• Search for:
29Feb
Perspectiva unui copil roman care traieste in Austria

Am un interviu deosebit azi! Mi-a placut atat de mult sa il fac! Sper sa va placa si voua sa il cititi.
R este un copil cu mult bun simt, un copil foarte destept si care intelege multe.  Interviul a curs de la sine, este in realitate mult mai lung decat ce va redau eu mai jos si unele fraze a trebuit sa le reformulez putin pentru ca am tinut ca discutia sa fie mai libera astfel incat el sa se simta in largul lui. Unele cuvinte folosite au fost in limba engleza sau in limba germana dar eu le-am adaptat. Am si omis anumite informatii pentru ca am vrut sa pastrez intimitatea lui si a familiei. Multumesc parintilor pentru ca si-au dat acordul sa public aceasta discutie. Si vreau sa fac o mica precizare inca de la inceput. Daca nu aveti nimic bun de spus, va rog sa va abtineti de la comentarii. Protagonistul este un copil si chiar daca el nu are acces sa citeasca comentariile , parintii lui o vor face. Va multumesc!
1.      Cine esti? 
Eu sunt R, am 11 ani si  locuiesc in Austria cu parintii mei.
2.      De cand locuiesti in Austria?
De aproape 3 ani.
3.      De ce crezi tu ca parintii tai au ales sa locuiasca in Austria?
Pentru ca au avut relatii aici, tatal meu avea un prieten aici si cred ca a avut un start bun pentru ca a fost ajutat de prietenul lui. Si, cred ca au ales Austria si pentru ca este o tara neutra si pentru ca nu se implica in razboaie. Ei veneau din Spania, acolo nu au mai putut ramane din cauza ca nu aveau niste acte si cred ca  cea mai buna varianta a fost Austria.
4.      Cum a fost acomodarea ta? Mai grea decat ai crezut ca o sa fie sau mai usoara?
A fost ceva nou, dar a fost destul de ok la inceput pentru ca nu eram obisnuit sa stau cu tatal meu. Eu in Romania stateam cu bunicii mei si m-am bucurat sa stau cu el. Si a fost bine si pentru ca am venit vara si nu am fost nevoit sa merg imediat la scoala. Da, a fost putin greu, alta limba, nu puteam sa comunic cu doamna la scoala. Eu am facut cateva ore de germana inainte sa vin aici in Austria, dar nu m-au ajutat foarte mult. Am facut doar cateva lectii in care am invatat doar cum sa ma prezint, sa pun cateva intrebari, dar nu puteam sa port o conversatie si nu puteam sa inteleg ce mi se spunea.
5.      Este diferita germana pe care tu ai invatat-o in Romania, prin meditatii, fata de germana care se vorbeste aici?
Da, este un dialect aici, dar nu este super mare diferenta. Daca cineva invata germana si vine aici, intelege ce se vorbeste.
6.      Ai reusit sa iti faci prieteni inainte sa mergi la scoala?
Nu, inainte sa merg la scoala nu. Nu aveam vecini si nici alti prieteni. Si cand am inceput sa merg la scoala singurii care s-au imprietenit cu mine erau romanii din acea scoala, pentru ca doar cu ei puteam sa vorbesc. Doi dintre ei , parintii lor erau prieteni cu parintii mei si ne-a fost usor sa ne vedem si dupa scoala. Dar alti prieteni acolo la scoala nu am avut.
7.      De ce? Din cauza limbii?
Da, si din cauza limbii, dar nici eu nu am reusit sa ma integrez. Nu erau prea prietenosi cu mine, cateodata nici nu se jucau cu mine  dar  nu am avut ce sa fac decat sa incerc.
8.      Au fost momente cand ai vrut sa te intorci in Romania?
Au fost momente cand eram mai singuratic dar nu cred ca am avut deloc dorinta sa ma intorc in Romania. Si pentru ca parintii mei erau aici si voiam sa stau cu ei si pentru ca nu voiam sa ma dau batut asa repede, pur si simplu daca dau de greu putin sa dau inapoi. Nu voiam sa fac asta.
Dar, dupa ce am terminat clasa a 3-a, eu si parintii mei traiam intr-o casa cu chirie si ei voiau sa isi ia o casa a lor ca sa nu mai plateasca chirie. Si ne-am mutat intr-un alt oras si m-am mutat si cu scoala, mult mai ok. Si eu deja intelegeam mult mai bine ce spunea doamna la scoala. Puteam sa vorbesc si eu mai usor.
9.      Faceai si acasa exercitii de germana?
Da, mi-am luat o carte si faceam cu tata exercitii acasa.
1.   Nu e sufficient ce inveti la scoala? Sau la un curs, trebuie sa  muncesti si suplimentar?
Depinde si varsta la care incepi sa inveti, dar da, cred ca trebuie sa faci si suplimentar. Eu cele mai multe cuvinte le-am invatat acasa, dar sa comunic si sa vorbesc am invatat la scoala. Dar trebuie sa ai si timp acasa sa exersezi. Eu am avut timp pentru ca eram copil, dar adultii nu au asa mult timp.
1.   Spune-mi putin despre scoala! Cum e scoala aici in Austria?
Suntem 25 copii in clasa. La inceput mi s-a parut diferit ca nu erau asa multe teme si ca nu era ceva foarte important cand faceam ceva gresit. Ne explicau ce am gresit si trebuia sa facem din nou acel lucru si asta mi s-a parut  mai bine decat sa primesc o nota proasta ca am facut ceva gresit. La inceputul clasei a 5-a am avut de ales intre o clasa normala, o clasa de sport sau o clasa creativa. Si am ales o clasa creativa. Si asta inseamna ca avem multe activitati creative. Muzica, piese de teatru, mergem la azil de batrani si le cantam, facem multe lucuri, gen…la lucru manual lipim bucati de ziare pe baloane si apoi dam forma de bufnita, desenam, facem tot felul de decoratiuni.
1.   Lucurile astea nu le faceai la scoala in Romania?
Nu, eu cel putin nu am facut astea la scoala. Poate se fac dar eu nu am facut. Cateodata nu faceam orele de muzica sau desen, ca sa facem matematica, pentru ca era mai importanta.
1.   Ce materii ai la scoala?
Germana, matematica, engleza, geografie, stiinte sociale (unde invatam cum sa ne purtam unii cu altii, cum sa ne purtam in societate, reguli din astea) biologie, sport, desen, lucru manual si muzica.
