• Search for:
25Dec
La colindat

 Casa mi-e plina. De suflete, de mancare si de cadouri.

Barbatii si copiii sunt afara la zapada. Noi, femeile am strans masa si ne-am asezat pe canapea, fiecare cu telefonul ei, zambind si bucurandu-ne de mesaje.
Azi noapte am incercat sa scriu, sa va povestesc cum a fost la colindat dar am fost prea obosita, era trecut de 3 dimineata. Ce sa fac, m-a ajuns si pe mine….e momentul ala cand te transformi in mama ta. Spui ca nu o sa faci niciodata cozonaci, ca tu doar o sa cumperi. Spui ca nu o sa te apuci de curatenia de sarbatori, ca doar tu tii curatenie tot timpul, de ce ar fi altfel de Craciun. Dar, cred ca avem implantat un cip, noi femeile, si dupa o varsta, si mai ales dupa venirea copiilor, se activeaza o functie acolo , in cipul ala si ne apuca noaptea facand platouri si prajituri si spalang geamuri si impachetand cadouri. Si, apoi, intr-un final, facand ultimele din casa baie, cand toti deja dorm de mult.
Am ajuns acasa obostiti tare. Am pornit in jur de 9.30 si ne-am intors la 8.30 seara cu portbagajul plin de cadouri.
Am stat toti si le-am scos pe fiecare din pungute, le-am sortat, le-am admirat, le-am numarat, le-am asezat si apoi le-am pozat.
Le-am pozat ca sa va spun si ca sa va arat si voua grija, efortul, atentia si bunatatea cu care gazdele noastre au facut pachetelele. Au fost alese 5 mere la fel, au fost cumparate 5 pungute de bomboane, 5 acadele de aceeasi culoare, cate 5 mandarine mici si 5 portocale mari, 5 cani cu reni, 5 pungute de cadouri identice, 5 snururi albastre, 5 folii de aluminiu cu 5 felii de prajitura si 5 servetele cu stelute, 5 turte dulci si 5 mosi de ciocolata.
Unii ne-au asteptat cu platouri de mancare. Unii cu ceai fierbinte in termos. Unii in curte. Altii in fata blocului. Unii ne-au astepat razand. Altii plangand.
“De ce plangi, mama?“ „De dor!“
Unii ne-au primit cu turta dulce proaspata. Altii cu prajituri calde abia scoase din cuptor. Copilasi timizi si emotionati si bucurosi. Copilasi entuziasmati si veseli si exuberanti. Copilasi de doar 4 luni. Copilasi pe trotineta si cu barba de Mos Craciun.
Am colindat romani emigranti veterani aici in Austria, veniti de peste 25 de ani. Am avut gazde ce stau aici de 4 ani, de 5 ani, de 10 ani. Am colindat romani ancorati in comunitatea romaneasca si am colindat romanca maritata cu un austriac si care nu reuseste sa mai lege legaturi cu romanii, desi isi doreste asta.
Am colindat sot, sotie , fiica si fiu. Am colindat doar mama si copii. Am colindat fini si nasi. Am colindat familii cu cate 3 generatii.
Ne-au deschis portile oameni cu tatuaje pe ei. Ne-au deschis usile oameni care se pregateau sa plece la biserica.
Am cantat urechilor si ochilor care nu au mai auzit si nu au mai vazut colindatori de prea multi ani.
Ne-au rugat toti sa mai stam. Ne-au multumit toti. Ne-au intrebat toti din ce parte a Romaniei suntem. Oricum nu conta. Oricum nu am fi reusit sa gasim un numitor mai mare decat cel pe care il traiam in acel moment. Pe pamant strain. Departe de tara natala. Cu teama pentru sanatatea celor de acasa. Cu sunet de colind in urechi.
Cei mai multi ne-au spus ca nu au mai primit colindatori in Austria. Ca nimeni nu colinda aici. Ca se pierd traditiile noastre.
Unele traditii se vor pierde. Unele ar trebui sa se piarda.
Dar, colindele pot merge mai departe. Doar ca depinde de noi, de adulti. De parintii copiilor. Cum sa mai mearga copiii la colindat daca noi nu ii ducem? Ok, asa e, noi faceam gasca si plecam si strigam la fiecare poarta si sunam la fiecare usa. Ei nu pot face asta. E evident de ce.
Dar noi putem face ceva. Avem internet. Il folosim. Scriem, anuntam, intrebam. Ne gasim.
Am avut 12 gazde. La niciuna dintre ele nu am stat mai multe de 15, poate 20 de minute. In rest am mers incontinuu. Oamenii au fost rasfirati tare. Ne-am fi dorit sa fie toti aici, la o aruncatura de bat. Ne-a fost usor? Sigur ca nu! Am mai face-o o data? Maine la prima ora! Si poimaine iar!
Pentru ca noi nu doar am colindat oamenii. Noi am primit energie buna, noi ne-am imbogatit cu imaginea romanilor buni. Noua ne-a cantat sufletul toata ziua! Inca ne canta. Noi am avut brate deschise si priviri calde cu lacrimi in ochi. Barbat la 1.90m si vreo 100 de kg s-a intors si s-a facut ca tuseste si s-a sters la ochi. Dar eu l-am vazut.
Ne este bine unde suntem. Tututor celor care stam departe de tara ne este mai bine aici decat ne era sau decat ne-ar fi in tara. Dar asta nu inseamna ca nu ne dorim bucati din Romania aici cu noi. Putem avea tot ce e mai bun din ambele lumi, dar, trebuie sa facem ceva eforturi pentru asta, nu puteam doar sa suspinam
La anul ce vine, va rog sa iesiti la colindat!
Multumesc mult celor ce ne-au primit! Mult! Si multumesc si celeilalte familii de romani de aici, din Austria, cei care au mers cu noi la colindat. Mi-au acceptat propunerea si au facut eforturi, au invatat colinde si au facut sandiviciuri si au facut trasee si au calculat distante. Am fost o echipa de romani in Austria.
Sa aveti sarbatori fericite!
25 decembrie 2020
19Dec
Colindători

