O moașă româncă în Viena

Bianca este un român cu care eu mă mândresc.  A pornit de jos, a învățat limba, a decis să facă studii aici și a învățat o meserie și a devenit moașă. Imediat cum a fost angajată la Donau Spital, s-a inscris pe grupurile de mămici românce, de pe facebook și le-a anunțat că este acolo și că le ajută cu drag. Și asta a făcut, cu zeci de femei românce, poate sute.

Acum e la rândul ei mămică de Mathias de 2 anișori. Încă alăptează, lucrează cu normă întreagă la Spitalul St. Josef din Viena, oferă consultații private de alăptare și își rupe în fiecare zi din timpul liber și ne ajută pe noi, mamele românce din Austria să fim mai informate. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru tot.

• Bianca, ai un copilaș mic, Mathias are 2 ani.  Tu lucrezi un job full time, sotul tău la fel. Cum vă descurcați? Aveti ajutor?  

Nu, nu avem pe nimeni. Nici când am născut nu am avut ajutor. Mama mea e născută in ‘72, nu pot avea pretenția să isi lase serviciul și soțul si să vină să imi crească copilul doar pentru că și eu am făcut unul. Nu mi se pare normal. Stiu că sunt familii care procedează asa, care spun că altfel nu se descurcă, dar pentru noi  nu a fost deloc o optiune să o rup pe mama de familia ei. Același lucru am simțit și pentru părinții soțului meu, nu le puteam cere să își lase toată viața să vină să ne crească copilul.  Ne-am descurcat asa. L-am dat la grădi mai devreme, toată lumea imi sărea in cap, cum am putut să il dau, pe bietul de nici măcar 2 ani la grădi, că primii doi ani sunt cei mai importanti. Da, asa e, doar că sunt situatii in viata când trebuie să cântăresti, riscuri si beneficii și trebuie să iei o decizie, plus că sunt unii copiii care chiar au nevoie, noi, dacă nu aveam pe nimeni apropiat , niciun verisor, niciun alt copilas cu care să socializeze, el se juca doar cu mine si cu tatăl lui si s-a văzut o diferența masivă când a mers la gradinita , ce bine i-a facut să se joace cu copiii, să interactioneze si cu alți oameni, să se certe pe o jucarie, că până la urma și certatul asta pe o jucarie e important. Si nu il poti invata tu acasa toate, nu cred că ai cum.

Au mai fost momente când a fost bolnav , ne-am mai luat câte un liber, l-am mai dus la grădi si bolnav câteodată, cu părere de rău si cu multumiri  pentru dna Nicoleta, o românca de la gradi, una dintre îngrijitoare, care îl ținea la ea în brațe până ajungea soțul meu să-l ia acasă, la prânz. La prima grădinița privată nu a  fost totul in regulă, simteam eu că ceva nu e bine. Am stat doar o saptamana și l-am mutat la alta gradinita care nu avea o reputatie prea bună. Se spunea ca e plina de turci, de străini si că nu se concentreaza pe montessori și fix acolo i-a fost cel mai bine copilului meu. Nu sunt oameni fancy acolo, dar sunt oameni. Iau copilul in brate când plânge, il tin in brate pâna adoarme, fac chestii din astea umane pe care poate nu le gasesti la toate gradinițele, pentru că nu se cade să faca asta. Aici educatoarele sunt ca niste mame, ca niste matusi. Ii iubesc, se joaca cu ei. Au si jucarii montessori, nu lipseste nici latura asta, poate nu e la la fel de mult ca in alte părți. Oamenii sunt mai importanti pentru mine decat orice renume al grădiniței sau decât orice mâncarea bio și jucării la modă.

• Oare  simți și prin copilul tău dacă locul acela e potrivit pentru el?  Daca el se simte in siguranță acolo, dacă vrea să se intoarcă acolo. Ce crezi?

Da, absolut. Asta e cel mai important. . De cele mai multe ori parintii sunt problema, nu copiii. Toți vrem ce e mai bine pentru copiii nostri  dar trebuie sa avem grijă la echilibru și să nu ne ducem in extreme. La primul copil iti dai examenul si pici. Dar, la al doilea copil, daca nu iit dai corijentele si pici iarasi examenul, este deja o problemă, ceva nu faci bine daca nu inveti din greseli. Pentru ca vad multe mame care fac ceva greseli, aleg un tip de nastere, nu alăptează pentru că nu se informează suficient, sau primesc informații sau suport greșite, sau incep diversificarea prea devreme penrtu că așa a spus bunica. Dacă și la al doilea copil faci aceleași greșeli, deși tu ai fost informată și ai avut acces de data asta la informații bune si ajutor și suport corect, atunci problema e la tine, înseamnă că nu vrei sa inveți.

• Vă gândiți la un al doilea copil?

