#citesteromaneste susținut de The Writing Journey
”Am plecat din România cu un geamantan de haine și cu unul de cărți.”

         Așa îmi scria o doamnă despre momentul în care s-a mutat în Austria. A plecat din România cu un geamantan de cărți.

       Când pleci din țară, pleci cu greutăți pe umeri: temeri, frici, indoieli, poate datorii, poate priviri pline de lacrimi și de reproș, ale celor rămași în urmă.  Chiar îți permiți să cari și în geamantan greutăți? Kilograme întregi de hârtie plină de pete de cerneală. Unii, da. Alții, nu.

          Mâncarea e aceeași. Avem aceleași magazine, aceeași materie primă. Ne adaptăm, reinventăm rețete, ne transformăm gustul. Putem să gătim românește aproape oriunde. Învețăm limba. Puțin câte puțin. Apoi din ce în ce mai bine. Ajungem să înțelegem toate subtilitățile în limba țării care ne-a adoptat. Ne ajutăm copiii la teme în limba țării care ne-a adoptat. Completăm formulare și ne găsim  joburi mai bune în limba țării care ne-a adoptat. Dar, când punem mâna pe o carte, vrem ca petele de cerneală din ea să fie în română. Vrei să ne imaginăm  în română. Vrem să trăim emoțiile personajelor în română. În limba care ne curge prin suflet, prin amintiri, prin copilărie.

Pentru că asta ne leagă unii de alții, pe noi, ăștia plecați, limba.

Am fost în vizită la trei familii de români de când locuim aici. Toate trei aveau biblioteci. Nu în sensul de mobilier ci ca mulțime de cărți. Unele, mai ales cele pentru copii, erau în limba germană, dar, cele mai multe erau în limba română.

  La prima familie la care am fost am găsit obiceiuri și cultură diferite de ale noastre. Oamenii erau aici de peste 20 de ani. Am găsit până și altă religie. Dar, ce ne-a legat a fost graiul. Limba. Vorbele.

La cea de a treia familie la care am fost, chiar acum de curând, am dus cadou doamnei o carte. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că doamna o cunoștea pe autoare, având același oraș natal, dar, nu apucase să citească nimic scris de ea. Pentru că e greu să comandăm cărți din România și pentru că scriitorii la început de drum nu ajung așa ușor în librăriile mari,  și mai ales, nu ajung pe alte meleaguri.

Haideți să rectificăm asta! Haideți să aducem aici, în toată Europa, cărți scrise de autori români contemporani. Să îi sustinem, să ne mândrim cu ei și, prin ei și prin petele lor de cerneală să fim mândri.

#citeșteromânește susținut de The Writing Journey este cel mai recent proiect al meu și prin el îmi propun să aduc românilor din Europa cărți scrise de autori români contemporani.

Azi deschidem magazinul, avem listate opt cărți, dar, sunt și altele pe drum. Livrăm în toată Europa prin poșta austriacă, cu tracking number la fiecare colet. Dacă întâmpinați ceva probleme în lansarea unei comenzi, vă rog să îmi scrieți, este ceva nou și pentru noi și învățăm pe parcurs.

Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.

31 mai 2021

Facă-se voia, Ines Dumitriu

       ”Schimbul de priviri dintre cele două femei nu durează decât câteva secunde, dar, pentru Miranda este destul ca să-și dea seama. Cum am putut să fiu atât de chioară? Oare cum să nu recunosc eu plânsul ăsta?  Ochii ăștia bulbucați, gura asta lăbărțată, zile întregi de plâns, o lună după alta, numai dintr-un singur motiv poți să plângi așa, ca proasta. ”

        

          L-am găsit menționat pe Eliade zilele trecute într-o carte a unui autor străin. Un american. Și m-am bucurat mult.

          Cu siguranță nu e prima oară când mă întâlnesc cu o astfel de situație , dar acum, de când sunt departe de România, felul în care noi românii suntem priviți în străinătate a căpătat alt sens pentru mine. E mai important.

          Și vreau să contribui la promovarea românilor buni, oriunde ar fi ei și indiferent de domeniul în care activează.

          Se întâmplă să vă scriu azi despre Ines Dumitriu pentru că este scriitoare și cărțile sunt importante pentru mine. Dar și pentru că săptămâna trecută am citit ”Facă-se Voia”, cel mai recent roman al ei.

          Și prima ei carte Blestem, m-a impresionat, am scris despre ea aici, dar, recunosc am rezonat mai mult cu aceasta. Este vorba despre patru femei diferite, cum nu se putea mai diferite, dar care lucrează împreună. Fiecare duce o luptă acasă, în viața personală  și fiecare este judecată după aparențe în interiorul fabricii. Mi-a plăcut mult să o văd pe fiecare prin ochii celorlalte și apoi așa cum e de fapt. Asta a fost pentru mine esența cărtii și ăsta este mesajul cu care eu plec. Trebuie să fim buni unii cu ceilalți și să nu ne judecăm, fiecare ducem o luptă care nu ne e scrisă în frunte cu litere vizibile. 

