Prima demisie in Austria

Una calda, una…mai rece

 

Primul meu job in Austria a fost intr-o fabrica, la bucataria restaurantului. Nu era un restaurant a la carte, ci un fel de cantina unde zilnic se gateau cateva feluri de mancare pentru cei cam 600 de angajati de la birourile fabricii. A fost pentru prima oara cand am intrat intr-o bucatarie profesionala si am fost super impresionata. Munca nu era grea, dar nici usoara, mai ales pentru ca timp de 4 ore stateam doar in picioare. Echipa era formata din aproximativ 15 oameni. Bucatarul Chef avea o atitudine profesionista dar totusi empatic cu fiecare dintre noi. Mie mi-a placut mult de el. Engleza lui nu era chiar buna, dar mereu facea eforturi sa imi adreseze macar o intrebare zilnic in engleza: Is everything ok with you? Are your kids ok? Colegii mei, majoritatea educati si civilizati. Per total, lasand la o parte ceea ce faceam eu propriu zis, atmosfera era una cu care eu eram obisnuita.

 

Prin urmare am avut aceleasi asteptari si aici, la noul job, cel pe care mi l-am gasit singura.

Desi am fost entuziasmata in primele ore, iata-ma, o saptamana mai tarziu cu demisia depusa.

Eu am aplicat pentru pozitia de ajutor in bucatarie, pentru ca mi-a placut job-ul anterior. Nu este usor intr-o bucatarie profesionala dar este o munca pe care o fac cu placere si asta cred ca e important.

In  scrisoarea de intentie trimisa eu am specificat de ce am ales sa muncesc in bucatarie si faptul ca am 2 copii mici care merg doar in prima parte a zilei la gradi, prin urmare pot lucra doar dimineata.

Firma de leasing insa, nu a tinut deloc cont de nevoile mele si nici de nevoile clientului. Clientul firmei de leasing fiind o firma de curatenie prin care un spital si-a externalizat serviciile de curatenie.

Ca sa scurtez povestea, eu am semnat contractul cu firma de leasing, urma sa raspund direct unei firme de curatenie dar lucram in bucataria unui spital.  

Cand am intrat in bucatarie am crezut ca sunt intr-un laborator. Nu stiu daca e asa mereu, sau acum sunt masuri suplimentare luate din cauza Covid. Toata lumea cu masca non stop, echipament corespunzator de sus pana jos. Schimbat manusile in functie de activitatea pe care o faceai. Schimbat sorturile in functie de bancul la care lucrai. Dezinfectat de cateva ori pe zi carucioarele care transportau mancare.  Sunt multe de spus aici, o sa va povestesc alta data, daca sunteti curiosi sa stiti cum e organizata bucataria unui spital in Austria.

In comparatie cu primul meu job, aici atmosfera e una mult mai oficiala, mult mai rece, fiecare e grabit si e cu treaba lui, multe procedure fixe. Fiecare carucior, obiect, masina are o anumite pozitie in functie de ora zilei, raportandu-se la masa care urmeaza sa fie servita. 

Treaba mea concret era sa pregatesc carucioarele ce urmau sa plece cu micul dejun pentru pacienti. Adica: urmaream niste liste cu cerintele pacientilor si adaugam in acele cosuri: apa minerala sau plata, daca un pacient avea o cerinta pentru o paine deosebita fata de cea din meniu, daca avea un iarut fara lactoza fata de cel standard, sau…alte exceptii de genul asta. Nu era nimic greu, doar ca era multa informatie si multa responsabilitate dp meu dv. Apoi pregateam micul dejun pentru angajatii din bucatarie. Aveam o camera, ca un living, cu o masa mare si frumoasa, unde eu duceam platourile cu mancare , pregatite de altcineva, duceam lapte, unt, cafea, ceai, etc tot ce se mananca la un mic dejun si le asezam frumos pe masa. 😊 din nou, nimic greu.

Ajutam la pus mancarea pe tavile ce urmau sa ajunga la pacienti, era o banda lunga lunga, stateam cam 12 persoane de o parte si de cealalta a ei si fiecare dintre noi adauga ceva pe tava. Apoi tavile erau inchise ermetic, erau asezate pe un carucior si erau scoase din bucatarie. La intoarcerea lor, le sortam pe categorii si altcineva le baga in masina de spalat, care era de fapt tot o banda lunga si eu la celalalt capat al benzii le scoteam si le puneam in niste cutii metalice speciale, care erau bagate in priza , astfel incat sa tina vesela calda pana la urmatoare masa. 