Da, si la al treilea. Am avut o nastere foarte urâtă și foarte grea și mulți se gândeau că nu mai vreau să mai fac un copil  din cauza acelei experiente. Greșit. Am avut o naștere grea, am avut o moașă cu probleme,  aflată intr-un moment al vieții ei in care nu ar fi trebuit să lucreze, am aflat ulterior ca ea era in depresie și că lua tratament. Ea nu era in situatia in care  să ajute o femeie sa aducă primul ei copil pe lume . Cifra trei a fost și inainte de naștere și la fel a ramas și după. Ce s-a schimbat a fost diferența intre copii, s-a marit distanța intre ei pentru că Mathias are nevoie de mai mult timp cu noi, de mai multă atenție . Aveam in plan dar nu in viitorul foarte apropiat. Plus ca mai avem si ceva planuri profesionale, sotul meu cu un nou business, eu cu seminariile de alăptare. Și copilașii au nevoie de timp. Daca nu il ai, mai degraba amâni un pic momentul decât să te chinui și pe tine și pe ei.

• Cum au fost începuturile voastre în Austria. Cum ați învățat limba?

Cand am venit in 2011, ne-am inscris imediat la cursuri de germana, pentru că nu stiam nimic. După ce am invatat limba căt de căt ne-am căutat de muncă.    La început am lucrat cu copiii, aveam grija de copii. Al meu lucra prin construcții, la dărâmat și la cărat. Ba, chiar imi amintesc ca am și fost amândoi la vie. La lăstărit de vie. Eram imbracati cu maneca lunga să nu ne bronzam foarte tare si să arătăm ca tractoriștii. Si imi amintesc ca eram plătiți cu 6 euro pe oră și am facut amandoi intr-o singură zi 100 și ceva de eur și eram atât de bucuroși. Acum toata lumea zice că  ce meserie frumoasă am și ce super că am venit  în Austria și că mi-am găsit așa un serviciu bun aici.  Dar stai putin că tu nu știi, am șters scări cu oțet, pentru că așa voia proprietara, cu mâna goala, nu cu mânuși, pentru că mânușile lăsau urme. Deci am facut de toate. Meseria mea nu a venit peste noapte și nu a venit ușor. Am pornit de jos. In Romania am facut liceul economic, am diploma ca tehnician in activități economice, aș fi putut lucra intr-o bancă, nu intr-un spital și aș fi avut unghiile făcute si aș fi tastat la calculator, dar viața nu e mereu cum iți imaginezi.

• Cum te-ai decis să mergi la scoala de asistente? Aveai grijă de copii și făceai curățenie. A venit un moment în care ai decis că vrei mai mult?

Nu. Doar că toată lumea imi spunea că ar trebui să fac mai mult, să merg sa studiez ceva in domeniu. Copiii se lipeau de mine imediat, deși eu nu mă pisiceam. Invătam de la copii germana pentru că le citeam tot felul de cărți de povești și ei mă corectau nu se spune așa, se pronunță așa. Și asta m-a ajutat foarte mult. Familiile la care lucram m-au încurajat să merg în direcția asta. M-au apreciat și m-au susținut foarte mult. Aproape cu toate încă țin legătura și îi vizitez pe copii și acum.

• Cum a fost școala? Ai știut că vrei să mergi pe specializarea asta ce tine de copii nou născuți, maternitate?

In timpul studiului m-am focusat pe maternitate și pe copii, am făcut practică in toate secțiile, dar am știut mereu că voi lucra in maternitate. Chiar si cand a venit momentul in care a trebuit să fac practica, tot eu am făcut lucrurile să meargă. Pentru că m-au trimis la chirurgie, mi-au spus că doar acolo mai e loc. Și eu m-am enervat așa de tare, pentru că eu știam ce vreau să fac mai departe și mi-am căutat singură. Am gasit un loc disponibil și am scris o scrisoare către director in care i-am explicat că eu acolo vreau să fac practica pentru că acolo vreau sa lucrez. Și mi-a gasit loc, in semestrul 4 in anul 2, atunci s-a concretizat la mine.

Totul a durat 3 ani, fiecare semestru m-a costat 380 eur. In toată perioada asta, deși cursurile erau full time și trebuia să și invat am reușit să mai și lucrez. Când aveam câte o portiță, când nu se ținea vreun curs, sau terminam mai repede, in weekenduri, mai găseam să merg să am grija de copii. Și invățam noaptea. Soțul meu lucra dar nu era suficient, pentru că aveam cheltuieli mari.

• Ai fost vreodată pe șomaj? Pe AMS?

Nu. Când am venit în Austria m-am adresat acestei instrituții și le-am cerut curs de germană. Mi-au oferit ceva, am fost nevoită să plătesc 100 și un pic de eur, însă calitatea cursurilor era foarte slabă și am preferat să îmi plătesc eu cursuri bune să fiu sigură că într-adevăr învăț. Nu am luat niciodată șomaj.

• Cum ai găsit de muncă în spital? A fost ușor având o diplomă aici?