1.   Cate ore de sport ai pe saptamana?
2 ore de sport si 2 ore de inot pe saptamana si din primavara o sa facem si tenis de camp dar la after school.
Si la after school, dupa ce timp de o ora ne facem temele,aveam acces la o sala mare de tot de sport cu multe biciclete si mingii si tot felul de activitati sportive.
Aaa si ce m-a mai surpins pe mine, a fost ca in Romania in pauza trebuia sa stai in clasa, sa vorbesti cu colegii sau sa iti mananci pachetul, aici avem voie sa iesim in curte afara.
Sau in pauza mare, avem o sala  speciala unde noi putem sa mergem sa ne relaxam, avem si un tonomat cu bauturi calde. Sau cand avem ora de religie mergem acolo.
15.   Tu nu faci religie? A fost decizia ta sau a parintilor tai?
Nu, pentru ca eu sunt orthodox si aici ei sunt catolici. A fost decizia mea, dar parintii trebuie sa semneze ca sunt de accord ca eu sa nu particip la acea ora. Dar eu am multi prieteni musulmani care stau sa in sala de relaxare si eu vreau sa stau cu ei.
1   Mai povesteste-mi depspre scoala ta!
Ce imi mai place mie la noi in clasa este ca o data pe semestru fiecare dintre noi aduce un cos de fructe si asa avem mereu fructe proaspete in clasa sa mancam cand vrem. Apa putem sa bem de la robinet penru ca este potabila si altceva nu putem cumpara pentru ca nu avem magazine in scoala.
In fiecare saptamana e altcineva numit sa tina mereu tabla curata sau sa duca gunoiul la tomberoanele din curtea scolii.
1.   Stiu ca aici trebuie sa ai permis sa poti merge singur pe strada cu Bicicleta. Imi povestesti putin despre asta?
Da, de la varsta de 10 ani ai voie sa mergi singur pe strada pe bicicleta, fara sa fii insotit de parinte dar doar daca iei permisul. Se fac la scoala ore de teorie unde invatam regulile de circulatie apoi dam un examen. Daca nu ai implinit 10 ani  cand se organizeaza examentul dar totusi vrei sa inveti si sa dai examenul, poti sa faci asta, dar doamna de la scoala iti va tine permisul pana implinesti 10 ani si ti-l da apoi.
1.   Cum a fost cand ai inceput clasa a 5-a, a fost o schimbare mare?
Profesorii au decis sa mergem chiar la inceput, cred ca din prima sau din a doua saptamana, nu imi amintesc exact, intr-un fel de tabara ca sa ne cunoastem mai bine. Si a fost foarte frumos. Mie mi-a placut super mult, pentru ca am ajuns sa cunosc multa lumea si unii dintre cei mai buni prieteni ai mei de acum, au fost colegii mei de camera de atunci Mike si Ibrahim. Noi aveam asteptari ca vom merge acolo sa ne distram, sa ne jucam pe telefoane, sa ne relaxam. Dar…nu a fost fix asta. Adica a fost foarte frumos dar a fost foarte diferit. Nu am avut acces la telefoane decat 40 min pe zi sa ne sunam parintii, in rest am avut incontinuu activitati: excursii prin padure, pe munte, multe obiective turistice, a fost obositor pentru mine dar mi-a placut mult.
1.   Cum e mancarea in Austria?
E buna, e putin diferita dar e buna. De exemplu eu nu mancam in tara peste sau carnati dar aici mananc, aici imi plac. Dar sunt si mancaruri care nu imi plac, pe care nu prea le mananc.
2.   Cat faci pana la scoala in fiecare zi?
Cam 5-10 min, ma duc si ma iau parintii cu masina in fiecare zi, nu merg cu autobuzul. Dar din primavara vreau sa incerc sa ma intorc acasa de la scoala cu Bicicleta macar de 2 ori pe saptamana pentru ca tocmai s-a construit o noua pista de Bicicleta de la mine de acasa pana la scoala si as vrea sa incerc sa merg mai mult pe Bicicleta.
2.   Te rog spune-mi cele mai mari 3 avantaje ale vietii din Austria.
Parintii mei. Faptul ca stau cu ei!
Educatia, pentru ca este mai diversificata, pentru ca invatam mai multe chestii si profesorii sunt mai interesati ca noi sa intelegem. Mereu ne spun ca ei nu pot citi gandurile si daca nu intelegem ceva trebuie sa le spunem ca nu am inteles si sa le punem intrebari ca asta ii bucura.
Oamenii in general aici parca sunt mai relaxati, cred ca in Romania sunt mai multi saraci. Aici, in 3 ani nu am vazut niciodata un caine de strada, abandonat. Sau niciun cersetor sau niciun om sarac. Aici sunt multe legi ca sa fie siguri ca oamenii sunt bine. In Romania sunt multi oameni care abia reusesc cu banii pe care ii au, altii au foarte multi bani si altii nu au deloc, abia au ce sa manance. Si asta nu mi se pare ok, ar trebuie sa fie mai echilibrat.. De exemplu, aici nu ai cum sa te descurci fara masina. Statul te ajuta si te imprumuta si iti cumperi masina sa poti sa te duci la serviciu. Intelegi? Pur si simplu aici mi se pare ca sunt mai bune drepturile facute pentru oameni, ca sa ii ajute, sa le fie bine. Nu sunt eu cel mai in masura sa judec, dar asta e opinia mea.
2.   Si cele mai mari 3 dezavantaje sau situatii grele cu care tu te-ai confruntat in Austria.
Lucruri mai putin bune? Hmmm..
Nu cred ca e asa de usor sa te vezi cu prietenii. Na, trebuie sa ii suni, sa fie acasa, parintii sa fie de accord, parintii tai sa fie de accord, cine e liber sa aduca prietenul la mine, cine sa il ia…distantele sunt mult mai mari. Nu e ca in Romania unde ieseam in fata blocului si ma jucam cu prietenii mei. SI aici ma intalnesc cu prietenii mei dar nu e asa de usor.
Alt dezavantaj…nu stiu, nu am …sau poate…ca imi lipsesc bunicii dar cu tehnologia la care am acces, ii sun si ii vad in fiecare zi, sau vin in vizita la noi cu avionul sau eu ma duc la ei cu avionul. Cateodata zbor si singur la ei. Platim o taxa suplimentara si are grija stewardeza de mine. E chiar mai bine si pentru ca mereu intru primul in avion, nu stau dupa bagaje. Am fost deja de 2 ori asa si e foarte bine nu am avut nicio problema.