 

Cam astea erau responsabilitatile mele zilnice. In functie de ziua saptamanii, in fiecare zi se mai adauga ceva: dezinfectat masina de spalat vase in fiecare luni, schimbat filtrele la masina in fiecare marti, etc.

Munca nu era grea, un volum destul de mare si cu multe proceduri si multe…fixatii , dar nu ma plang de asta, adica ma adaptam, ma adaptasem.

In schimb problema a fost alta. Eu faceam parte din echipa firmei de curatenie, nu faceam parte din personalul din bucatarie al spitalului. Firma de curatenie avea 2 reprezentante in bucatarie.  In bucatarie, ca si in curatenie in tot spitalul se lucra in ture. La inceput, la interviu mi s-a explicat ca in bucatarie plata / ora era de 10.65 eur si la curatenie de doar 9 eur pentru ca e mai greu in bucatarie. Eu nu am inteles de ce mi s-a spus si de plata pentru curatenie, dar…nici nu am intrebat. Am spus doar ca eu vreau sa lucrez in bucatarie si mi s-a spus: dar sa stii ca e greu!

Duminica am primit programul pe luna august si ce credeti? Surpriza! Desi stabilisem ca eu lucrez doar in bucatarie, in toata luna august eram doar 2 zile in bucatarie si restul in curetenie in diverse zone ale spitalului. I-am trimis imediat un mesaj coordonatoarei, celei cu care eu de fapt si dadusem interviul si i-am amintit ca discutia noastra a fost alta si ca trebuie sa gaseasca o solutie , in caz contrar, poate sa considere ultima mea zi in bucatarie ca fiind ultima mea zi de munca. Atitudinea ei initiala a fost una buna, a incercat sa imi spuna ca e putin personal si ca eu nu lucrez nici in weekend, nu lucrez nici seara si ca trebuie si eu ca toate celelalte doamne sa ma supun regulilor, desi….discutia noastra initiala fusese cu totul alta. Eu am ramas ferma pe pozitia mea si pentru ca am vazut ca nu s-a modificat deloc tabelul cu turele pe luna august, am trimis azi un mail firmei de leasing in care am atasat demisia.

Nu am nimic cu munca in curatenie. Respect curatenia si pe doamnele care o fac. Pur si simplu nu este de mine. SI daca totusi voi decide sa lucrez in curatenie, va fi alegerea mea, nu voi fi pacalita de o firma de leasing sau constransa de un angajator. Si, cu siguranta nu voi conduce 2 ore in fiecare zi, aproape 80 de km , ca sa merg sa fac un job care nu imi place si care in perioada asta ma forteaza sa intru in contact cu multi oameni bolnavi.

 

Intre timp, sotul meu, care aunci cand gaseste un om capabil sa lege 2 cuvinte in engleza , mereu se pune la povesti, a vorbit cu terapeuta care ii face masaj de recuperare la spate, si dansa are un frate, care fratele are o pensiune aici in zona, la 10 min de noi si care are nevoie in weekend de cineva sa ii ajute la bucatarie, pentru ca au multe evenimente si multi clienti la masa in weekend. Am vorbit cu proprietara pensiunii si vineri merg la un interviu.

 

Concluziile mele dupa experienta asta:

        Nu mai semnez niciun contract cu nimeni decat daca il citesc si traduc acasa inainte

 

        Nu exista “lasi de la tine ca sa fie bine”, asa cum iti asterni de la inceput asa dormi. Le-am spus ca eu nu lucrez in weekend, am auzit ca exista o sittuatie mai grea si m-am oferit totusi sa lucrez, si am si lucrat in weekendul care tocmai a trecut, cu titlu de exceptie, ca sa ajut echipa si, drept rasplata: eram trecuta sa lucrez si in weekend-ul urmator, am refuzat categoric si reactiile nu au fost deloc bune.

 

        Pentru firmele de leasing suntem doar niste numere care genereaza venituri. Probabil ca in aceeasi zi cu mine au semnat alte 10 contracte si azi probabil au inregistrat alte 10 demisii. Pentru ei , noi toti strainii suntem o apa si un pamant si nu isi dau deloc interesul pentru ca…daca eu nu accept compromisurile cerute de ei, in spatele meu la usa sunt alte 10 femei cu germana la fel de slaba ca a mea care vor accepta conditiile lor.

 

Mai am si alte concluzii dar simt miros de gogosi facute de bunica si nu mai am rabdare!

 

Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!

 

p.s. pentru ca nu am cine stie ce poze legate de subiect va atasez un filmulet cu una dintre jucariile produse de noi! 🙂 cealalta viata profesionala a mea! 