Eu am știut de la început ce vreau. Și lucrările de licența au fost pe subiecte legate de îngrijirea nou născutului. Examenul a fost dificil și pentru că aveam emoții mari, germana nefiind limba mea maternă. Am și avut un blocaj în timpul examenului și pur și simplu nu am reușit să mai scot niciun cuvânt. Am avut noroc că au fost foarte înțelegători profesorii, mi-au oferit apă, m-au încurajat, am trecut peste și am luat echivalentul notei 9. După ce am obținut diploma, am trimis cv-ul însoțit de  scrisori de intenție către toate spitalele din Viena unde știam că există secție de maternitate. Am acordat multă atenție scrierii scrisorii de intenție tocmai pentru că CV-ul nu mă ajuta prea mult. Scria că lucrasem doar în babysitting și la curățenie, dar, se pare că tocmai acea scrisoare m-a ajutat pentru că am primit multe răspunsuri favorabile de la mai multe spitale. Atât de multe încât mi-am luat un pic nasul la purtare și am început să fac mofturi, acolo nu merg pentru că, acolo  nu îmi place pentru că. Nu știu să îți spun de ce anume am ales Donau Spital dar am făcut-o.   M-au primit bine. Eram cea mai tanara si toate moașele imi spuneau puișorul. Eu eram vântul proaspăt, toți aveau așteptări de la mine și m-am acomodat repede, mai ales că eu lucrez foarte bine cu doamne mai in vârsta decât mine.

• Cum se raportau  colegii tăi la faptul că esti româncă?

S-au bucurat.  Super! Poți să traduci, avem așa de multe românce care nu vorbesc limba și tu ne poți ajuta.

• Erau deranjate cadrele medicale când veneau români care nu vorbeau germana?

Nu. Erau supărați când nu eram eu în tură să le traduc. 😊

Nu ii deranja ca ea nu vorbea germana. Supărați erau când pacienta nu vorbea germana și eu nu eram in tură și nu găseau pe nimeni să traducă, pentru că dura o gramada să se ințeleagă.  Sau când veneau și spuneau că stau de 5 ani aici și că nu vorbesc limba. Mie mi se ridica părul in cap. Cum să nu inveți deloc? Stai aici, ai ales să stai aici, cum să nu vorbesti? Măcar un pic, măcar baza. Eu mă simțeam tare prost când mergeam la magazin și nu ințelegeam ce mi se spune. Măcar cuvinte. Nu e normal doar sa vii in Austria, să faci copii, să primești ajutor și să nu lupți să te integrezi. Si pentru situatiile astea nu prea am ințelegere. Ok, nu vrei să te integrezi, dar când e vorba de sănătatea copilului tău, trebuie să incerci să inveți limba țării in care ai ales să il nasti și  să îl crești. Copilul poate să aibă probleme, vei merge la medic, la alte spitale, trebuie să faci niște eforturi. Când vad pe internet că sunt mamici care cauta  medici doar români, vreau urolog român, vreau dentist român, vreau oftalmolog român…dar nu vrei să se mute toți medicii români aici?   Adică, hai sa fim peste tot, in toate instituțiile doar români, ca să le fie usor celor care nu vor să invețe. Nu e normal așa. Suntem in Austria, e sistemul lor, și funcționeza bine și dacă alegi să locuiești aici trebuie să inveți limba.  Nu se asteaptă nimeni să vorbești din prima fluent, dar trebuie să arăți că incerci, că vrei, că faci eforturi. Dacă nu te forțezi un pic, dacă nu tragi de tine, nu ai cum să vorbești. O limbă nevorbită e o limba moartă. Trebuie sa incerci.

• Crezi că e mai apreciat efortul? Eu am temerea că vorbesc greșit, că nu formulez bine, că nu fac corect acordurile. Mai bine mă chinui și formulez greșit, dar arăt că incerc? 

Da, absolut. Ei apreciaza oamenii care incearcă să vorbească . Chiar dacă fac greșeli, chiar dacă mai scapă un cuvânt in engleză și unul in româna, nu contează pentru ei. Pentru ei contează că tu incerci, că faci eforturi. Dacă il iei pe nu in brațe și nu faci nimic, e firesc ca și ei să fie deranjați. Și o iau ca pe o sfidare, ca pe un afront.

• Ti s-a intâmplat să  ai un pacient român cu care să nu vrei sa fii asociată?

Am avut paciente românce care nu făceau cinste României. Droguri, stat pe strada, cazuri sociale, la care nu m-am dus cu toată inima. Dar nu de teamă de a nu fi asociată, pentru că aveam in comun cu ea doar faptul că suntem amândouă românce, atât. Asta nu inseamna că eu făceam ce facea ea. In multe discutii eu le-am spus austriecilor că știu ca sunt multe românce care lucreaza in prostituție, dar lucreaza acolo pentru că sunt frumoase și pentru ca nu au putut/știut să faca altceva. Dar asta nu inseamna ca toate facem asta sau că am facut asta. Nu m-am rușinat niciodată că sunt româncă. Ba chiar eu le spun mereu, de la început:  Sunt romanca și am accent, acum hai sa continuăm discuția.

• Ce le spui austriecilor care te întreabă de ce te-ai mutat aici?