2.   Ti-e dor de Romania? Ce iti lipseste cel mai mult?
Imi e putin dor de oamenii si relatiile de acolo. Dar, vorbesc des cu familia pe telefon si video.

.   Cum ai invatat limba germana? A fost greu?
Da, a  fost greu. Dar, ca la orice, daca muncesti mult si depui efort o inveti.
2.   Tu stii si engleza bine, crezi ca asta te-a ajutat?
Da, stiu bine engleza. Se aseamana la unele cuvinte engleza si germana dar pe mine nu m-a ajutat prea mult.
2.   Ai incercat sa folosesti engleza atunci cand nu te descurcai in germana?
Nu, n-am incercat niciodata. La prima scoala am vazut ca nu prea stiau profesorii engleza si aici nu am incercat deloc pentru ca nu a mai fost cazul.
2.   Ai prieteni mai mult romani sau mai multi austrieci?
Am prieteni si romani si asutrieci si de alte nationalitati. Eu incerc sa ma apropii de cei cu care mi se pare ca sunt compatibil, nu ma gandesc sa ma imprietenesc cu cineva pentru ca e roman sau pentru ca e austriac, doar daca suntem compatibili.
2.   Ai simtit ca s-au purtat unii copii altfel cu tine decat cu ceilalti dooar pentru ca nu esti austriac?
Nu! Cel putin aici, la noua scoala sigur nu. Nici din partea copiilor nici din partea profesorilor.
2.   Ce vrei sa studiezi pe viitor, ce profesie ai vrea?
Vreau sa studiez informatica, vreau sa fac jocuri, dar cred ca e posibil oricand sa ma razgandesc.
3.   Crezi ca vei ramane in Austria sau e posibil sa mergi inapoi in Romania sau poate in alta tara?
Cred ca voi ramane aici. Cred ca pentru relatiile pe care le am aici, parintii, familia, prietenii.
3.   Crezi ca parintii tai vor sa ramana in Autria sau crezi ca vor sa se intoarca in tara?
Cred ca vor sa se intoarca. Dar nu acum ci cand vor fi mai in varsta. Cel putina asa cred eu. Dar nu stiu de ce. Nu stiu ce motiv au.
3.   Iti place sa citesti? Citesti in limba romana sau in limba germana?
Da, citesc, dar doar in romana am citit pana acum. Dar, am de gand, dupa ce termin cartea pe care o citesc acum, sa merg la biblioteca de la scoala si sa imprumut o carte in limba germana. Asa mi-au recomandat si profesoarele mele de la scoala.
3.   Daca un prieten din Romania  te anunta ca vrea sa se mute in Austria, ce sfat ii dai?
I-as spune sa nu fie descurajat de unii oameni pentru ca …de exemplu, acum nu mi se mai intampla dar la inceput mi se intampla sa nu se joace copiii cu mine, faceau asta ori pentru ca eram roman ori pentru ca nu eram austriac, nu stiu de ce. I-as spune ca nu conteaza ce zic sau ce fac cei care cred ca nu esti la fel de bun ca ei doar pentru ca te-ai nascut in alta parte. Lasa-i in pace si cauta-ti alti prieteni care chiar te plac pe tine asa cum esti. Eu mereu eram trist si ziceam ca nu o sa-mi gasesc prieteni aici si tatal meu mereu imi spunea: iti promit si stiu ca eu nu promit degeaba, o sa ai prieteni! si…a trecut ceva dar a avut dreptate. Mi-am facut prieteni, am invatat limba. Deci, sfatul meu, daca ar fi, ar fi sa nu fie descurajat sa incerce chiar daca da de greu, chiar daca e grea limba, chiar daca unii rad de el ca nu e al lor, el doar sa continue ca o sa fie bine! Opinia mea este ca Austria este o tara buna!



 Fiti buni unii cu ceilalti! 
29 februarie 2020
28Feb
Asa ne-am inceput weekendu-ul, cu emotii

Stii ca Fina a facut accident si ca e la spital, nu?
 Asa m-a intampinat sotul meu azi cand am ajuns acasa. Mi s-au taiat picioarele. Stiam ca rau rau nu poate fi pentru ca m-ar fi sunat si mi-ar fi spus. Dar tot mi s-au taiat picioarele si m-a cuprins un sentiment de neputinta, din cauza distantei! Daca eram acasa, oriunde as fi fost in aglomeratul Bucuresti, in cel mult o ora as fi fost langa ea. Dar asa, dar aici…ce pot face mai mult decat sa folosesc telefonul sa sun sau sa scriu mesaje! ☹

Fina noastra e bine! Este si una dintre cele mai bune prietene ale mele si este si unul dintre cei mai frumosi oameni din viata mea. Dimineata un domn sofer nu i-a acordat prioritate. S-a lovit la cap, a fost dusa cu ambulanta la spital, dar, din fericire investigatiile arata ca nu este nimic grav. Este in repaos acum, dar o sa fie bine! 

 Acest eveniment ne-a aratat si noua o alta fateta a greului pe care-l ducem aici in…pribegie.  Stiam deja ca e greu sa nu ai ajutor din partea celor dragi, stiam ca e greu sa nu imparti bucuriile, aniversarile cu cei dragi…dar nu ne-am dat seama ce greu e sentimentul de neputinta fata de problemele celor ramasi acasa.
Si, din pacate cred ca vom mai trai sentimentul asta….si probabil ca nu ne vom obisnui cu el.
