si care are nevoie sa comunice mult verbal si cred ca din punctul asta de vedere ii va fi si lui greu. Dar am cea mai mare incredere in copilul meu si stiu ca si aici va reusi sa arate cine este si se va acomoda repede.
Am gasit o “acasa” de inchiriat. Am facut ceva compromisuri, pentru ca na…altfel nu se poate. Acum suntem in proces de renovare, asta fiind unul dintre compromisuri, casa este destul de neingrijita si noi am ales sa facem renovari substantiale.
Desi planul initial nu era ca eu sa imi iau un job aici, din cauza multor cheltuieli neprevazute si din cauza traiului de viata mai scump aici, am decis sa incerc o varianta de un job part time. Am auzit de un job de la 6 dimineata la 10 dimineata , sa ajut la bucatarie la prepararea unor sandviciuri pentru angajatii unei fabrici. Mi s-a parut o munca frumoasa si usoara si programul minunat, nici banii nu erau rai, undeva intre 600 si 800 eur pentru 20 ore pe saptamana. Cand am ajuns acolo, postul era de fapt pentru spalat vase insa, nici pentru acela nu am fost acceptata din cauza aceleiasi bariere: limba! Esti judecat in functie de ceea ce spui si cand tot ce spui este “Ich spreche nicht sehr gut deutsch” (eu nu vorbesc germana prea bine) oricat de multa grija ai avea la limbajul corpului, limbajul verbal este cel mai important.
Sa stiti ca facem eforturi sa invatam limba germana. Avem cursuri audio in masina pe care le ascultam des, ascultam radio in germana, copiii se uita la desene in limba germana, in fiecare zi avem grija sa ne imbogatim vocabularul cu noi cuvinte si in fiecare seara le repetam cu Calin, insa, nu este sufficient. Limba germana este grea.
Va multumesc mult pentru mesaje!


De ce Austria?