La inceput le spuneam că am vrut civilizație pentru noi și mai multe șanse de a trai mai curat, normal. Și ei se bucurau.

Apoi, după ce am intrat in sistem și am vazut că și ei au problemele lor, mai ales acum, dupa ce am nascut, le spunem că nu știm cât rămânem aici, că deocamdată ne e bine dar nu știm dacă rămânem.  Pentru copiii noștri, Austria e ca o portița spre alte orizonturi, spre mai multe opțiuni , poate vor studia aici, dar daca vor vrea alte lumi, alte țări, alte drumuri, cred ca le va fi mai ușor să le acceseze venind din Austria decât dacă ar fi venit din România. 

• Este mai bun sistemul medical austriac față de cel românesc?

Da, în Austria e mai bun sistemul medical decât in România. Dar, in ultima perioada, a inceput sa aiba mici găurele și cred că asta este din cauza oamenilor veniți să lucreze. Pentru că sitemul medical este un tot. Și eu sunt o bucățică din sistemul medical și eu dacă lucrez prost, automat că fac o găurică. Și văd greșeli pe care le fac colegele mele care s-au format in alte țări, greșeli care duc la o scădere a calitații serviciului și implicit a intregului sistem medical . Sistemul este bine făcut și pus la punct, dar oamenii sfințesc locul. Sunt cadre medicale care nu vor să participe la seminarii și la cursuri de perfecționare. La cel mai recent seminar de alăptare la care am participat, din 28 de participanti doar 2 au fost medici. De multe ori nu e niciunul. Domeniul medical este unul intr-o schimbare continuă și trebuie să fii mereu in alerta dacă vrei sa performezi. Studiile se fac constant dar  este de datoria fiecarui cadru medical să se informeze. Dar sunt mulți care nu vor să acorde timp și resurse financiare suplimentare pentru a se pune la curent cu noutățile.

Plus formarea de bază. Văd diferențe colosale intre ceea ce am studiat eu și ce au studiat colegele mele care vin din România, sau Ungaria, Slovenia. Eu sunt altfel antrenată să am grija de pacient,  chiar dacă ele spun că au făcut mai multă școală  in România, de exemplu, in sensul de mai multă materie, mai multă informație, informațiile lor sunt depașite, nu sunt actuale, nu sunt aplicate. In România e mai multă informație și mai veche și uneori greșită. Soțul meu a facut stomotologia in România, acolo s-a format ca medic stomatolog, profeseaza acum aici, și are atât de multe informații pe care in timpul școliii le-a invățat și care sunt total depășite și care pun in pericol sănătatea pacientului pe cand colegii de aceeași vârsta au invățat informațiile corecte.

• Ți-au fost oferiți vreodată bani sub formă de șpagă? Recompensă?

Da, mi s-a întâmplat. Chiar o româncă mi-a dat 10 eur, mi i-a bagat in uniformă.  M-am speriat tare, m-am uitat in stânga și in dreapta nu cumva să mă fi văzut cineva și să creadă că eu asa fac. Poate mă vedea chiar șefa sectiei. Am scos repede banul și i-am dat doamnei inapoi. Și i-am spus eu nu am voie sa iau. Aici nu se dau bani, noi ne facem meseria, noi nu avem voie si nici nevoie sa primim bani.  Nu, nu, mi-a răspuns doamna. E pentru tine, că ești  drăguță. Nu, doamnă,  eu nu sunt draguță, eu sunt competentă. Eu imi fac treaba.

Sistemul este bun, funcționează, nu-l strica. La fel și cu percepția despre cezariană. Sunt mămici care mă întreabă de ce sunt așa împotrivă. Pentru că lor nu li se pare normal să fii lăsat să te chinui ore în șir. Că e dreptul fiecăruia să aleagă. Pâi dacă tu asta crezi despre sistemul medical, că te lasă să te chinui ce mai cauți aici? Eu, ca profesionist îți dau un sfat având în vedere sănătatea ta și a copilului tău. Cezariana nu e floare la ureche, te afecteaza si medical si psihic si hormonal.  Eu sunt atât de tristă din cauza  lipsei de informare și din cauza faptului că femeile nu văd esența, nu mai aleg firescul.

Dacă ești informat și iți asumi că așa vrei deși știi că nu e cel mai bine, te apreciez. Dar mă deranjează cele care nu sunt informate, care refuză să se informeze, dar totuși iau in brațe atitudinea  dar de ce sa aleagă ei pentru mine? Aceste femei cred că noi  ca moașe vrem să le lăsăm să se chinuie, ele nu văd că noi le vrem binele. Plus că e mult mai mult de muncă pentru cadrele medicale când o femeie trece prin travaliu. E chiar muncă. Trebuie să găsești soluții cum să o ajuți să gestioneze contracțiile, durerile, poziții favorabile, să se relaxeze, să nu se rupă, să nu se blocheze. Eu ca moașă mă chinui mai mult cand tu ești in travaliu.