          Cartea merită citită și pentru felul interesant în care viețile celor patru femei se leagă. Nu vreau să vă spun prea multe să nu vă stric surpizele, dar este și despre puterea noastră a femeilor, de a ne înțelege una pe cealaltă (după ce ne scoatem colții una la cealaltă) și de a ne sprijini și ajuta una pe cealaltă.

          Cireașa de pe tort a fost coperta. Momentul acela când termini cartea, o închizi și te mai uiti o dată la ea, cu gândul la final, la acea ultimă propozitie și apoi vezi coperta. Atunci la final am descoperit cum fiecare  personaj este croit și desenat întocmai.

          Așa cum spuneam și mai sus, susțin autorii români și visez să îi văd traduși în limba germană, în rafturile librăriilor austriece, și nu numai. În rafturile oricărei librării din lume.

          Deocamdată o puteți comanda de aici  The Writing Journey

          Știu, am primit mesajele voastre că este mai mult transportul decât cartea și vă înțeleg, și eu apelez la tot felul de tertipuri ca să scutesc banii de transport.

          Am câteva exemplare în plus ale acestei cărți, dacă vreți și voi una, vă rog să îmi scrieți.

          Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.

17 aprilie 2021

Prima carte citită de Călin

Călin a citit prima lui carte cap coadă.

Literele le știe de mult, de dinainte de a împlini doi ani.  

În București, când stăteam la bloc, înainte să vină Emma, coboram zilnic în parc și treceam printr-o parcare plină de mașini. Pe lângă mărcile mașinilor pe care la fel, le-a învățat foarte repede fiind pasionat, ne cerea să îi spunem și ce scria pe fiecare plăcuță de înmatriculare. Așa a învățat literele.

Scrie propoziții simple cu litere de tipar. Îi place să ne lase peste tot prin casă tot felul de mesaje. Îi place să citească toate cuvintele care apar prin locuri mai putin obisnuite, de exemplu pe orice panou publicitar, sau numele magazinelor în care intrăm sau pe lânga care trecem. Sau să citească etichete.

Dar mai puțin cărți. Cărțile îi place să i le citesc eu. Mai citim împreună, eu o propozitie, el o propozitie, reluăm, dar simt că pentru el se pierde din farmecul poveștii pentru că alocă atât de multă energie cititului. Si nu vreau să-l forțez, nu am niciun interes să înceapă deja să își citească singur cărți, sunt sigură că va citi din plăcere atunci când o sa fie pregătit.

Anul trecut am comandat o carte specială.

Am știut că e specială de dinainte de a o citi pentru că ea e scrisă de o fetiță de doar 7 ani. Maria Nicolescu este autoarea și cartea se numește Lucia în căutarea luminii fermecate.

Pe Călin l-a intrigat când i-am spus că o fetiță de doar 7 ani a scris cartea. S-a uitat de multe ori la poza Mariei de pe coperta cărții:

Mama, ea e Maria? Ea a scris cartea? Chiar?

L-am întrebat dacă ar vrea să o citească el singur cap coadă. L-am simțit că s-a ambiționat și a spus da. Procesul a fost unul destul de lung pentru că își pierdea răbdarea. De fiecare dată eu îl intrebam dacă vrea să continui eu și mereu a spus nu. I-am respectat decizia și l-am încurajat.

A trecut ceva de atunci, timp în care am reluat de mai multe ori părțile citite pentru că nu ne mai aduceam aminte exact detalile dar, am ajuns la final.

Povestea este una emoționantă, este poveste unei fetițe care își caută lumina interioară. În călătoria ei, ea întâlnește și piedici dar primește și ajutor. Povestea este una de suflet și dacă vreți să știti cum de un copil de doar 7 ani a simțit să scrie o carte, vă invit să citiți aici articolul scris de mama autoarei. O să vă emoționeze.

Nu știu dacă e târziu sau devreme.

Probabil că unii copiii citesc deja singuri la vârsta asta, poate că unii încă nu știu literele. Nu este important. Important este că eu i-am respectat ritmul fiului meu și că el la aproape 6 ani a terminat prima lui carte singur și eu sunt foarte mândră de el.

Nouă ne-a plăcut mult cartea și ea înseamnă mult pentru noi, și pentru că e prima carte citită de Călin și pentru că este scrisă de un alt copil român pe care noi vrem să îl incurajăm să mai scrie.

Așa că am decis să facem cadou un exemplar nou nouț al cărții cu un autograf din partea Mariei, a autoarei.

Cheltuielile de transport sunt suportate de mine pe teritoriul Europei. Tot ce trebuie să faci este să îmi scrii în mesaje care a fost prima carte pe care tu ai citit-o sau pe care copilul tău a citit-o prima dată.

Mesajul care va primi cele mai multe like-uri pănă joi dimineață,  8 aprilie la ora 10 (ora Austriei), va primi cartea cadou.

Succes!

Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.

07 aprilie 2021