 Fa Rai din ce ai!

Urmeaza al doilea Craciun in Austria. Anul trecut am avut brad si cozonac dar nu am avut colindatori si noi nu am colindat pe nimeni.
Dar, anul acesta lucrurile vor sta alfel. Pentru ca nu vreau sa mai treaca niciun an fara colinde.
Pentru ca nu pot doar sa stau si sa suspin dupa ele dar sa nu fac nimic.
Anul acesta vom merge la colindat! Si, daca totul o sa fie bine, asa vom face in fiecare an de acum incolo!
Am adunat pe langa ai mei, Emma si Calin inca 3 copilasi si, in ziua de 24, adica in Ajunul Craciunului vom merge sa colindam. Am stabilit impreuna colindele, am cautat versuri si de cateva zile noi tot repetam si ne bucuram de cantat peste tot prin casa si masina si oriunde.
Avem pe lista pana acum 2 familii la care vom merge si inca doua de la care asteptam raspuns.
Dar, nu vreau sa mergem doar la oamenii pe care ii cunoastem. Vrem sa colindam, vrem sa uram si vrem sa bucuram cat mai multi romani care, poate nu au, asa cum nici noi nu am avut anul trecut, de cine sa fie colindati.
Distantele sunt mari si copilasii sunt destul de mici asa ca zona in care vom merge nu va fi foarte mare.
Dar, daca locuiti in zonele : Wieselburg, Ybbs, Amstetten si pe data de 24 sunteti acasa si vreti sa ne primiti (la poarta, nu in casa) sa va colindam, va rog sa imi dati un semn.
Eu, in functie de raspunsurile voastre incerc sa stabilesc un traseu si sa aproximez o ora la care sa ajungem la fiecare dintre voi, astfel incat sa nu incurcam planurile nimanui.
Fac asta pentru mine, pentru ca am amintiri extraodinar de frumoase cu mine copil la colindat.
Fac asta pentru copiii mei, pentru ca vreau ca ei sa aiba parte de unul dintre cele mai frumoase obiceiuri din Romania. Si pentru ca vreau sa inteleaga cat e de frumoasa experienta de a merge prin frig si de a canta si a ura cuiva de bine! Si ce frumos e sa iti deschizi traista si sa primesti nuci si portocale pentru ca ai cantat.
Fac asta pentru romanii de aici, care poate anul acesta nu au putut merge in Romania de sarbatori si, care, la fel ca noi anul trecut, nu au ce colindatori sa astepte.
Cu entuziasm astept un semn de la voi!
Fiti buni unii cu ceilalti, e gratis!
19 decembrie 2020
p.s. va atasez doua poze de la Colindat din 2018, acasa, in Romania. Calin si gasca lui
17Dec
Lista cheluielilor lunare