Una dintre prietenele mele de aici a plecat in urma cu 2 saptamani in tara sa isi ajute mama bolnava, sa fie langa ea. A lasat aici totul, si-a luat copilasul de 8 luni si a plecat. Am primit multe critici legate de postarea cu spitalul din Austria. Mi-ati spus ca sunt si in Romania spitale ca aici, mi-ati spus ca sunt si in Romania medici si asistente dragute ca aici si…mi-ati spus ca exagerez. Voi comparati cateva exceptii pozitive din Romania cu normalitatea din Austria. Eu stiu ca avem medici buni si ca avem spitale renovate, dar….sistemul e defect tare! E defect tare! Mama prietenei mele a fost diagnosticata cu cea mai urata boala in urma cu vreo 2 ani, are 2 operatii facute deja, clasicele tratamente cu chimioterapie, etc. Saptamana trecuta i-a fost recoltata o noua proba pentru biopsie. Insa, I s-a spus prietenei  mele ca ei, cei de acolo, zona Craiova, nu pot evalua proba si ca trebuie dusa la Bucuresti. Ei nu o pot trimite, asa ca i-au spus prietenei mele  ca trebuie sa mearga la Bucuresti sa duca proba. ☹ Si-a luat copilasul de 8 luni, mama bolnava si a plecat din Craiova la Bucuresti sa duca proba la Fundeni. Acolo proba i-a fost acceptata insa I s-a cerut sa plateasa 500 lei taxa de analiza a probei! ☹( nici nu stiu ce sa comentez. Cum sa comentez? Cat de gresit este? Din toate punctele de vedere….si unii dintre voi ma judecati ca eu aici am dat de normalitate si ca nu vreau sa ma mai intorc la sistemul medical bolnav din Romania!
Pot sa traiesc cu judecata unora dintre voi! Asa ca …judecati in continuare!
Weekend-ul acesta ar fi trebuit sa petrecem cu alti buni prieteni de acasa, insa din cauza Coronavirus, din cauza amplorii pe care a luat-o, au decis ca e mai bine sa isi anuleze calatoria. Ne pare rau ca nu i-am mai vazut insa ii intelegem, ar fi calatorit cu 2 copii mici in spatii aglomerate si inchise…

Ne vom petrece weekend-ul pregatindu-ne pentru evenimentul de Luni: Emma incepe cresa! Emotii si entuziasm, rochite si fustite, balerini si iar emotii. 😊
Sa aveti un sfarsit de saptamana cu multe hohote de ras!
Fiti buni unii cu ceilalti!
28 februarie 2020
19Feb
Internati in spital in Austria!
In 5 ore de varsaturi Emma a ajuns la o deshidratare severa si ne-am internat in spital!
Cum ar trebui sa fie un spital perfect? Un spital ideal?
Curatenie? ✔️
Personal maxim de bland si de empatic si de profi? ✔️
Sa aveti intimitatea unei camere singur? ✔️
Wi-fi gratis? ✔️
TV in camera? ✔️
Prosoape, servetele umede, pijamale, periuta de dinți si pasta, sapun, gel de dus? ✔️
Baie in camera cu cabina de dus? ✔️
Apa si pahare? ✔️
Meniu din care sa iti alegi urmatoarele 6 mese?✔️
Încărcător pentru telefon? ✔️
Buton de urgenta la capul patului?✔️
Dulap unde sa iti pui hainele? ✔️
Seif unde sa iti pui portofelul? ✔️
Geamuri mari? Liniste? ✔️
Sa iti explice personalul medical tot ce nu ai inteles? ✔️
Sa fii anunțat din timp la ce ora vine medicul la vizita a doua zi? ✔️
Sa se noteze pe fisa ca tu, ca parinte, ca aparținător al pacientului iti bei cafeaua cu lapte si cu zahar?? ✔️
Sa fii întrebat de cate ori iese asistenta din camera dacă te mai poate ajuta cu ceva?? ✔️
Imi era si rușine sa ii spun ce vreau sa mănânc…. Imi era si rușine sa o întreb daca patul lipit de patul Emmei este patul in care voi dormi eu? Eu singura??? Pai in Romania multe mame de copii bolnavi dorm pe scaun. :(( Imi era rușine pentru ca 35 de ani am fost îndobitocita de sistemul medical din Romania!!! Imi e rusine sa consider ca mi se cuvine sa am parte de astfel de condiții!!!! Am inoculat in ADN-ul meu ca tre sa tac in fata personalului medical. Am inoculat in ADN-ul meu ca personalul medical din spitale o duce greu, ca au o munca grea si conditii naspa si ca tre’ sa le bagi ceva in buzunar sau ca tre’ sa tipi si sa iti pretinzi drepturile sau ca tre’ sa te lasi umilit pentru ca ei au viata copilului tau in mainile lor!!
Nu va mai spun despre partea de triaj si de analize…. Cat au fost de răbdători cu venele Emmei care este sever deshidratata si nu reușeau sa ii puna branula!!
Conditiile bune si atitudinea personalului medical te ajuta sa treci mai ușor peste problemele medicale!
Noi in Romania de ce nu putem avea macar jumate din ce vad eu acum aici??? De ce??
Romania, nu ma mai întorc niciodată la tine!
:((((
Emma o sa fie bine, analizele arata cel mai probabil un virus. Tratam deshidratarea si sper ca in 2 zile sa fim acasa.
Fiti buni unii cu ceilalti!
14 spre 15 februarie 2020
13Feb
Profa din Romania

Azi vreau sa va povestesc despre o doamna profesor.
In noiembrie am vorbit prima oara cu ea. Mi-a trimis un mesaj aici, pe facebook, mi-a spus ca se regaseste in articolele scrise de mine si ne-a invitat pe noi, pe toti patru la o prajitura si cafea la ei acasa. Si am tot vorbit si ne-am dat seama ca avem atat de multe lucruri in comun si ca, desi fiecare dintre noi doua are alte prietene bune, noi doua impartasim ceva ce cu greu poti explica cuiva care nu e in situatia asta, amandoua incercam sa facem din casele inchiriate in care stam “acasa” pentru copiii si pentru sotii nostri.
Am reusit cam dupa o luna sa ajungem la ei. Ne-au asteptat cu ciulama si mamaliga si supa si cozonac si prajitura si zacusca si vin de casa. Si ne-au primit in apartamentul lor cu entuziasm si bucurie si veselie…exact asa cum ne place noua. Am petrecut cateva ore impreuna, mai multe decat ne-am propus initial si ne-am despartit cu promisiuni de a ne revedea curand.
Doamna profesor zambeste mult  si emana bunatate si are mereu mereu un cuvant bun de spus.
I-am adresat cateva intrebari ca sa o cunoasteti un pic si voi:
1.      Cine esti?
Sunt mama si sotie si lupt in fiecare zi sa le ofer celor mai importanti oameni din viata mea un camin.