 1 Sept 2019

Nu am avut mult de dezbatut. Nu am analizat multe tari si si nici diferite sisteme educationale si de sanatate. Nu ne-am interesat care sunt impozitele si care sunt legile intr-o tara vs alta tara.
Am ales Austria pentru ca o cunosteam.
Avem oameni dragi care sunt stabiliti aici. Romani care ne sunt dragi. Prin prisma lor, in ultimii 6-7 ani am cunoscut Austria. Am aflat de la ei cam care sunt salariile aici, cam cat si cum sunt amenzile aici, cam care sunt chiriile, cam care este atitudinea fata de imigranti si in general cum functioneaza sistemul lor.
Ani de zile ne-am uitat la ei si i-am ascultat asa…de departe. Nu de departe in sensul de kilometri ci de departe in sensul de…romani carora le era cat de cat bine in tara si ne uitam la ei din bula noastra sigura si calduta din tara. Problemele lor erau probleme…de departe. Eforturile lor erau asa, niste clisee.
Da, stim, va e greu departe de tara, de familie si de prieteni.
Da, stim, e greu sa fii roman in strainatate si sa depinzi de straini.
Da, stim, romanii sunt rai unii cu altii.
Da, stim, strainii se cred superiori romanilor.
Da, stim, trebuie sa o iei de jos si sa muncesti mult.
Etc.
De fapt, nu stim. Sunt doar niste clisee pentru noi si pentru cei mai multi dintre noi cei ramasi “acasa”.
La un moment dat reusitele lor au inceput sa fie peste ale noastre. Reusite vizibile si usor de cuantificat. Ei duc aici un razboi. Unele lupte castigate nu sunt vizibile pentru noi si…pot fi si de neinteles.
Va dau un exemplu concret : “Au trecut luni intregi in care vanzatoarea de la benzinaria unde alimentam nu mi-a raspuns la salut. Eu am perseverat si am salutat si i-am zambit de fiecare data pana cand intr-un final mi-a raspuns la salut. Azi, cativa ani mai tarziu imi si zambeste, cateodata ma intreaba si ce fac.” Poate multi dintre voi veti spune, asa si, d-asta nu mai dorm eu noaptea ca nu ma saluta aia de la benzinarie. Dar aici, aici se simte altfel.
Nu ma refer doar la aceste micile batalii pentru care ei probabil se bucura mult. Ma refer la reusite de ordin financiar. Ma refer la a deveni proprietar de casa de 300m2 si curte de 2000m2. Ma refer la a iti permite sa mai aduci pe lume un al doilea copil, ma refer la a iti permite sa cumperi si sa intretii doua masini la fel de bune. Ma refer la vacante, ma refer la viata linistita. Ma refer la calitatea vietii per total.
Cum au reusit oamenii dragi de aici? Pai…muncesc mult si respecta regulile si platesc impozite si isi vad de treaba lor.
Dar oare nu asta faceam si noi in Romania? Oare nu asta faceti si voi? Sau voi munciti mai putin?
Si am inceput sa ne intrebam. Oare cat de greu a fost greul lor la inceput? Oare cat de greu mai e greul lor acum? Oare noi si copiii nostri l-am putea duce?
Am plecat de acasa cu doua idei despre ce o sa gasim aici si cum o sa ne fie aici :
1. Va trebui sa muncim mult.
2. Sistemul austriac e mai bun si e facut si gandit sa ajute oamenii.
Dupa o saptamana in Austria as putea sa iau o portavoce si sa strig cele 2 idei la volum maxim, dar voi nu aveti cum sa ma auziti asa ca o sa le scriu din nou si o sa le subliniez:
1. VA TREBUI SA MUNCIM MULT. MAI MULT DECAT AM CREZUT. FARA OCOLISURI, FARA SCURTATURI. FARA AMANARI. FARA TERGIVERSARI. MULT SI BINE.
2. SISTEMUL AUSTRIAC E FACUT SA TE AJUTE DOAR DACA RESPECTI REGULILE. DACA NU LE RESPECTI, TOLERANTA FATA DE GRESEALA ESTE ZERO.
Am ales Austria pentru ca:
• Avem oameni dragi aici care ne gazduiesc, care ne ajuta, care ne sprijina si care sunt dispusi sa ne lase sa ne bucuram si sa profitam de tot ce au construit ei in multi ani.
• Sistemul lor de invatamant, cel de stat, prescolar, seamana foarte mult cu sistemul Montessori, sistem urmat de noi in tara. Copiii petrec mult timp afara, in aer liber. Este incurajata joaca libera si au multe activitati din viata practica. Nu aplica pedepse si nici recompense. Sunt putini copiii intr-o grupa raportat la numarul de educatori. Pentru Calin in Romania plateam 2200 lei gradinita. Aici vom plati ~ 4 eur / zi masa, adica sub 100 eur / luna. Acomodarea blanda este incurajata si preferata. Se considera ca este datoria ta ca parinte sa aloci timp, 1 saptamana, 2, 3 sau chiar peste o luna sa fii disponibil, sa stai in gradinita sau in apropierea ei.
• Au sosele bune si autostrazi multe si parcari multe si nu e niciodata trafic asa cum e in Bucuresti si pentru ca au rabdare.
• Au sistem sanitar excellent, pacientii sunt tratati ca niste oameni, spitale elegante si curate precum cele private de la noi si dotate conform ultimelor standarde.
• Recicleaza. Mereu. Fara echivoc. Si cutiile de iaurt trebuiesc spalate inainte de a fi puse in recipientul dedicat plasticului.
Pentru noi o sa fie greu sa respectam toate regulile. O vom face, dar va fi un effort. Pentru noi e greu sa reciclam, dar o facem. Ne uitam la ce avem in mana, deschidem cele 4 cutii de gunoi, analizam si abia apoi aruncam.
Pentru noi e greu sa intelegem de ce stau 10 persoane la coada la casa, cu cosurile pline, calmi si senini si o asteapta pe vanzatoare sa isi termine de asezat produsele in vitrina fara graba, minutios si cu zambetul pe buze.
Pentru noi e greu de inteles de ce sa dam 2000 de eur commission agentului imobiliar daca am aflat care e proprietarul.
Eforturile noastre sunt constiente. Insa, copiii nostri vor creste cu mentalitatea asta. Pentru ei asta va fi naturalul, firescul. Ei vor fi mai sanatosi din toate punctele de vedere , medical, psihic, mental. Si mai echilibrati.
D-asta am ales Austria. E suficient?
Va mai dau cateva detalii despre prima noastra saptamana aici.
Am vazut o caprioara. Statea pe marginea drumului frumoasa si mandra si blanda. Am vazut multe veverite.
😊 am aflat de ce e iarba lor mereu la linie. Pentru ca o tund mereu. Constant. Ne-a luat ieri 2 ore si jumatate sa tundem toata iarba din curte doar cu masina mare de tuns iarba, plus inca o ora cu trimmer-ul. O iarba scurta dp meu dv. Dar nu si al lor. Sambata se tunde iarba. Scurt. Simplu. Fara indoiala. Sambata se tunde iarba.
Am decis sa alternez alergatul cu pedalatul. E mai greu sa alerg.
Calin face progrese mari cu vorbitul limbii germane. Pronunta bine si retine foarte usor. Spre deosebire de noi unde lucrurile nu merg chiar ca unse. 😊
Inca nu ne-am gasit linistea. Inca avem bagaje si in garaj si in geamantan, si aici, si dincolo…Inca nu avem o rutina. Dar copiii dorm bine noaptea si ziua sunt fericiti.
Pana data viitoare, va rog, fiti buni unii cu ceilalti!