 

 Banii sunt un subiect aproape tabu.

    Nu ne place sa vorbim despre ei, desi aproape totul se invarte in jurul lor.

    Banii, discutiile despre bani, adevarurile despre bani ne pot plasa in situatii stanjenitoare din punct de vedere social.

     “o ducem binisor, nu ne plangem!” e asa o afirmatie ambigua greu de combatut, greu de judecat, greu de comparat. Pe cand “castig 10 eur/ora”  sau  “cheltui 400 eur / luna cu mancarea” se simt ca  medicamentul amar pe limba.

    Stiu ca nu doar jena , teama ne fac sa ne abtinem de la a discuta despre bani. Intervine si eticheta, codul bunelor maniere.   

  • Am invatat ca e nepoliticos sa discuti despre venituri. 
  • E deplasat sa povestesti depsre cheltuieli. 
  • Si e de prost gust sa te plangi de neajunsuri.

    Stiu! Stiu!  dar, cred ca ar trebui adaptat un pic acest cod al bunelor manière, pentru ca este in dezavantajul nostru sa nu comunicam despre bani. Este in dezavantajul nostru sa nu discutam si punct.

    Daca nu discutam despre bani, e posbil sa nu aflu niciodata ca poate prietena mea plateste un abonament mai mic decat mine si cu mai multe servicii incluse. Si daca nu vorbesc despre bani e posibil sa nu aflu ca a aloca 50 eur pentru cadoul  nepotului meu e de fapt…prea mult.

Asa ca, va propun sa vorbim despre bani!

Iata lista cu cheltuielile noastre lunare aici, in Austria.  Lista se refera la o luna obisnuita, o luna in care nu cumparam haine, nu inlocuim electrocasnice, nu facem excursii, nu reparam nimic, nu facem revizii, nu investim.

  • Chiria (+ electricitate) – 650 eur
  • Incalzire – 200 eur
  • Abonament Internet – 60 eur
  • Asigurare auto – 100 eur / masina  – noi avem 2 masini deci 200 eur
  • Asigurare personala in caz de accidente – 30 eur/ adult deci 60 eur
  • Abonament telefon – avem 2 abonamente impreuna 50 eur
  • Abonament televiziune austriaca (este obligatoriu daca ai TV in casa) 18 eur
  • Diesel / benzina  100 eur
  • Gradinita copiilor 20 eur / copil, deci 40 eur
  • Mancare 400 eur
  • Produse cosmetice / servicii de infrumusetare / igiena 50 eur
  • Contabil, vigneta, alte cheltuieli anuale care, defalcate lunar ar insemna cam 50 eur

 

 

E posibil sa nu fie completa lista, desi eu am incercat sa nu omit nimic.

Va rog sa lasati la o parte jena, politetea si sa imi adresati intrebari daca aveti. In comentarii publice sau in privat.

 

Fiti buni unii cu ceilalti!

18 decembrie 2020




 

 

 

 
16Dec
Un sfat pentru familiile care vor să emigreze

         Primesc multe mesaje de la voi in care imi spuneți că vreti să va mutati din România. Am câteva mesaje și de la proaspăt absolvenți care iși doresc oportunitați mai mari pentru cariera lor. Dar, cele mai multe mesaje vin din partea familiilor cu unul sau mai mulți copii.