2.      De cand locuiesti in Austria?
Locuim în Austria de trei ani ( nici mie nu-mi vine să cred că a trecut atât de mult timp)
3.      De ce ati plecat din Romania si de ce ati ales Austria? De ce nu …Spania sau Italia? Pe mine ma felicita multa lume pentru curaj, imi spun ca am fost curajoasa ca am plecat din Romania . Tu cum vezi lucurile? Voi ati fost curajosi?
Am plecat din România pentru că ajunsesem într-un punct al vieții noastre în care ne-am dorit să o luăm de la capăt, să facem altceva. Inițial ne-am dat o perioadă de probă de un an, fiica noastră urma să înceapă școala și ne-am spus că e momentul potrivit. Soțul meu și-a sunat cunoștințele din afara țării și i-a rugat să-I anunțe dacă apare undeva un job. Oferta a venit de la o cunoștință din Austria. Vizitasem Austria în 2004, dar scurt. Ne-a plăcut mult verdele de peste tot, ordinea, curățenia, albastrul curat al apei, pădurile. Încă de atunci ne-am spus că, dacă va fi vreodată să plecăm din România, vom pleca în Austria sau Elveția. La momentul acela era doar o discuție, nu cred că am considerat vreodată că vom pleca din țară.
Nu cred că a fost vorba de curaj. Ne-am spus că atâta timp cât suntem împreună, vom fi bine oriunde, iar decizia mutării nu era una permanentă. Ne putem întoarce oricând în țară, avem o casă goală care ne așteaptă, avem pregătirea necesară pentru a găsi un job bun și măcar am văzut cum e și-n alte părți. Asta ne-am spus la început.
4.      Cum a fost acomodarea voastra? Mai grea decat ati crezut? Sau poate ati gasit aici tot ce ati sperat sa gasiti?
Acomodarea a fost destul de grea. Eu am absolvit Facultatea de Științe și Litere, specializarea Limba și literatura română- limba și literatura engleză, și am și un masterat în domeniu. Credeam că va fi relativ ușor să-mi găsesc un loc de muncă, aveam o experiență de 7 ani în învățământ. Când am ajuns la biroul de migrare ( oferă consultanță și asistență persoanelor migrante în probleme legate de reședința, munca și viața în Austria) o doamnă drăguță mi-a explicat ( în engleză) că am nevoie de limba germană nivel C1 universitar și de recunoașterea diplomelor ( și mi-a explicat cum pot face asta on-line). Mi-a mai spus și că nu este o certitudine că voi ajunge în sistemul de învățământ pentru că, după ce voi avea cele de mai sus, voi ajunge pe o listă și voi fi contactată doar atunci când va fi nevoie de personal, iar pe acea listă, în fața mea, vor ajunge toți absolvenții de Litere. Am fost dezamăgită, dar în același timp am admirat faptul că statul are așa de multă grijă pentru cetățenii săi. Nu era prima dată când observasem asta.
După multe respingeri de discuții în limba engleză, am învățat că nu e bine să încerci o discuție în altă limbă decât germana, așa că am încercat să o învăț. Încă o fac.
Cea mai grea a fost acomodarea fiicei mele la școală. Nu știa deloc limba germane, iar noi ne-am mutat într-un sătuc. Lumea a fost destul de reticentă, norocul meu a fost că doamna învățătoare știa limba engleză și am putut comunica. Mergeam la școală de două, trei ori de săptămână. Acasă era mereu nervoasă, frustrată. Nu știam să o ajut la teme, iar ”Translate” nu mă prea ajuta. Din fericire una dintre mămici ( singura, de altfel) știa limba engleză și m-a ajutat foarte mult. Suntem prietene și acum, ne-am dat seama că avem multe în comun. Ea m-a adaugat în grupul părinților, Elterverein. Acesta este un grup de mămici care se ocupă de organizarea evenimentelor școlare ( Schuljause- în fiecare marți un grup format din 4 mămici-printre care și eu – duc la școală alimente și gătesc pentru copii- clătite, fructe pe băț, budinci- și le vând copiilor -cu maxim 50 cenți- Adventmarkt – piața de Crăciun, unde ducem torturi sau prăjituri făcute de noi și le vindem vizitatorilor, Fasching – un fel de bal mascat, tema de anul acesta este „Lumea poveștilor„  apoi Elternsprechtag – sedințele cu părinții- unde fiecare părinte are o oră la care este așteptat, împreună cu copilul, să discute ce se poate ameliora, îmbunătăți, sau pur și simplu pentru a afla situația școlară. Într-o sală mămicile din Elternverein aduc cafea, suc si prăjituri și le vând. Astfel, poți servi o prăjiturică împreună cu copilul după ce ieși de la ședință, sau poți întâlni celelalte mame din clasă.  Banii colectați din aceste vânzări se folosesc pentru a plăti orice este nevoie la școală, excursii, mici cadouri de Moș Nicolae pentru copilași, piese de teatru, transportul la/de la cursurile de înot. Anul acesta vom vizita aeroportul din Linz.  La ultima noastră întrevedere m-am simțit grozav. Nu înțeleg chiar tot ce se discută, dar în mare parte pricep. M-am uitat cu admirație la aceste femei atât de serioase, atât de implicate. Se discută în detaliu ce va face fiecare, cine aduce tort, cine vinde, ce și de unde se cumpără lucruri. O astfel de ședință durează și câte trei ore.
Revenind la acomodare…a fost greu. La început mămicile nici nu mă salutau, se fereau efectiv de mine. A fost dureros să simt asta după ce în România eram mereu înconjurată de oameni și invitată în diverse locuri. Aici eram nedorită și mi se arata asta în față. Din fericire, lucrurile s-au schimbat acum, când au ajuns să ma cunoască câte puțin. 
În schimb, verdele mi-a umplut sufletul. Ne plimbăm mult în natură, pe joss au cu bicicletele, trotinetele, e minunat. Mergem la școală cu trotinetele, nu e nimic ieșit din comun dacă și adulții fac asta.
E liniște. Nu-ți dai seama de gălăgia din România decât când dai de liniște. Nicio ambulanță nu sună, niciun girofar, niciun claxon. E o țară de vis, cu peisaje minunate și cu respect pentru locuitorii ei.