• Bianca, eu am ales să nasc prin cezariana, de două ori. Nu de frica durerilor ci pentru că am vrut să nasc neaparat cu medicul meu. Auzisem atât de multe povești cu mame umilite in timpul nașterii naturale, nu am vrut să trec prin asta. Și mi-am asumat să trec prin ceva atât de invaziv pentru corpul meu și să ii dau copilului meu o venire bruscă pe lumea asta, doar ca să mă feresc pe mine de o experiență prea grea, cu un medic pe care nu-l cunoșteam și în care nu aveam încredere.

Apreciez asumarea explcației si iți ințeleg situația pentru că erai in România. Dar, dacă ai fi fost in Austria , situația ar fi fost alta și nu cred că te-aș fi înțeles. Mă deranjeaza tare când citesc pe grupurile de mame românce, când citesc expresia Mă lasă să mă chinui. Eu muncesc și eu mă chinui         să te ajut pe tine și să fac ce e cel mai bine pentru tine și pentru copilul tău, pentru sănătatea ta și a lui și tu spui că eu te las să te chinui și că alegerea trebuie să fie a ta și că vrei cezariana. Munca noastră nu e deloc apreciată de româncele care vin cu bagajul ăsta informațional de acasă.   Ok, este corpul tău  și faci ce vrei cu el, sunt de acord, dar faci ce vrei cu el dupa ce te informezi. Atunci iți respect decizia, după ce te-ai informat corect, din surse corecte si ai inteles că dpdv al sănătății tale ți a copilului tău nașterea vaginală este mai bună, și după ce te interesezi și afli că eu ca moașă muncesc, lupt și stau lângă tine să te susțin, să te ajut, să iți ofer cea mai bună experiență posibilă. Dacă după ce ai aflat toate informațiile astea alegi să faci cezariana, ok, nu am nimic impotrivă. Dar renunta la a mai spune că noi, moașele te lăsăm să te chinui. Ești intr-o țară unde ești ajutat și respectat. Chiar și eu am primit morfină in timpul travaliului. Aici ai toate condițiile să faci din experiența nașterii una bună. Perne calde. Poziții diferite. Am ințeles că in România incă se naște vaginal impotriva gravitației și că femeile stau pe scaunul ginecologic in timpul nașterii ca să le fie mai ușor moașei și medicului. Aici nu se intâmpla așa ceva, aici este o comunicare constantă intre moașă și pacientă și se caută soluții. Am aflat si că exista spitale acum in România care au standarde asemanatoare cu cele austriece, insă, trebuie să plătești mult pentru ele. Am vorbit cu cineva din România de curând care se gândea să vină și să nască in Austria, de teama separării de copil, din cauza situației Covid. A nascut până la urma in România, la un spital privat unde , deși a mers pe cezariană copilul a stat pe ea pana medicii și-au terminat treaba și nu au fost deloc separați. Așa cum trebuie, dar, a trebuit să plătească mult pentru asta și nu mulți iși permit.

Problema e că a avea parte de condiții firești și normale, in România e considerat un lux. Și asta e trist. Eu când aud povești despre procedurile de naștere din România mi se pare că vorbm de altă galaxie. Dar aici, in Austria, nu ar trebui să fie o alegere. Aici ar trebuie să ajungi la cezariana doar dacă nașterea vaginală nu este posibilă dpdv medical.

• Este incurajat alaptatul in Autria?

Fiecare spital incearca sa aiba cea mai buna rata de succes in ceea ce privește mamele care alăpteaza. Sunt excepții și de partea pacientelor care cer sticla de lapte praf singure, fiind convinse că al lor copilaș plânge de foame. Sunt și excepții printre cadrele medicale, care, poate pe timp de noapte au multe probleme si aduc protecții de silicon unei mame care nu a mai fost la baie de câteva ore și care nu reușește deloc să atașeze copilașul.

Fiecare pădure are uscături, Austria nu e aurul aurului și aici sunt excepții, dar puține. De exemplu, acum ceva timp mi-a scris o pacientă româncă, internată în spital că a primit pastile pentru oprirea lactației deși ea nu a vrut asta, dar le-a primit pentru că spitalul respectiv era impotriva auslanderilor.  Am încercat să îi explic că nimeni nu iși riscă meseria, serviciul pentru a da niște pastile nesolicitate. Discuția era oricum fără sens. Ori pacienta nu a înțeles ce i s-a spus, ori nu mi-a spus mie tot ce s-a întâmplat, în orice caz, așa ceva nu este posibil aici.

• Sunt dificile pacientele musulmane?

Nu, nu e complicat cu ele. Eu am întâlnit doar o moașă bărbat, foarte competent , empatic , eu aș naște oricând cu el, însă atunci când era vorba despre paciente musulmane, se retrăgea singur. Sunt un pic ceva mai ciudățele. Pentru că, de exemplu ele vor să rămână imbrăcate tot timpul. Sunt mai rușinoase, cer doctori femei.