        Am mai abordat subiectul acesta, am un articol intreg dedicat subiectului aici: 

        https://emigrantiinaustria.com/index.php/2020/09/03/buna-ce-mai-faci-am-auzit-ca-vrei-sa-pleci-din-romania/

        Dacă ar trebui sa aleg un singur sfat pe care să vi-l dau vouă, celor care vreți sa plecati, acesta ar fi legat de relația de cuplu.

        Deși un pic forțata, voi compara decizia de a pleca din țara cu decizia de a face un copil, tocmai pentru că mă adresez voua, familiilor.
        Nu faci un copil incercând să salvezi o relație. Nu faci un copil sperând că lucrurile vor merge mai bine. Nu faci un copil cu gândul că vei ține pe cineva lângă tine.
        Să crești un copil presupune multă muncă de echipă. Presupune sacrificii. Presupune compromisuri. Trebuie să il cunoști pe omul de lânga tine bine de tot. Urmează perioade cu viața socială minimă sau deloc. Urmează perioade cu multe telefoane de curtoazie (fără nicio conotație negativă aici) din partea familiei extinse, din partea prietenilor cu intrebări la care voi veți răspunde dar răspunsurile vor fi ințelese cu adevărat  doar de cei care au trecut deja prin asta. Prietenii fără copii vor empatiza cu voi, vor incerca să ajute, vor asculta. Dar nu vor ințelege.
       Urmează  perioade in care veți gândi dar oare cum am putut trăi făra copil atâta timp? Și vă veți intreba dar oare ceilalți de ce nu fac copii? Cum pot să stea făra ei? Și vă veți simți indreptațiți să le spuneți cât e de bine cu un copil si că ar trebui să facă unul. Dar, trebuie să vă abțineți. Pentru că nu toată lumea ar trebui să facă un copil. Din fericire suntem cu toții diferiți.
       Și apoi vor urma perioade in care, chiar dacă explodati de iubire pentru acel copil vă veti gândi cu nostalgie și jind și dor la perioada de dinainte de copii. Pentru că e  greu cu un copil. Și pentru că era mai ușor inainte.  Dar vă veți abține să spuneți cuiva asta, că na, doar cine v-a pus sa faceți copil? Nu voi ați decis? Trebuie să vă asumați! 
Să pleci din țara in care te-ai născut, ai crescut, te-ai format,

Să pleci din țara in care ai construit,

Să pleci din țara in care ai luxul de a deschide telefonul si de a te uita in agenda si de a avea de ales intre minim 10 suflete  pe care sa le suni, sa le chemi sa te ajute. Sau pe care să le suni , sa le chemi la masă. 

Să pleci neștiind ce o sa găsești acolo unde pleci, să știi doar câteva informații pe care le-ai citit la una pe blog,

Să faci toate astea este ca și cum ai pleca la luptă. Aproape la razboi.

Așa că, dacă ar trebui sa iți dau un singur sfat ți-aș spune așa:

       Intr-un mediu in care nici in stânga, nici in dreapta, nici la supermarket si nici la doctor nimeni nu iti ințelege graiul și tu nu il ințelegi pe al lor, este important să te simti ințeles acasă. 
      Intr-un mediu in care cultura, cutumele, datinile iți sunt străine și ciudate, e bine să ai confort acasă. 
      Intr-o țară in care, câteodată te simti pe altă planetă, e bine să ai pe cineva care să se simtă la fel. 
     Ai grijă să ai cel mai bun partener pentru tine! Cel mai potrivit. Cel pe care il cunoști și in care ai incredere. Cel care te cunoaște și care știe ce te ajuta să te ridici și ce te motivează să continui. Care știe ce te bucură și care știe ce ai nevoie. 

      Acasă trebuie sa fie omul de lânga tine, nu locul.

Fiti buni unii cu ceilalti! 
12 decembrie 2020

 

 
10Dec
Țigările din viața noastră

 

In Austria 1 pachet de tigări costă in jur de 5 eur și nu poate fi cumpărat din supermarket. Sunt tonomate speciale in parcări, pe stradă, etc.  Sau se pot cumpăra din benzinării sau din tutungerii.