5.      Lucrati aici? Copiii merg la gradi/ scoala? Stati in chirie, aveti o casa a voastra?  
Da, amândoi lucrăm. Eu lucrez ca ajutor în bucătărie la un Gasthaus, iar soțul meu lucrează la o firmă care realizează ,asamblează și montează acoperișuri. Eu lucrez chiar ”la noi în sat” și îmi place tare mult. Nu fac mare lucru, decorez preparatele în general, spăl vase, mai fac câte o supă. Șefa mea ( o mămică pe care am cunoscut-o la Schuljause) e absolut minunată, una dintre femeile cele mai echilibrate pe care le-am întâlnit. Se trezește devreme, face prăjiturile pe care le vindem la restaurant, gătește, ea e bucătarul șef, face față stresului cu zâmbetul pe buze, e calculate și atât de blândă! Erau momente când aveam 70-80 de personae afară, eram în toiul pregătirilor și venea vreun copil de-al ei ( are trei) și o întreba câte ceva sau I se plângea de ceva, iar ea îi răspundea cu calm, blând și frumos.
Ce e și mai grozav e că îmi pot lua liber oricând, doar să o anunț. Recuperez apoi orele, niciun stres. Vara trecuta mi-am luat liber o lună. Nu a fost problemă, desi e plin sezon și multă lume. Are mai multe angajate.
Soțul meu are și el un program drăguț: de luni până joi lucrează până la ora 17.00, iar vineri o săptămână lucrează până la 13, o săptămână nu lucrează deloc. Nu a fost mereu așa, primul lui loc de muncă a însemnat multe ore peste program, mai rămânea și peste noapte de multe ori, venea mereu târziu acasă. A fost greu, dar acum e chiar foarte bine. Nu muncim în domeniile studiate de noi, dar suntem apreciați și plătiți bine. Fetița noastră merge la școală iar baiețelul nostrum a început din toamnă grădinița. Deocamdată stăm în chirie, poate, cu timpul, ne vom cumpăra o casă  aici. Încă nu știm ce ne dorim, nu suntem hotărâți.
6.      Te rog, spune-mi cele mai mari 3 avantaje ale vietii din Austria
Primul și cel mai mare din punctul meu de vedere este sistemul medical.
Prima data când am intrat într-un spital a fost chiar la 2-3 zile după ce ne-am mutat. Soțul meu necesita o operație de hernie ombilicală pe care am tot amânat-o în tară. Costa destul de mult iar medical a spus să mai așteptăm ceva plasă deosebită pe care ar fi trebuit sa o folosească așa că am așteptat, din fericire. La câteva zile după mutarea noastră ( a mea și a copiilor, soțul meu venise înainte cu două luni) a trebuit să mergem la spital din cauza durerilor. Am rămas mută. Credeam ca spitalele din filme nu există, că sunt decor. Am ajuns intr-un spital dintr-un orășel, spital care mi s-a părut desprins din filme. Curățenie, spațiu, lumină. Nimeni nu aștepta în fața cabinetelor. Am ajuns la recepție, ne-am spus problema și am fost îndrumați spre cabinetul corespunzător. Sunt săgeți de diferite culori de-a lungul coridorului, iar de la recepție ți se spune ce culoare să urmezi. Ajungi la cabinet, ești deja așteptat. Ești anunțat printr-o boxă că poți intra. Baie în cameră, duș, mâncare la alegere. Am plâns în hohote când am plecat din spital. Cum să fie asemenea diferențe? De ce să moară românii în spitale? Și mai dureros a fost când a ajuns mama mea internată în spitalele din România, dar asta e o altă poveste.
Am ajuns apoi cu fiul  meu la spital, cu o laringită. Era sfârșit de săptămână așa că am trecut peste medical de familie și am ajuns direct la spital. Mi s-a vorbit în  engleză, fiului meu I s-a zâmbit, a fost consultat doar după ce s-au jucat cu el și a fost el pregătit, fără plânsete, fără supărări. Rabdare, veselie, calm si iubire. Asta am simțit. Și nu am primit antibiotic.
A treia întâlnire cu spitalul am avut-o când fetița mea a căzut în cap și s-a ales cu un cucui. Cu ea nu a mai fost așa simplu, vomitase și eram și eu speriată. A trebuit să I se recolteze sânge și a plâns mult, ea a avut multe experiențe neplăcute în spitalele din România. A rămas internată, nu fusese nimic grav, dar a rămas sub supraveghere. Soțul meu a rămas cu ea în spital, li s-a dat un salon cu pat dublu si baie cu duș și un meniu din care să își aleagă mâncarea. Când am fost internată cu ea în România pentru o otită am dormit amândouă într-un pat de o persoană și ”mâncare” a pimit doar ea. Oricum nu era comestibilă.
Nu am plătit nimic în plus pentru toate cele de mai sus. Totul este inclus în asigurarea de sănătate.
        Așadar, sistemul medical este primul mare avantaj al vieții din Austria.
Al doilea avantaj este traiul îndestulat și liniștit. Statul se îngrijește de cetățenii săi. Muncești, ești plătit ( 14 salarii- unul în plus vara și unul iarna, pentru concedii) , îți permiți să trăiești liniștit.
Al treilea avanjat este sistemul de învățământ. Am căutat o grădiniță Montessori la care să-l înscriu pe fiul meu, nu știam ce înseamnă grădinițele de stat aici. Prietena mea austriacă mi-a spus că ar trebui să încerc întâi grădinița din satul nostru, și că aș fi avut și varianta de Tagesmutter, o doamnă care are grijă de un grup de copilași, maxim 5, într-un spațiu special amenajat, acasă la ea.
Așa că am încercat la gradiniță. Am stat lângă fiul meu 3 săptămâni pentru acomodare. A fost minunat. În cele trei săptămâni niciodată nu s-a strigat în grădiniță. Niciun copil, nicio doamnă educatoare. Liniște și pace.
Fiul meu stă în grupa lui de la 7.30 la 9. Apoi sună clopoțelul și copiii merg unde vor ei în grădiniță. Fără îmbrânceli, fără urlete, fără gălăgie. Unii își iau ghiozdănelul și așteaptă la rând la ”Restaurant”, o încăpere cu mese și scaune, unde copiii își servesc gustarea de acasă și o servesc pe farfurii. Unii merg în sala de sport, alții la lucru manual. Fiecare unde își dorește, și pot merge peste tot. Chiar astăzi am primit programul pentru luna aceasta, vom avea o zi în care își pot duce o jucărie de acasă, Pijamaparty, într-o zi va veni un magician, într-o alta cineva va veni să îi picteze pe față. Ce să-ți dorești mai mult?