Mai greu imi e cu pacientele din India. Pentru că, in cultura lor, după ce nasc trebuie sa fie ingrijite de mamă sau de bunică. Trebuie să stea in pat și să nu facă nimic și să li se ofere totul. Sunt hranite de mamă sau bunică, copilul e pus la sân,  ele nu fac nimic timp de 40 de zile, trebuie doar să se refacă. Și pentru mine e greu, pentru că ele refuza sa facă ceva, orice, singure. Nu iși ridică singure copilul din pătuț, nu il pun singure la san ci doar asteaptă să vină asistenta. Imi amintesc, de exemplu, la o pacientă, care avea probleme cu hemoroizii, i-am adus o cremă și i-am spus, uite, dă-te cu asta, dar nu aștepta pentru că o sa fie mai rău. Dă-te repede.  Mergi și fă acum un duș și apoi dă-te cu crema. Și ea mi-a cerut,  să merg să o spăl eu, să ii fac eu duș și apoi să o dau eu cu cremă. Nu pentru că nu putea , nu pentru că ar fi avut o problemă medicală ci pentru că, in cultura ei, dupa ce naște nu trebuie să facă nimic. Și ea voia ca eu să o spal și tot eu să ii pun crema. Eu am grija de paciente. Nu mă feresc de nimic din tot ce inseamnă corpul unei femei inainte, in timpul sau după naștere, dar atunci cand are realmente nevoie. Pe când acea doamnă era mai fresh decât mine, eu veneam de pe tura de noapte grea, pe cand ea dormise toată noapte, avusese o naștere vaginală fară probleme. Plus ca eu imi doream să ii ofer ceva intimitate, nimeni nu vrea  să fie atins de un strain prin părți intime decât dacă este neapărat necesar, nu?

Da, aici sunt ceva diferente culturale care ne mai incurca, dar nu probleme reale. Sau bageje informaționale greșite. La romance aud des mama mi-a spus ca ea nu a avut lapte si că sigur nu voi avea nici eu. Sau că i-a spus bunica că are sanii nu știu cum deci laptele ei o să fie prea gras.

Aud foarte des faptul că un copilas plânge doar de foame. Și am cerut șefei mele să imi cumpere un sistem de purtare, pentru că am nevoie de ambele mâini să lucrez. Si când mă confrunt cu o pacienta obosită și care este convinsă că al ei bebeluș plange doar de foame, deși ea tocmai l-a alăptat, atunci nu mai stau să mă cert cu ea, o trimit să se plimbe, să se relaxeze , iau bebeluțul, il pun in sistemul de purtare și eu imi fac treaba. Si bebelușul doarme. Pentru că are nevoie de căldura corpului și să audă bătăile inimii. Și doarme. Și apoi vor si ele să cumpere sisteme de purtare. Dar nu sistemul de purtare este esența, deși sistemele sunt foarte bune si le recomand. Esenșa este că o mamă trebuie să fie liniștită și relaxată și să ințeleagă că al ei bebeluș plânge pentru că așa se exprimă, nu plânge doar de foame. Așa și cu picăturile magice pentru colici. Nu mai știu săracele mame ce picături să cumpere, ce să le mai dea copiilor, când de fapt singura soluție este să iți iei copilul in brațe și să il iubești și să fii acolo pentru el.

• Cum este comunitatea de români din Austria?

Despre comunitățile  fizice nu știu să iți spun. Eu nu sunt o ființă doarte sociabilă. Eu nu prea ies din casă. Vad pe internet că există intalniri fizice ale comunităților de români, dar noi suntem mai discreți și ieșim puțin.

Văd grupuri și întâlniri,  ca și tine, pe internet dar nu am participat niciodată. Noi suntem foarte selectivi in ceea ce privește oamenii din jurul nostru. Fie români, fie austrieci. Avem foarte puțini oameni cu care ne vedem, cu care ieșim și care sunt in cercul nostru intim. Noi suntem discreți și la noi in curte. Nu ascultăm manele, nu facem hore spontane și nu ne dezbrăcăm de tricouri la grătar. Nu am nimic cu oamenii care fac asta, dar nu suntem noi așa. Și d-asta viața noastră socială este mai restrânsă.

Deci nu cunosc  comunitățile de români decât din online.

• Cum ai inceput cu online-ul? Pentru că ești foarte activă in mediul online.

Am aderat la grupurile de români in momentul in care am inceput să lucrez in spital. In August am inceput să trimit mesaje pe grupuri și să mă prezint. Sunt Bianca si din 10 septembrie mă gasiți in Donau Spital, la maternitate, dacă aveți nevoie și dacă vă pot ajuta cu ceva.

• Deci, ai apelat la grupurile de români in momentul in care ai avut ceva să le oferi, nu când ai avut nevoie de ajutor.

Da. Nu eram încă mămică, nu aveam nevoie de acte. Pur și simplu voiam să ofer informații ți să dau o mână  de ajutor, pentru că trecusem prin școală aici, in Austria și pentru că incepeam să lucrez intr-un spital aici și…am zis că pot ajuta.

