Am ales să nasc prin cezariană
Am fost genul ăla de mamă de care se face mișto pe grupurile de facebook. Mamă din aia de iși crește copiii din cărți.
În timpul sarcinii am citit tone de articole, am avut instalate aplicații care îmi spuneau ce greutate are bebelușul din burta mea și cu ce fruct seamănă ca dimensiune. Știam în fiecare săptămână ce se dezvoltă și îmi puneam căștile pe burtă să asculte muzică clasică. Apropo, spre disperarea prietenilor nostri, copiii mei încă dorm în fiecare noapte cu muzică clasică în surdină.
Nu sunt deloc o cunoscătoare, pur si simplu le caut pe youtube. Am făcut toate analizele posibile, cele din schema obligatorie și toate extra. Ecografii 3D, 7D si 37267K, am avut grijă ce mănânc, ce beau, cum dorm, cum pun centura, cum respir, unde dorm. Ce să mai, am fost exagerată.
Apoi a venit Călin și din femeia însărcinată zen m-am transformat în mama leoaică. Nu suportam să îl atingă nimeni pentru că nimeni nu avea cum să îl țină în brate așa cum îl tineam eu, nu? Sisteme de purtare, bio, organice, saltele cu aerisire din bambus crescut în paradis, probabil. Umidificatoare, sterilizatoare, sunete albe, lumini difuze, culori neutre. Alăptatul a fost un chin, tortură fizică pe care am îndurat-o pentru că nu concepeam să nu îl alăptez. Ragade, sânge, furia laptelui, canale blocate, mastită, febră, tot arsenalul. Am trecut prin toate.
A venit diversificarea și, am ales iar natural. Autodiversificare, nimic pasat, nimic amestecat. Totul doar bio. Le-am împărțit bunicilor pliante și broșuri cu autodiversificarea. Am făcut cursuri de prim ajutor, în cazul în care o bucățică se incăpățânează să râmână pe drum. Am și folosit manevre de prim ajutor, de două ori la Călin.
Am mers la cursuri de toate felurile, de plâns, de schimbat scutece, de dormit, de diversificare. Conexiune la internet și card bancar. Alfie Kohn, Maria Montessori, Laura Markham și Prințesa Urbană erau ca membri ai familiei noastre.
Nu îmi reproșez nimic din perioada aia. Am făcut tot ce am putut eu ca să ne fie bine nouă și copiilor nostri. Am, însă, un singur regret. Că nu am născut natural.
Aș putea să spun că a fost din motive medicale, dar nu a fost. A fost o alegere.
La Călin în primele luni, sarcina a fost cu risc mare și am stat mult timp doar în pat. Am tot schimbat medici până am ajuns la cineva cu care m-am conectat imediat. O doamna doctor pasionată de meserie, cu vocație, cu drag de pacienți. Am devenit dependentă de dânsa. Îmi răspundea la mesaje, ori de câte ori mă panicam. Mă primea la urgențe, când era de gardă, la ecografie, dacă mi se părea mie că bebe nu e prea activ. Avea răbdare cu mine, vorbea frumos,mă încuraja. L-a învățat pe soțul meu cum să îmi facă injecțiile de Clexane să nu fiu nevoită să merg în fiecare zi la spital. Eu am simțit că am fost o echipă, eu, soțul meu și dânsa. Și, tocmai din cauza acestei dependențe nu concepeam să nasc cu altcineva.
Călin s-a născut vara. Doamna doctor pleca des la mare. De câte ori avea liber pleca la mare. Nu mă temeam că dacă voi naște noaptea doamna doctor nu va veni de acasă, mă temeam că nu va fi în București. Gândul că voi naște cu un oarecare, care nu mă cunoaște, care nu va avea răbdare cu mine, care mă va brusca, căruia nu voi fi capabilă să îi spun stop, mă îngrozea. Așa că am mers pe ce am considerat eu că e cea mai bună variantă: am programat cezariana în funcție de gărzile doamnei doctor, în functie de anestezist, de cel mai bun neonatolog.
Niciuna dintre cezariene nu a fost o experiența traumatizantă. Mi-a fost frică, am avut dureri mari după. Dar nu a fost traumatizantă. Dar, nici nu a avut nicio legătură cu o naștere. Cu o aducere pe lume a unui copil. Ambele au fost experiențe medicale. Nici nu s-a pus problema de ora magică. După operație am stat într-o cameră mică timp de 12 ore cu alte 4 femei operate, cu saci cu greutăți pe burtă , cu perfuzii cu analgezice și cu gândul că al meu copil e singur și speriat la un alt etaj în aceeași clădire.
Niciuna dintre experiente nu a fost traumatizantă, dar, de niciuna nu imi amintesc cu drag. Sentimentele după ce am ajuns acasă cu copiii, au fost in ambele cazuri : Ce bine că s-a terminat! Ce bine că am scăpat!
Am visat să se întâmple ca în fime. Mi s-a rupt apa! Vine bebe! Hai la spital, anunță pe toată lumea! Împinge! Vreau epidurală! Bravo! Esti puternică. Nu s-a întâmplat așa pentru că nu aveam încredere în sistemul medical românesc.
Aici, în Austria nu ar fi fost așa.
Aici, oricum, nu naști cu medicul care îți urmărește sarcina. Aici naști cu cine e de gardă. Aici ai siguranța că vei primi același nivel de empatie și bunăvoință din parte oricui. Aici nașterea e văzută ca pe ceva natural care are loc în spital pentru a putea interveni medicii în cazul în care ceva nu decurge conform.
Cred că dacă aș fi fost în Austria aș fi născut natural.
Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.
15 iunie 2021