Morgen! Morgen! Morgen!

28 Aug 2019
M-am trezit la 6, m-am imbracat cu echipament sportiv, determinata ca incepand de azi sa imi fac un obicei sa alerg sau sa pedalez in fiecare dimineata.
Primul semn a fost ca nu mi-am gasit adidasii. Nu am renuntat si am decis sa merg incaltata cu pantofii speciali de apa. Da, da, nu radeti! Atat de determinata sunt!
Al doilea semn a fost ca bicicleta mea avea saua intorsa si nu am reusit sub nicio forma sa o indrept. Nu am renuntat si am luat-o pe a LUI. E putin mai mare, mai robusta dar ma descurc.
M-am interesat de aseara pe unde sa merg, mi-am propus un sens giratoriu pana la care sa ajung si apoi sa ma intorc.
In primele 5 minute m-am intalnit cu 2 persoane care mi-au zambit, le-am zambit si eu larg. Morgen! Morgen!
In urmatoarele 5 minute m-am intalnit cu alte 5 persoane. Morgen! Morgen!
Am ajuns la sensul giratoriu. Am intrat in el, m-am asigurat, am ridicat mana in ideea de semnalizare cand am iesit din el, am fost foarte atenta, fiind prima oara cand sunt in ipostaza de biciclist aici in Austria si fara prea mare experienta de biciclist in Romania. Si am iesit din el. Si m-am bucurat in continuare de peisaj. De case, de curti. Alti multi de Morgen! Morgen! Multi! Am vazut si o gradinita, am oprit, am analizat locul de joaca din curte si atat cat se vedea pe geam in salile de clasa. Am vazut mult lemn natur. Ceea ce e bine, foarte asemanator cu sistemul nostru obisnuit, cel Montessori.
Iar Morgen! Morgen! Si am obosit. La un moment dat o padure. Uau, cum de nu am vazut-o cand am venit? Apoi un grup de muncitori care reparau drumul. Morgen! Morgen!
Am obosit cam mult si dealul asta e atat de mare! Intru intr-un sat si de niciunde imi incolteste o idee in cap. Oare…am mai fost pe aici? Asta e drumul? Sau am gresit? Mai merg putin, ma opresc, scot telefonul, deschid WAZE ( ca un bucurestean veritabil ce sunt) nu am semnal. Incerc Google Maps. Nici acolo nu merge fara semnal. Incerc sa ii scriu sotului, poate imi da un share location. Nu! Niciun pic de semnal! Incerc sa citesc pe panouri, niciunul dintre numele de localitati trecut acolo nu imi spunea nimic.
Sa intreb pe cineva? Apare o doamna, un pic incruntata, se uita la mine, se incrunta si mai tare si fara niciun Morgen! intra in masina. Hmmm….
Reusesc intr-un final sa imi sun unul dintre oamenii dragi, ii exlic ce vad si ce scrie si ma indruma omul sa ajung spre casa.
Conduc de 10 ani, sau mai bine in Bucuresti. Ce credeti ca am gresit? Credeti ca am ratat vreo stanga sau vreo dreapta? Credeti gresit! In sensul giratoriu, ca sa ma intorc de unde am venit ar fi trebuit sa ies pe aceeasi iesire pe care am intrat. Eu nu am facut asta. M-am furat peisajul. Am facut vreo 6 km suplimentari dus si vreo 6 intors. Pe drum de munte, cu multe vai si dealuri. In loc de 30 de minute cat imi propusesem pentru prima zi, am pedalat ora si jumatate.
Maine deschid ochii mai bine, dar de renuntat nu renunt!
Fiti buni unii cu ceilalti!
p.s. Morgen! = Neata!
Primele 48 de ore in Austria
27 Aug 2019
Drumul a fost greu. Nu ne sunt straine calatoriile cu masina insa acum, parca a fost mai greu decat de obicei. Dupa ce am analizat mai multe optiuni, am ales sa trimitem bagajele printr-o firma de transport si noi sa plecam cu masina, toti 4, doar cu strictul necesar. Bagajele au ajuns inaintea noastra cu vreo 2 zile. Insa, oricat de mult am planificat si gandit noi pachetele tot am reusit sa umplem masina cu care noi am plecat la drum. Am luat pentru fiecare trotineta, dar parca ar vrea si motocicleta, hai sa luam si cutia asta, ca uite ce frumoasa e si poate ne trebuie….Din pacate am mers foarte incarcati si asta ne-a ingreunat drumul. Opriri nu am facut multe, doar strictul necesar, insa drumul prin Ungaria a fost la fel de anevoios ca cel din Romania. Mari portiuni de autostrada in lucru, 2 accidente care au blocat pentru mult timp toata circulatia. In total au fost aproape 18 ore. Ultimele doua au fost cele mai grele.
Credeti ca in momentul in care am intrat in Austria am simtit ca suntem acasa? Nici vorba! Aveam un singur gand in minte: Doamne, ce am facut!!????