Si totul a escaladat foarte repede. Au inceput să imi pună multe intrebări și apoi au inceput să mă caute spital.  Și eu le ajutam cu ce puteam. De la o informație, pâna la socializare, de o mână pe umăr, de un plâns impreună, de o vorbă bună. Apoi am inceput să am multe cereri in privat. Multe. Am sute de fotografii cu caca de copii, cu sâni raniți, cu sânge, cu gurile copiilor. Apoi au inceput  solicitările de a merge acasă la ele. Te rog, poți veni să mă ajuți să il atașez, sau să verifici de ce mă doare, sau să verifici daca el e ok. A fost o perioadă foarte aglomerată pentru că încercam să împac pe toți dar cumva timpul nu imi mai permitea. Apoi am ramas insărcinată și imi era si mie foarte greu, mai ales că am stat pâna la 32 de săptamâni la muncă, atât cat mi-a permis legea. Și m-am dus acasă și m-am imbolnăvit și am spus, a, deci statul acasă nu e de mine așa că m-am intors la serviciu, dar făra să știe șefa mea, mă duceam pe tura cand ea nu era ca să le mai ajut un pic pe colegele mele.

Si, pe măsură ce a crescut numarul solicitărilor, oamenii apropiați au inceput sa imi spună că nu e ok ce fac, pentru că imi dedicam foarte mult timp vizitelor la domiciliu, benevol. Apoi cei din branșă au inceput să imi spună că nu e ok față de ei ca eu să imi ofer serviciile gratis ți ei să ceară să fie platiți pentru munca lor. Și am renunțat. Doar am continuat să ofer consultanță pe internet, să răspund la mesaje. Să incerc să aduc lumină și informații sănătoase acolo unde era nevoie, chiar dacă asta inseamna să mă cert cu multe mamici.  Apoi a facut click și la mine cu mersul acasă la vizite, pentru că primeam in continuare solicitări. Și am inceput să imi apreciez și mie timpul și familia și munca . Și pe internet incepuseră unele românce să fie un pic abuzive, in sensul că, de la ajutorul oferit de mine in ceea ce privește nașterile și informațiile despre alăptare și bebeluși, domeniul meu de expertiză, ajunsesem să fiu solicitată să merg cu români la primărie să iși scoată ceva acte, sau, să fiu solicitată să merg la dermatolog să le traduc, sau să ii ajut sa iși schimbe camera cu una mai bună. Ceea ce a fost prea mult pentru mine. Si vizitele la domiciliu le-am reluat dar selectez, merg doar acolo unde e intr-adevar nevoie să merg. Incerc să ajut prima dată doar telefonic sau pe internet, insă sunt multe cazuri in care este obligatoriu să văd copilul, să văd mama, să văd procesul de alaptare ca să pot ajuta. Plus că, eu am un laser care ajuta la vindecarea ragadelor. Este aparatul meu propriu care a costat mult. Fac concesii, de exemplu dacă merg la o pacienta acasă și simt că are nevoie de mai multe ședințe, ii las ei aparatul să il folosească și fără ca eu să mă mai duc o dată, tocmai pentru că inteleg că nu e ușor pentru toată lumea cu banii, dar trebuie sa imi respect și eu munca și timpul și familia.

Chiar am fost intrebată dacă nu aș vrea să renunț la munca din spital și să ramân doar cu pacientele private. Dar nu pot să fac asta și nu vreau. Mă gândeam la un moment dat să imi deschid un cabinet propriu, dar cred că pot ajuta mai mulți oameni dacă lucrez și la spital și așa in privat.

• Participi constant la seminarii. Cât te costă?

Cam 600 eur  fiecare. Dar, depinde de durată. In septemebrie trebuie să paltesc 1800 eur pentru o altă serie de seminarii și conferințe. Nu e ieftin să participi la ele dar, eu consider că investesc banii aceștia în mine și că doar așa pot performa.

Este foarte greu să lucrezi cu oamenii, dar este și mai greu să lucrezi cu oamenii care nu apreciază munca ta. Sunt unii care nu ințeleg de ce trebuie să plătească o consultație privată de câteva zeci de eur sau poate 100 de eur, doar pentru niște informatii. Dar ei nu stiu cât muncesc eu pentru  dobândi acele informații, cât plătesc pentru ele. Eu ochiii pe care ii arunc pe o rană sau pe procesul de alăptare, i-am instruit cu munca și cu bani ca să pot in câteva minunte să imi dau seama unde e problema si ce solutie e cea mai potrivită in situația fiecăreia. Câteodată, după un control imi dau seama că sunt mai grave probleme si ca e nevoie de interventia unui medic.

• Care este cel mai mare mit în alăpatare cu care te confrunți?

Nu am lapte. Nu se satura. Plange de foame. De departe acesta este cel mai frecvent și cel mai greșit.

• Cat timp aloci pe internet intrebărilor?

Prea mult din timpul meu liber. Am incercat in ultima perioada să limitez. Mai ales că Mathias a devenit sensibil la asta și imi spune fofon, lasă fofon. Si ăsta e un semnal pentru mine și il pun deoparte. 