Eu nu mai fumez de vreo 10 ani.  Am fumat. Cred că doar vreo 4 sau 5 ani m-am numit fumătoare. Fumam Kent lung și Marlboro Filter Plus. Imi plăcea mult să fumez și consideram că sunt o parte importantă din mine și că nu pot fara ele. Nu mă culcam dacă mai aveam o singură țigare in pachet, mergeam să cumpăr, fumam in masină, mă frustram dacă eram undeva unde imi era limitat accesul la țigări, etc.

Apoi am dat de o carte foarte la modă in perioada aia “In sfarsit nefumător” a lui Allen Carr. O stiti? Am citit-o nu pentru că voiam să mă las ci pentru că eram curioasă. Era considerată un fenomen. A schimbat ceva in mine acea carte și mi-am dorit sa imi dovedesc mie insămi că sunt mai puternică decat țigările.  Plus că aveam undeva o temere că voi rămane insărcinată și că nu voi putea să mă las de fumat. Acum stiu că nu s-ar fi intamplat asta și că as fi renuntat imediat la țigări ca să imi protejez bebelușul.  



Evident că după ce a trecut perioada grea, din cea mai inrăita fumătoare m-am transformat in cel mai vehement critic. Și mă simțeam indreptățita să spun fiecarui fumător: și tu poți să te lași! Lasă-te! O sa fie mai bine! E o prostie să fumezi!  Ce pot să zic acum? Eram tanăra și credeam că lumea se invarte in jurul meu. 😊  

Acum nu mai fac asta. Am invătat să imi văd de treaba mea și am inteles că suntem diferiți și că tocmai ăsta este farmecul.

Cu toate astea, aș spune cuiva să nu mai fumeze. Soțului meu. El a fumat mereu social, așa câte o țigare din când in când, mereu imprumutate de la alții. Aici in Austria a inceput să mai cumpere. Nu este un fumător ața cum am fost eu, insă nici nu aț vrea să devină. Când fumează mereu se ascunde de copii, nu fumeaza niciodată in prezența lor. Nu vrea ca ei sa crească și să creadă că este firesc să fumezi pentru că și-au văzut părinții fumând. Și până sa inteleagă ei ce inseamnă “fă ce spune popa, nu ce face popa”, e posibi sa iși dorească sa iși copieze părintii și să fumeze și ei.  Și asta chiar nu vreau.

Dacă fumează și apare un copil pe langa el, deși fumează prin curte ascuns, atunci iși palmează tigarea. Stiți cum? Cum o făceam cand eram copii și ne feream de vreun adult. 😊 Ce ciudătenie! Cand suntem tineri ne ferim să nu ne vadă adultii și când suntem adulti ne ferim să nu ne vadă copiii. 😊

Nu stiu dacă aici se fumează mai mult sau mai puțin decat in România. Am intrat in contact cu prea puțini oameni  la nivelul la care să stăm de vorbă și să aflu daca fumează sau nu. La cele două job-uri avute, fumătorii erau clar minoritari, dar nu stiu dacă pot extrapola.

Oricum, in ultimii ani, eu simt o scădere a fumătorilor, cel puțin in mediile din care eu fac parte.

 

La voi cum e? Fumați?

10 decembrie 2020
9Dec
Mersul pe jos in Austria

 

Vorbeam aseara cu sotul meu despre cum inca suntem uimiti de infrastructura rutiera aici, in Austria.

De la calitatea soselelor care sunt absolut impecabile, la promtitudinea cu care intervin oficialitatile in cazul in care trebuie reparat ceva. De la numarul mare de sensuri giratorii la numarul mare de indicatoare. De la usurinta cu care treci de pe un drum national pe o autostrada si pana la miile de kilometri de drumuri dedicate biciclistilor.

