Clubul Cultural Românesc din Austria

  Cu Dana Medves, una dintre cele două fondatoare, am vorbit prima dată in comentariile unui articol postat de mine la inceputul anului. Imi povestea despre incercările ei de a promova cultura românească in rândul românilor din Austria.

 I-am propus să fac un articol despre activitatea lor, in speranța că le va ajuta in promovare și astfel mesajul lor va ajunge la mai multe persoane.

 Am crezut că o să fie un articol de genul: clubul a fost inființat in anul…, viziunea clubului este… , iși propun să…. , au sprijin din partea…

 Dar, nu a fost așa, pentru că, deși doar prin intermediul ecranului și al telefonului le-am cunoscut pe fete. Pe fetele cu ii. Pe Dana Medves și pe Adela Manta. 

 Ele sunt românce stabilite in Austria. Una de de 6 ani, cealaltă de 15 ani. Fiecare este mama. Una are două fete,  Ema și Erica, cealaltă o are pe Vanessa.

 Dar, știti ce a trecut cel mai mult la mine, de cealaltă parte a ecranului? Prietenia lor. Felul in care se uitau una la cealaltă și se ințelegeau din priviri, care dintre ele să  răspundă și care să continue, care să mute camera și care să citească.  Felul in care Dana făcea referire la Adela. Zambetul identic pe care l-au avut când le-am spus că sunt frumoase. Complicitatea lor, increderea una in cealaltă și mai ales conștientizarea faptului că impreună sunt mai puternice.  Și, bineințeles, mândria pentru ceea ce au construit impreună pentru fetele lor și pentru alți copii români.

Au realizat impreună faptul că, pe măsură ce fetele lor preluau cultura și sistemul austriac, iși pierdeau identitatea culturală română. Cel mai mult in zona  de limbaj au observat modificări:

” Azi mă duc la Schule și mi-am uitat Federschachtelul”

“Erica a început să weinen”

 “M-am cățăraten.”

Sunt sigură că mulți veți rezona cu proprozițiile de mai sus. Până și Călin al meu, de doar 1 an și jumătate aici, amestecă limbile.  Pur și simplu, discuțiile de acasă cu mama și tata, devin insuficiente in timp pentru dezvoltarea unui vocabular bogat in limba română.

Și atunci, fetele cu ii au decis că e timpul să facă ceva, nu doar să constate și să se plângă de lipsa de vocabular a copiilor,  așa că au inființat acest club, pe banii și munca lor, bineînțeles.  Clubul Cultural Românesc din Austria

Până acum, in cele aproape 7 luni de activitate, au organizat serbări la care copiii din club au invățat cântece și poezii și au pus in scenă piese de teatru cu diferite ocazii. Au organizat workshop-uri de meșterit felicitări, au organizat picnicuri cu activități in aer liber, au primit  cadouri de Crăciun și au avut un schimb de experiențe și felicitări cu elevii unei școli gimnaziale din România. In timpul acestor intâlniri distractive și relaxante pentru copii, cele două fondatoare, Dana și Adela au avut grijă să introducă discret copiilor și noțiuni despre tradițiile românești, despre autorii scenetelor in care ei au jucat, Caragiale și chiar un pic despre Creangă. Le-au povestit copiilor un pic și despre istoria românilor și ce sărbătorim de fapt de 1 Decembrie.

Dana și Adela au ințeles că cei mici sunt mai receptivi la informații atunci când se joacă. Au ințeles că nu vor putea să facă o oră de istorie in care să le citească copiilor din manualul de istorie și ei să rețină anii de domnie ai lui Stefan Cel Mare. Așa că au ales să se joace cu ei, să ii provoace să se joace impreună și să invețe in același timp.

Fetele cu ii fac ceva minunat. Ii ajută pe copiii români de aici din Austria să iși ințeleagă originea, să iși ințeleagă bunicii. Ii ajută să prindă drag de România și de cultura românească. Ii ajută să nu uite de unde au plecat, sau de unde au plecat părinții lor. Și asta nu e deloc lucru mic, ba dimpotrivă.