• Moderezi, impreună cu alte doamne, un grup de femei, mămici, vorbitoare de limba engleză, toate relocate în Austria din diferite motive. Scrii articole ample despre situații frecvente în rândul proaspetelor mâmici, îți faci timp și dai răspunsuri complexe. De ce faci asta?

Eu imi ofer ajutorul pur și simplu, și ofer informații tuturor, nu doar româncelor. E interesant pe grupul ăsta să vezi diferențele culturale. Nu doar intre Austria și România ci intre toate țările. Pentru că avem pe grup mămici din toate colțurile lumii.  Și toate avem in comun două lucruri de la care am plecat:  traim în Austria deși nu e țara noastră natală și vorbim engleza.  

Încercăm să ținem un grup curat, de suport. Și acolo unde subiectele sunt mai fierbinți și apar conflicte suntem atente la felul in care se vorbește, cum se adresează una celeilalte și încercăm să nu lăsăm să se aprindă conflictul. Abordăm in privat, rugăm sa fie atente la exprimare, daca nu e cineva ok, stergem din grup.

Si doamnele din acest grup imi scriu: ești cumva de garda, că uite, sunt in spital. Și le răspund mereu și merg să le salut și reacția lor e mereu așa de bună. Ce bine mă simt, de parca am o rudă aici in spital! Așa îmi spun.  De multe ori nu am cu ce să le ajut concret, dar doar gândul că sunt acolo la nevoie, pe ele le ajută.

• Care a fost, sau care este cel mai greu lucru cu care te confrunti ca expat în Austria?

Adaptarea, integrarea. Lipsa familiei. Așteptările. In România suntem obisnuiți să ne vedem cu familia extinsă des, să mergem să mâncăm la bunici, la mătuși. Aici nu am cu cine. Plus că, in România eu am crescut la bloc, pe casa scării, când era mama la serviciu mă hrăneau vecinele sau mă certau dacă greșesc. Eram o comunitate și asta imi lipsește. Aici cu vecinii interacționez doar când imi mai iau ei coletele de la Amazon.

Asta a fost cel mai greu. Nu sistemul. Sistemul este făcut să funcționeze și dacă respecți regulile iți iese.

• Te-ai confruntat cu discriminarea?

Nu. Daca a fost nu am luat-o personal. Dacă a fost cu bătaie lungă, nu am luat-o personal. Dacă pe tine atât te duce capul și atât știi…e problema ta. Da, sigur că au fost aluzii si situații, dar nu le-am băgat in seamă. Era despre ei, nu despre mine. Nu le-am dat atenție. Daca a fost să mă cert, m-am certat, nu pentru  că vin din România sau că tu ești din Austria ci pentru că ceva nu era ok, situația nu era ok. Daca nu le iei personal supraviețuiești.

• Simti ca doar supraviețuiești?

Nu. Asta e viața mea. Și e frumoasă. Am tot ce imi trebuie. Am o viață plină. Imi place să mă uit la oameni in metrou, imi place sa ascult radio îmi place să citesc,  ma uit la tot ce se întâmplă în viața publică din Austria. Sunt legată de țara asta.  Nu sunt doar în tranzit.

• Cel putin pe internet, pe grupuri, în felul în care tu oferi informatia , în felul în care îți susții punctul de vedere și în diplomația de care dai mereu dovadă, reiese că ești un om foarte asumat. Ok, nu te-am văzut nicioadată luând o atitudine defensivă, sau nu te-am văzut niciodată punând la perete pe cineva neinformat. Dar, spune-mi, feedback pozitiv primești?

Feedback-ul nu vine des. Si mă intreb câteodată dacă să continui sau nu. Primesc câteodată mesaje de mulțumire. Sau mesaje în care îmi spun că au făcut ce le-am sfătuit eu și că le-a mers bine, dar rar.

• Mi-ai spus mai devreme că ai avut parte de o naștere grea și de o moașă care nu te-a ajutat. Asta înseamnă că nu ai ales tu pe cineva? Tu ca moașă în Viena nu ai vrut ca la prima ta naștere să îți alegi moașa?

Nu. Am încredere în cadrele medicale și am vrut să nasc cu cine era de gardă. La urmatoarea naștere probabil nu voi mai face asta. Probabil mă voi interesa si voi incerca să nasc cu o moașă specializată pe NVDC.   Da, am avut o naștere grea si o alăptare anevoioasă. Si, mă raportez la aceste experiențe negative tot intr-un sens pozitiv. A fost nevoie ca eu să trec prin incercările astea ca să imi ințeleg mai bine pacientele și să le pot ajuta mai mult.

• Prietena ta bună din România te anunță că vrea să se mute in Austria, ce ii spui?

Nu trebuie să ai așteptări mari. Nici de la tine, nici de la sistem,. Nici de la oameni. Mergi pe drumul drept. Alege-l si incearcă să nu te abați. Invață limba, acceptă orice job, deschide ochii. Fii pregătit să iți cobori un pic standardele, măcar la inceput, până te adaptezi, până iti gasești drumul.

Foto credit : Sarah Bel Photography