In prima benzinarie am luat vigneta pe 2 luni, pentru ca oricum nu putem pastra masina, trebuie sa o inmatriculam aici sau sa o vindem si sa luam alta. Si dupa vigneta, parca deja rezolvasem ceva: platisem statului austriac taxele astfel incat sa putem folosi soselele lor in urmatoarele 2 luni, ca si cum ne-am luat un angajament: 2 luni sigur stam aici.
Ne-am linistit cand am ajuns acasa. Acasa insemnand acasa la oameni dragi. La romani stabiliti aici. Ei sunt principalul motiv pentru care am ales tara asta, dar nu singurul. Langa ei ne-am linistit si dupa ce am scos strictul necesar din masina, am dormit.
Prima noapte in Austria am dormit-o toti 4 in aceeasi camera, in acelasi pat. La fel dormim si acum, dupa 3 zile. Si ne place. In Bucuresti era altfel.
Ne-am trezit Duminica si am baut cafeaua uitandu-ne la munti, respirand aer rece si tare. E frumos aici. E un “quelque chose” care pluteste in aer, ceva care te duce cu gandul la bunastare, la liniste. Poate toti biciclistii, sunt o gramada. Poate toate scuterele. Poate iarba asta verde verde si dreapta dreapta, un fir nu e mai cu mot ca altul. Poate doamnele de varsta a 3-a care merg aranjate si cochete si puse la punct in masini puternice si noi. Poate lipsa claxoanelor. Poate ferestrele si balcoanele pline de ghivece de flori. Cred ca toate la un loc.
Totul e inchis duminica. Totul. Am cumparat apa de la benzinarie cu gandul ca de acum incolo trebuie sa fiu mult mai organizata si sa nu mai uit sa iau apa de acasa copiilor in drum spre parc.
Parcul in care am fost la prima vedere parea saracacios. Asta e parcul?? Pai unde sunt toboganele si balansoarele si traseele si bancile si aglomeratia si motocicletele. Cu toate astea, copiii au avut multe de facut. Calin a testat fiecare bara si fiecare joc si s-a catarat peste tot iar Emma a explorat fiecare piatra, a lins cateva apoi a incercat sa faca tot ce facea fratele ei mai mare, nu degeaba le spunem “copy – paste”.
Calin este un copil extrovertit si cu o nevoie mare de socializare si interactiune cu alti copii. Desi am vorbit de acasa (in ultima luna tot dezbatem subiectul) si i-am explicat ca niciunul dintre noi nu cunoaste limba si ca toti 4 o vom invata sa ne putem intelege si juca cu cei de aici, copilul, in momentul in care a vazut un grup de fete s-a dus direct la ele : Va arat eu, fetelor, cum se face! Va ajut eu sa va catarati! Ele nu i-au raspuns. Nu-l intelegeau. A mai incercat o data. Apoi a venit si mi-a spus ca nu vor sa se joace cu el. I-am amintit ca ele nu inteleg limba noastra si i-am sugerat sa incerce el sa le salute in germana si sa se prezinte. Si-a adus aminte si a mers iar la ele, de data asta cu o voce putin mai stinsa :”ich bin Calin” ( eu sunt Calin). Nu i-au raspuns. Si atunci a plans. Mult. S-a descarcat. A fost o prima experienta. Nu o vom lasa sa ne determine atitudinea fata de austrieci sau sa ne scada din entuziasm. A doua zi Calin a luat-o de la capat si de cate ori a avut ocazia, oricui a spus: “Hallo, ich bin Calin”. Ba mai mult decat atat, deja azi, a invatat sa spuna si “meine schwester ist Emma”, sora mea este Emma. 😊 Calin are 4 ani si Emma are 1 an si jumatate.
Luni dimineata am fost aici la primarie, cu actul de identitate si pasapoartele copiilor, alaturi de doamna care ne-a luat in spatiu. Dansei nu i-au cerut nimic, doar semnatura. In 10 min a fost totul gata. Ni s-a eliberat documentul care dovedeste ca noi avem domiciliu aici, in Austria si statul austriac a fost anuntat de venirea noastra si de intentia de a locui aici.
Azi dimineata ne-am intalnit cu un avocat, am dat cele 3 documente necesare deschiderii unei firme (copie CI, cazier tradus si dovada domiciliului aici in Austria), am platit onorariul de 180 eur si de maine firma este valabila. In sensul ca pot avea activitate pe ea. De maine!
Optimismul nostru nu s-a diminuat dupa aceste trei zile. Ba dimpotriva! Pe langa faptul ca totul a mers ca uns in aceste zile, pur si simplu sunt coplesita de mesajele primite public la postare cat si in privat.
Multumesc pentru ofertele de ajutor!
Multumesc pentru gandurile bune!
Multumesc pentru incurajari! Conteaza mai mult decat va puteti da seama! Multumesc!
Mai am multe sa va spun insa nu mai pot acum. Revin cat pot de repede cu vesti.
Fiti buni unii cu ceilalti!
Plecam din Romania.