La școală este la fel de grozav. Anul trecut doamna învățătoare m-a invitat la școală. În clasă sunt 13 copii, și tot ce și-ar putea dori un dascăl sau un elev: tablă magnetică, tablete, scaune pe care te poți balansa, curățenie, lumină. Am zâmbit cu gândul la sălile de clasă în care am învățat eu. Din fericire am lucrat în săli de clasă aproape la fel ca cele de aici, la ultima școală la care am lucrat. Aveam și acolo toate condițiile și un minunat colectiv de profesori.
Am lucrat însă și în școli nu la fel de norocoase.
În afară de condițiile din școli, îmi place și faptul că elevii nu sunt presați, stresați sau îngropați în teme. Fiica mea are în fiecare zi maxim o jumătate de oră alocată temelor.
7.      Si cele mai mari 3 dezavantaje sau situatii grele cu care tu te-ai confruntat in Austria.
M-am gândit mult înainte să răspund acestei întrebări. Din punctul meu de vedere singurul dezavantaj este faptul că nu ne-am născut aici. Mi-e foarte dor de țară, de oamenii dragi de acolo. Totul este minunat, nu ducem lipsă de nimic, dar tânjesc după prietenii de acasă, după familie, după țară.
Au fost și situații grele cu care ne-am confruntat aici, dar nu le-aș numi chiar grele. A fost greu să nu o pot ajuta pe fiica mea cu integrarea, a fost greu să mă simt respinsă, a fost greu să nu înțeleg ce mi se spune. Au trecut. După ce înveți limba, totul devine ușor.
8.      Ti-e dor de Romania? Ce iti lipseste cel mai mult? Copiilor le e dor de Romania?
Mi-e foarte dor de România. Mi-e dor de satul meu natal, un minunat sătuc de munte cu aer curat, mi-e foarte dor de sora mea, de tatăl meu, de prietenii mei dragi. Oamenii îmi lipsesc cel mai mult. Și copiilor le este dor. Au și ei prietenii lor.
9.      Cum ai invatat limba germana? A fost greu? Dar copiilor?
Am învățat limba germană cu ajutorul fiicei mele. Am ajutat-o la teme și încet, încet, am început să înțeleg câte ceva. Apoi mi-am cumpărat cărți, iar la primul meu loc de muncă îmi puneam căști și ascultam de pe Youtube cursuri de limba germană. Apoi am ajuns la locul de muncă de care spuneam, iar șefa mea m-a ajutat foarte mult cu limba germane, mereu le atrăgea atenția celor care îmi vorbeau, să vorbească corect, să pot înțelege. Acum m-am înscris și la un curs de limba germană. Copiii au prins mult mai ușor, vorbind în fiecare zi la școală și grădiniță.
10.  Cum este experienta ta cu alti romani aici, in Austria? Cum suntem noi romanii unii cu altii pe meleaguri straine?
Hmm.. Am avut câteva experiențe cu românii pe aici. Oamenii datorită cărora suntem aici ne-au ajutat foarte mult, de la informații cu privire la acte, școală, până la obiecte pe care ni le-au dăruit pentru casă.
Am cunoscut tot aici o familie de români pe care îi iubim, care ne-au fost alături  mereu și ne-au ajutat foarte mult, mai ales că nu știam limba și nu ne puteam descurca pe la instituții. Sigur, nu toți românii pe care i-am întâlnit au fost drăguți și de ajutor, dar prefer să nu îi menționez pe ceilalți pentru că aleg să văd binele.
11.  Daca primesti un telefon de la o prietena care te anunta ca isi doreste sa se mute in Austria, ce ii spui? Ce o sfatuiesti? Sa vina? Sa nu vina? Cum sa se pregateasca?
Chiar am o prietenă care se pregătește să facă acest pas, am și avut discuții cu ea în acest sens. I-am spus, din punctul meu de vedere, ce este minunat și ce îmi lipsește mie. Fiecare decide în funcție de ce își dorește, dar merită încercat. Ea deja ia lecții de limba germane, așa că va veni pregătită. Cred că cel mai important este să cunoști limba, e ușor să găsești un loc de muncă astfel și e ușor să te integrezi. Oamenii te acceptă mai ușor dacă le vorbești în limbal or, chiar dacă nu o faci în totalitate corect.
12.  Va vedeti imbatranind in Austria?
Nu știu. Sunt zile în care mă gândesc la cum ar fi să rămânem, să ajungem la bătrânețe plimbându-ne toată ziua, căutând croaziere sau locuri de vizitat. Ce e frumos aici e că bătrânii nu sunt marginalizați, li se organizează diferite petreceri, la școală sunt cursuri de gimnastică pentru sănătate, arată foarte bine, sunt în putere și muncesc, se plimbă toată ziua, sunt activi. Își acceptă cu drag vârsta. Mi-ar plăcea și mie asta. Dar e încă devreme să spun cu certitudine că vreau să rămânem. Încă tânjesc după țara mea.
Am un singur regret in acest interviu : ca nu va pot arata o poza cu ea sa vedeti cat e de frumoasa!
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
13 februarie 2020
p.s. filmuletul nu are legatura cu articolul, am vrut doar sa va arat cat e de frumos drumul pe care-l parcurg eu in fiecare zi! 