Nu am cunoscut niciun om, strain sau austriac de cand suntem in Austria fara masina. Macar una pe familie, dar, in general, exista cate una pentru fiecare membru. Cred ca in Viena sunt multi fara masina, sau poate au dar o folosesc doar ocazional, aici, in zona rurala, masina e sfanta. Dar, cu toate ca masina e folosita zilnic si ca absolut toti sofeaza (inclusiv seniorii care abia pot merge, pentru ca este mai usor sa sofezi decat sa mergi, mai ales o masina automata), aici se si merge mult pe jos, in sens terapeutic, medicinal sau recreativ.

In zilele de sarbatoare sau in weekend, mereu vedem grupuri mai mari sau mai mici de oameni iesiti la plimbare. Familii, cu copii de varsta copiilor mei, sau mai mari, sau cu bebelusi in sisteme de purtare. Grupuri de adolescenti. Grupuri de elevi. Doar barbati. Doar femei. Am vazut de mai multe ori cate doua doamne in varsta care mergeau pe marginea drumului, sau chiar prin padure, agale sau in pas alert povestind si zambind. Ca la absolut orice lucru de genul asta constatat in Austria, ma bucur de el, il vreau si pentru noi, il proiectez in viitorul nostru si apoi ma intristez ca in Romania nu e asa. Pentru ca imi vine in minte imaginea batranilor aplecati si tristi, la farmacii, astepand sa isi ia medicamentele compensate. Off, nu vreau sa intru in subiectul asta acum, azi vreau sa va povestesc despre mersul prin Austria, mersul pe jos.

Toate categoriile de oameni descrise mai sus  au in comun doua lucruri. Primul este ca inteleg importanta miscarii, a mersului in natura. Si al doilea este ca inteleg necesitatea echipamentului potrivit.  Unii merg cu acele bete speciale din aluminiu, altii fara insa toti au incaltari adecvate. Toti au haine subtiri dar din materiale special concepute sa nu permita vantului sa treaca. Toti au pantaloni din materiale care sa pastreze temperatura dar care sa le permita sa faca miscari. Capul le este acoperit vara si, cei care aleg sa faca plimbari mai lungi au saci speciali, usori dar cu multe comportimente si recipiente termice pentru lichide. 

Cine face sport stie ca dupa fiecare sesiune te simti mai energizat, mai senin, mai usor. Oboseala este doar la nivel fizic dupa, insa, per total nivelul de bine creste. Plus ca sunt beneficii pe termen lung, daca se practica in mod constant miscarea.

Noi suntem incepatori. In primul lockdown am colindat mult cu copiii, pe jos sau cu bicicletele, dar doar imprejurimile si sigur nu cu echipament adecvat. Nu am refuzat sa cumparam ci pur si simplu nu ne-am pus problema. Ne imbracam ca pentru o iesire in parc. Acum, iarna nu mai putem face asta. Asa ca am investit ceva banuti in echipamente adecvate. Nu am luat game de top si nici prea multe accesorii, dar am luat strictul necesar pentru fiecare dintre noi si am simtit diferenta BIG TIME. Cu siguranta vom continua sa ne mai luam echipamente si sa mergem pe  trasee in padure si pe munti. Nu spun ca e usor cu Diva de Emma care vrea sa admire fiecare frunzulita si sa planga la fiecare strop de noroi de pe ghetele ei roz, dar e prea frumos sa nu facem asta. Si pe langa starea de bine pe care o avem cu totii in timpul plimbarilor si dupa, sunt sigura ca in felul acesta, expunandu-I pe copii constant la natura si la iesiri si la miscare, le sedimentam idee ca e firesc, ca e natural ca miscarea in natura sa faca parte din viata lor.

Si ,asa, am convingerea ca ei, copiii mei nu vor fi batranii tristi si aplecati care asteapta sa isi cumpere medicamentele pe reteta compensata ci vor fi batranii care vor sporovai vesel la 85 de ani, cu betele in mana, plimbandu-se prin natura cu prietenii lor.

Si, asa am speranta ca si noi vom fi acei batrani.


Fiti buni unii cu ceilalti, e ieftin! 

09 decembrie 2020
7Dec
Imi recunosc fapta.

 

Am incercat sa tac malc, sa nu vorbesc cu voi. Am incercat sa evit subiectul si sa ma dau ocupata.