Am participat și eu cu Emma și Călin la doua dintre intâlnirile on-line ale clubului. Prima dată, săptămâna trecută am cântat cântecele despre Ziua Mamei și s-au spus câteva poezii cu aceeași temă. Aseară ne-am văzut iar și Călin a cusut pentru prima oară in viața lui cu un ac adevărat pe etamină. Materialele necesare le-am primit de la Club prin poștă. Călin a fost incântat de activitate insă nu a avut răbdare să iși ducă proiectul la bun sfârșit. Nu-i nimic, avem timp pănă pe 1 Martie. In timp ce coseau, Adela le-a citit căteva rânduri despre mărțișoare, despre istorie și semnificație. Chiar și eu am aflat lucruri noi, nu doar Călin.

Hai să vă spun cum e de fapt la aceste intâlniri. Copiii sunt relaxați, participă benevol la activități și se vede că le place să fie acolo.  Pe parcursul intâlnirilor, pe lângă tema specifică fiecărei intâlniri se joacă diverse jocuri cu reguli simple, jocuri menite să le dezvolte copiilor vocabularul, să formeze asocieri mai ușor intre diverși termeni, să creeze familii de cuvinte și totul in timp ce copiii se distrează.

Ai mei, Emma și Călin sunt mici și nu au nici exercițiul statului timp de o oră in fața unui laptop , anajați intr-o activitate, insă, mai ales pentru Călin ambele intâlniri au fost un succes.

Pe lângă toate avantajele evidente de mai sus, copiii, și chiar și părinții, câștigă,  preț de o oră, sau mai mult, sentimentul de apartenență la cei asemeni lor.

Deși, din punct de vedere geografic noi suntem departe de acest Club, atâta timp cât intâlnirile vor avea loc online noi vom incerca să participăm și ii vom susține in acest demers al lor cu tot ce vom putea.

Primul pas a fost să completez formularul de adeziune și să plătesc taxa de membru de 25 eur / an.

Știu că au planuri multe și idei minunate, nu vreau să le stric surpizele doar pe una dintre ele țin musai să o dezvălui, un pic. Vor să facă in așa fel incât să aducă pentru copiii de aici cărți in limba română. Cum să nu susținem un asemenea demers?

Vă rog să le scrieți și să le cereți formularul de adeziune și ele vor avea grijă să vă țină la curent cu activitatea lor.

Succes in continuare,  doamnelor! Faceti o treaba tare bună pentru care vă mulțumesc!

Asociații pentru români in Austria

        Anul trecut am primit zeci, poate sute de mesaje de la oameni care imi spuneau că vor să plece din România și că vor să se mute in Austria.

          Eu sunt un om foarte empatic și cu un spirit civic dezvoltat și imi doream să ii ajut pe toți.

De multe ori intrebările erau foarte specifice, de genul: imi pot echivala diploma de mecanic? Pot lucra intr-o farmacie?

In alte situații intrebările erau despre viața de zi cu zi, doar că eu nu mă confruntasem cu ele.

          Știu sigur că nu am reușit să ajut decât o mică parte din cei care mi-au scris. Dar imi doream să ajut pe toată lumea. Motiv pentru care am flirtat cu ideea inființării unui ONG, aici in Austria care chiar asta să facă.

          Oameni pregătiți, oameni care să cunoască limba germană și legile austriece. Oameni care chiar dacă nu au toate informațiile , știu unde să le caute. Oameni  care iși doresc să facă in așa fel incât românii care vin in Austria și vor să se integreze aici, să aibă sprijin.

          Sunt sigură că aș fi găsit oamenii potriviți, și ochisem câteva doamne mai mult decât competente, insă, am avut un moment de claritate in care am ințeles că un proiect de asemenea anvergură este mult prea mult de dus pentru mine.

 Indiferent de cât de mare este dorința mea de a ajuta, a vrea nu este egal cu a putea. Cel puțin nu in momentul la care sunt acum.

Și mai era o chestiune, la fel de importantă, cea a susținerii financiare. Sigur că eu as fi găsit oameni competenți și dornici să se implice. Dar oamenii aceia ar fi avut facturi de plătit și copii de crescut. Munca voluntară este limitată ca timp, ca număr de ore, pe când proiectul acesta ar fi avut nevoie de mult timp.