3Feb
Petrecere si nu prea…

Am vrut sa ii facem  Emmei o petrecere, sa se bucure si ea, sa ne bucuram si noi, sa fie lucurile…normale, asa cum erau acasa de normale. Calin a avut mereu parte de petreceri frumoase, de oameni multi, de galagie, de multe cadouri. El e nascut vara si vara sunt mai frumoase petrecerile si mai usor de organizat. Asa ca am hotarat sa o serbam duminica, adica ieri. Am inceput de vineri dupa amiaza cu muulte cumparaturi, apoi sambata dimineata la 9 eram deja toti 4 in garaj si faceam curat, sortam cutii si jucarii. Apoi am gatit, apoi am facut curat. Apoi a facut Calin febra. E sezonul virozelor asa ca nu ne-am panicat. Antitermic si sa continuam pregatirile. Am facut 3 crème pentru tort, niciuna nu ne-a iesit. Frisca ne-a iesit dar si acolo am uitat sa punem intaritorul (a stat si fara, intr-un final) Spun ca nu ne-a iesit, adica noua, pentru ca le-am facut impreuna. Si sotul meu are cam aceeasi experienta si dexteritate intr-ale cofetariei ca si mine! Intr-un final, samabata noaptea dupa ce am reusit sa murdarim toate vasele din casa cu crème si incercari de crème…am renuntat si ne-am apucat de umflat baloane. Duminica dimineata ne-a salvat un om drag cu o crema pentru tort, buna rau si fara zahar, doar cu miere. Si pe deasupra si livrata acasa, ce sa mai, noroc! 😊 la ora 2 asteptam musafirii si la ora1 am plecat la spital. Temperatura un pic crescuta a lui Calin s-a transformat in febra de 40.2 grade, frisoane, dureri in piept si “amorteli de cap” asa s-a exprimat el. Am sunat repede musafirii si i-am anuntat sa stea cat mai departe de noi pentru ca noi credem ca e gripa. Am cautat pe sfantul net si am gasit cateva diferente intre o viroza si gripa si …Calin se cam incadra la simptome. Printre invitati se regaseau si copilasi mici, mici de doar 7 luni si o doamna insarcinata…deci, a fost totul bagat la repezeala in frigider si am plecat la spital. Am stat acolo 3 ore  si nu a reusit sa-l vada niciun doctor. Una dintre asistente a fost foarte draguta si cooperanta si ne-a explicat ca au 2 cazuri grave de copii mici pe care nu reusesc sa ii stabilizeze si ca toti medicii sunt concetrati pe acele 2 cazuri. Ne-a cerut de la inceput informatii despre starea lui Calin, ne-au dat termoetru sa ii luam temepratura si probe de urina. Ne-au spus ca circula multi virusi si ca simptomele lui Calin indica o viroza. Noi, gandindu-ne la tot ce auzim pe langa noi , si nu numai gripa, gripa gripa, am spus ca vrem sa stim daca este sau nu gripa. Asistenta, rabdatoare ne-a spus ca oricum nu conteaza pentru ca tratamentul este acelasi. Tratezi doar simptomele, reduci febra, astepti sa treaca. Noi am insistat ca vrem sa stim. Dupa 2 ore de asteptare lui Calin iar i-a crescut febra si iar au inceput frisoanele, stare generala foarte proasta, apatic, gemea… Am intrat singura in cabinetul asistentelor si am luat termometrul pentru ca nu era nimeni acolo , avea aproape 39 la subrat. Am chemat asistentele, mi-au facut un mic istoric privind medicamentele pe care le-a luat si daca are vreo alergie si mi-au dat paracetamol. Am plecat de acolo dupa 3 ore tot cu febra. Erau pacienti care asteptau de peste 4 ore si unii care se saturasera si plecasera. Am plecat si noi.  Acasa ne astepta o casa plina de baloane si farfurii colorate si un tort neasamblat. Lui i-a fost rau toata seara, nici eu si nici sotul meu nu am fost in cea mai buna forma fizica, doar Emma era vesela. Am facut un “hei rup” si am asamblat tortul, l-am ornat, am pus lumanarile, i-am pus Emmei rochita pe care si-o alesese de dimineata si i-am cantat “la multi ani”, doar noi, si, desi Calin avea 39.5 a cantat si el cu noi. Emma s-a bucurat de moment si a fost singura care a si mancat din tort. Noaptea a fost f grea, cu febra mare, peste 40 la Calin care nu raspundea la antitermice, am dormit, ma rog, daca se poate spune dormit, cu geamul deschis toata noaptea si dimineata am plecat la pediatru. Cand am ajuns acolo, cu 2 copii plangand si noi tare obositi…cabinetul era inchis, medicul in concediu. ☹ Am cautat un alt medic in apropiere si am gasit un medic de familie, care dupa o ora de asteptare ne-a primit, ne-a vorbit in engleza, i-a consultat pe copii si ne-a asigurat ca nu conteaza daca este sau nu gripa, pentru ca tratamentul este acelasi. Urechile, gatul si plamanii copiilor aratau bine. Asa ca ne-am intors acasa fara alte informatii sau sfaturi suplimentare. Tratam doar simtomele. Amandoi sunt bolnavi acum. Amandoi au stare generala proasta, cel putin pe Calin nu cred ca l-am vazut vreodata atat de apatic. Amandoi refuza mancarea, amandoi cer in brate la mami constant. Calin bea apa si Emma cere sa suga mult. Ii mai tratam cu vitamina C, ceai de catina, polen si miere. Acum cand scriu, amandoi dorm. Eu am primit de la medic toata saptamana medical de ingrijire copil. Sper sa nu fiu nevoita sa stau toata saptamana acasa, sper sa isi revina mai repede. Si…mai sper ca durerea in gat pe care o simt si moleseala din tot corpul sa dispara pana maine dimineata, pentru ca nu imi permit luxul de a ma imbolnavi.
Dpdv logistic aici, in Austria functionam pe baza de card in sistemul medical. Eu sunt inscrisa la un medic de familie, un medic generalist , copiii sunt inscrisi la un pediatru insa, putem merge la orice doctor vrem sau avem nevoie pe baza acestui card. La receptie am dat cardurile, doamna ne-a gasit imediat in sistem si am fost consultati, am primit reteta si concediu medical fara niciun cost suplimentar.  Si acum am fost la acelasi spital ca si data trecuta insa experienta a fost foarte diferita. Atitudinea personalului cu care am avut contact a fost la fel de buna insa serviciile medicale au cam lipsit. Ba chiar, ulterior am realizat ca au si facut o greseala. Eram doar eu cu Calin in sala de asteptare cand a facut febra. Sotul meu se plimba cu Emma pe afara. A venit asistenta si mi-a pus acele intrebari despre care v-am spus mai devreme, ce medicamente a mai luat, daca are sau nu alergii. Si i-am specificat care a fost ultimul antitermic luat si ora la care l-a luat. Cand s-a intors 10 minute mai tarziu cu paracetamolul, eu nu am mai gandit si I l-am dat pur si simplu, dorindu-mi sa ii scada febra, fara sa imi dau seama ca ii dadusem in urma cu 3 ore tot paracetamol, lucru pe care I l-am mentionat asistentei. Am avut noroc ca nu a avut nicio reactie.
Asa ca, azi vin la voi cu un tonus mai  putin bun. Suntem obositi, ingrijorati, sotul meu are o saptamana plina la serviciu si suntem dezamagiti ca nu am mai putut tine petrecerea.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti si…aveti grija de sanatatea voastra!
03 februarie 2020