Ocupata chiar sunt. Este o perioada buna pentru domeniul jucariilor si al produselor personalizate pentru copii. Plus ca am avut parte si de o sustinere si promovare nesperate din partea unei mamici vocale de aici din comunitatea in care locuim si acest lucru a generat vanzari si comenzi multe. Dar, o sa va povestesc mai multe alta data despre ce inseamna sa fii realmente un influencer intr-o comunitate mica. Si cum, daca treci ceva teste doar de ei stiute si probabil gandite intr-o pivnita secreta, in timpul unor intalniri secrete cu inteleptii satului 😊, esti, dintr-o data sustinut, incurajat. Poate chiar acceptat.

Cum spuneam, sunt ocupata dar si preocupata de faptul ca…n-am fost la vot. Gata, am spus-o! Pentru cei care nu vor citi mai departe de aici, spunand ca oricum nu am nicio scuza, sa curga comentariile, blamarile si eventual dezabonarile la pagina.

Sa asez in context un pic fapta. Sa ofer ceva circumstante atenuante. Sa arat ca nu a fost cu premeditare si  ca regret. Ca am avut discernamant, dar ca nu se va mai repeta. Si, poate, primesc ceva cu suspendare din partea voastra.

 Este prima oara in ultimii , cel putin 15 ani cand lipsim de la o votare.  

Chiar si dupa ce ne-am mutat in Austria, am fost si am votat.

Stim ca votul este dreptul pe care romanii, in “89 l-au castigat, unii prin propria viata, pentru noi. Si stim ca asta il face sa fie mai mult o responsabilitate decat un drept.

Stim ca votul este singura unealta prin care noi putem conta.

Mi-am dat seama acum, cand am enumerat tot ce se pare ca stiu (stiu chiar mai multe, dar mai bine tac) ca de fapt pledez impotriva mea. Faptul ca stiu cat e de important sa votez si totusi nu m-am dus, face ca fapta mea sa fie mai grava decat daca as fi avut un soi de ignoranta in mine si as fi gandit:  si cu si fara votul meu o sa fie la fel.

Nu am fost la vot, nu pentru ca am avut treaba sau pentru ca am fost ocupati sau pentru ca am avut un copil bolnav. Daca am fi vrut sa mergem, cele de mai sus ar fi fost niste mici obstacole usor de ocolit. Nu am fost sa votam pentru ca sotul meu a avut un moment de: de ce sa mai mergem? de ce sa tinem copiii 3 ore in masina si sa consumam resurse? Oricum nu se mai schimba nimic. E ziua Emmei (o cheama Nicole) si mai bine i-o dedicam ei. Eu stiu ca sotul meu e mai greu de urnit in anumite privinte, na, e barbat. Dar in ceea ce priveste votarea niciodata nu a fost. Imi amintesc ca eram tineri tare, aveam 21 de ani si mergeam sa votam doar pentru ca el spunea ca trebuie sa mergem desi…nu prea intelegeam ce si pe cine votam.

Si, atitudinea lui m-a luat prin surprindere. Uau, daca si el spune asta, inseamna ca nu se va schimba realmente nimic si ca totul e in zadar. El a ales sa isi canalizeze toate resursele si toata energia pe a construi aici viata pe care ne-o dorim. Si eu, intr-un apogeu de dezamagire privind tot ce inseamna grija pentru cetatean in Romania, am …renuntat. Repede. Nici macar n-am insistat prea tare.

 

Cam asta este scuza nescuzabila, dar „absolutamente“ adevarata.

Ce vom face la urmatoarele alegeri? Vom merge. Pentru ca nu mi-a placut cum m-am simtit de vinovata si de exclusa zilele astea .

 Imi pare rau.

 De ce va scriu asta? Inca nu mi-am dat seama. Probabil pentru ca vreau sa stiti. Nu suntem perfecti, nu suntem modele pentru nimeni si nu am gasit secretul unei vieti perfecte in Austria.  Suntem doar o familie de romani in Austria.

08 decembrie 2020