24 Aug 2019 02.57

 In iunie eram in vacanta, in Croatia. Cred ca eram acolo de doua zile. Se aliniasera, in sfarsit toate planetele, si pentru prima oara in luni de zile dormeau amandoi copiii in acelasi timp, in aceeasi camera, prin urmare, am reusit sa avem aproape 2 ore de liniste, doar noi doi, cu cate o cana de cafea in mana, pe marginea piscinei interioare si cu picioarele in apa. Si am vorbit. Pe rand. Fara sa ne întrerupem unul pe celalalt. Fara sa fim întrerupti de mesaje sau de apeluri sau de skype. Cred ca nici nu aveam telefoanele pe langa noi.

Si ne-am dat seama cat ne-a lipsit asta, cat de mare nevoie aveam de asta si cât de mult ne displacea ce aveam acasa, la București. Acasa, aveam zile in care stabileam intre noi doi, lucruri importante doar pe WhatsApp sau la telefon, mereu pe fuga.

Si atunci s-a întâmplat magia. Ne-a dat seama ca trebuie sa luam o decizie. Pe lângă lupta continua financiara pe care o duceam sa acoperim facturile si ratele si costurile gradinitei montessori, noua nu ne mai placea viata noastră in Bucuresti. Nu ne mai bucuram de nimic. Nu mai aveam timp pentru nimic si pentru nimeni. Mancam prost. Copiii petreceau mult timp in fata ecranelor. Nu reușeam sa finalizam mare parte din ceea ce ne propuneam intr-o zi, nu reuseam sa ne mai respectam promisiunile in fata celorlalti. Calitatea vietii, per total scazuse mult. Tara ne dezamgea constant. In Croatia, pe o plaja am vazut un lift special prin care oamenii cu dizabilități erau ajutati sa intre in apa!! La noi nu au pe unde merge pe trotuar.

 Am fost mereu constienti de diferențele dintre tara noastra si alte tari vizitate, dar acum, mai ales de cand avem doi copii simtim altfel, mai apasat.

Si atunci, in iunie, in Croatia, cu picioarele in apa, am decis sa continuam lupta in alta parte, in alte condiții, in alt context, in alta tara.

Doua luni mai târziu,  in noaptea asta, am plecat.

Azi e prima zi din noua noastra viata. Am evaluat tot ce ne umplea viata: activitati, bunuri, oameni, responsabilități. La unele am renuntat, pe altele le-am delegat si pe altele încercăm sa le modificam ca forma. Ne dorim o viata mai simpla dar mai bogata. Credeti ca nu se potrivesc cele doua notiuni? Pentru mine are sens.

Va invit sa ne însoțiți in aventura asta, citindu-ma!

Acum va scriu de pe drum, din masina. Copiii dorm. Dupa ce ne instalam, asumati cu statutul de imigranti revin si va povestesc de ce am ales Austria si cum am reusit sa ne organizam viata in cutii de carton.

                            Fiti buni unii cu ceilalți!
https://www.facebook.com/108249810545200/posts/108401357196712/