Subiectul a revenit in mintea mea in urmă cu câteva zile când un domn a comentat la articolul meu legat de examenele auto care nu se pot sustine in limba româna. Dânsul imi spunea să nu mă mai smiorcăi pe la colțuri și să mă alături uneia dintre ONG-urile românești existente in Austria.

Pe site-ul ambasadei României este o lista cu 18 asociatii și organizații ale românilor. Prima este inființata in 1958, in Viena și cea mai recentă este inființată in 2020, in Graz.

Mi-am petrecut ore in șir căutând informații despre fiecare asociație, pe web sau pe facebook, chiar și pe instagram și youtube.

Unele dintre ele nu au niciun fel de activitate, cel puțin nu in mediul online.

Altele sunt foarte nișate: sporturi, dansuri populare, evenimente culturale.

Sunt câteva care sunt inființate ca asociații religioase și activitate lor din mediul online este concentrată in acestă zonă.

Sunt câteva care mi-au atras atenția.

1.    Centrul Cultural Austro-Român Graz- sunt activi in mediul online. Au un site functional. Organizează cursuri de limbă germană online. Oferă consultanța financiară.  Nu sunt exact pe structura pe care eu mi-o imaginam, dar m-au făcut să incerc să il conving pe soțul meu să se inscrie la cursurile lor.

2.    Rumänischer Verein RO-START Linz – activi in mediul online. Informații importante, actualizate. Au la inceputul activității un articol in care iși exprima clar intențiile și ceea ce iși propun și mi-a plăcut mult ce scria acolo. S-au inființat in 2019 și sunt sigură că pandemia i-a impiedicat in a se dezvolta mai mult.

3.    Drept pentru ingrijire- nu am regăsit-o pe lista oficiala, insa o știu de pe facebook. Cred că este o asociație care are grijă de drepturile ingrijitoarelor de bătrâni de aici din Austria. Postează des informații de interes, mai ales acum in contextul lockdown-ului. Oferă sprijin in situații concrete, oferă consultanță juridică in privința contractelor și indrăznesc să spun că sunt un real ajutor pentru categoria aceasta de muncitori români.

       Aș vrea să mă alătur ca membru/voluntar/cotizant, uneia dintre aceste asociații.  Vreau să imi pot aduce contribuția la tot ce inseamnă bunăstarea diasporei românești. Sunt sigură că fiecare dintre cei care au muncit să inființeze aceste asociații au avut aceleași gănduri ca mine, chiar dacă viziunea și punerea in practică poate sunt un pic diferite.

          Eu nu vreau să ne unim toți și să cerem să susținem examenul auto in limba română.

          Eu nu vreau să ne unim și să ieșim in stradă să ne cerem drepturile.

Avem suficiente drepturi, doar că trebuie sa le cunoaștem, la fel cum trebuie să cunoaștem și responsabilitățile.

Am citit pe site-ul uneia dintre asociații  povestea unei doamne, o mamă singură, fugită din România de frica soțului abuziv. Ca să iși poată hrăni copiii, trebuia să meargă la muncă și pe cel mic, de doar 5 ani, pentru că nu găsise loc liber la grădiniță, il lăsa in fiecare zi plângând singur in casă.  Asta este o dramă care s-ar fi putut ușor transforma in tragedie.

 Nu știu cum, dar sunt sigură că, dacă ar fi știut cui să se adreseze ar fi primit suținere și ajutor din partea statului Austriac.

Sunt sigură că mulți, la fel ca această doamnă, au ales soluții mai puțin ortodoxe, unele poate la limita legalității tocmai pentru că nu știau o altă cale.

Mai ales la inceput, când limba este cea mai importantă barieră, informația corectă și integrală este esențială.

Vreau ca românii la inceput de drum să ințeleagă și să respecte sistemul austriac, dar să simtă că au un sprijin și că aparțin unei comunități.

Am găsit pe un singur site un formular de adeziune unde cotizația unui membru era de minim 150 eur/ an.

Voi cunoașteți asociațiile de mai sus? Sunteți membri? Cotizați? Aveți alte recomandări?

Mulțumesc!

Fiți buni unii cu ceilalți!

01 februarie 2021