 

29 iulie 2020

 

 

Cum am reusit sa sustin un interviu intergal in limba germana si sa imi si gasesc de lucru

Am terminat cursul de germana. Acum pot sa spun ca stiu limba germana la nivelul A1.

Cursul a durat 2 luni, am fost de 4 ori pe saptamana si fiecare sedinta a durat 3.5 ore deci, destul de intensiv. Am acumulat multe informatii, mai ales gramatica, atat cat am parcurs din materie imi e clara, mai am mult de invatat la capitolul vocabular si …evident, am nevoie de  multa practica.

 

Ok, am terminat cursul, ce fac acum? Cei de la AMS m-au sunat imediat a doua zi dupa terminarea cursului, conform celor stabilite de comun accord. A fost prima discutie telefonica pe care am reusit sa o duc la bun sfarsit fara niciun cuvant in limba engleza, cap coada doar in germana. Evident ca multe nu am inteles si ca nu m-am putut exprima chiar cum as fi vrut, insa, am reusit sa inteleg ce isi dorea de la mine interlocutorul si eu, la randul meu sa ii transmit care sunt conditiile in care imi doresc sa muncesc ( nu mai departe de 1 ora de casa, pana la maxim ora 1 si am experienta , aici in Austria, in bucatarie si acolo mi-ar placea). Am fost foarte mandra de acel apel. Eram in magazin, la cumparaturi cand m-au sunat si am lasat caruciorul singur pe undeva si ma plimbam  printre raioane incercand sa vorbesc in germana. 😊

 

Nu am asteptat ca cei de la AMS sa imi ofere ei job-uri, am actualizat eu CV-ul, l-am adaptat conditiilor de aici, am facut o scrisoare de intentie standard pe care apoi am personalizat-o in functie de anunturi si am inceput sa aplic la job-uri gasite pe internet. Am folosit willhaben.at . Desi am inceput sa inteleg o parte din cuvinte, in continuare folosesc functia de translate  a google chrome-ului , din germana in engleza.

A doua zi deja am primit 2 telefoane. Am reusit sa am iar 3 apeluri integral in limba germana  si in cea de a treia zi de la aplicare deja am fost la primul interviu.

Acum, nu stiu daca doamna cu care am avut eu interviul este formata pe recrutare sau pur si simplu asa ii este felul, dar a avut o rabdare fantastica cu mine, mi-a vorbit rar si clar, a schimbat cuvintele atunci cand nu intelegeam ceva, a asteptat sa imi gasesc eu cuvintele sa formulez o intrebare sau sa raspund la una.  Fiind asa zambitoare si draguta mi-a insuflat incredere si asta m-a ajutat sa construiesc propozitii corect.  Intr-un cuvant a  fost buna cu mine si asta a generat asa: reactie pozitiva din partea mea, mi-a insuflat incredere ca sunt capabila sa vorbesc in germana, m-a determinat sa am si alte conversatii in germana si mi-a facut ziua frumoasa. Doar pentru ca a fost buna si rabdatoare.

Dupa 5-10 minute de discutii libere mi-a cerut sa completam formularele de angajare.  Nici nu se pune problema daca eu imi doresc sau nu job-ul, daca imi convine mai mult sau mai putin  o conditie. Aici e vorba de un alt nivel. Eu stiam, de acasa, interviurile asa: aplici la un job daca iti place descrierea. Daca cv-ul iti este selectat esti sunat si se stabileste de comun acord o intalnire intre tine si posibilul viitor angajator. Dupa intalnire, daca esti considerat un candidat potrivit, ti se face o oferta in scris : conditii de lucru, program, salariu, bonusuri, etc. Tu poti accepta, refuza sau negocia.

Aici, la nivelul la care eu aplic acum, nu se intampla lucrurile asa. La nivelul acesta profesional, luna de proba cred ca este de fapt interviul. Si aici, ca si in Romania (cred totusi, ca in Romania sunt 3 luni de proba) exista aceasta luna de proba in care oricand poti renunta la job si in care angajatorul poate renunta oricand la tine. Dupa aceasta prima luna e nevoie de preaviz de 2 saptamani.

 

Azi am fost la firma de leasing si am semnat contractul. Cred ca v-am mai spus ca aici, in Austria, fiind un flux foarte mare de personal imigrant, firmele mari nu fac angajari directe decat in pozitii cheie. In rest, de tot ce inseamna recrutare se ocupa firme de leasing.  Intalnirea de azi nu a mai mers la fel de lin ca cealalta, desi si doamna de azi era binevoitoare, nu in aceeasi masura insa, binevoitoare, aici a fost vorba de multi termeni specifici, multe detalii administrative, multe detalii legate de contract. Ea a incercat sa imi explice fiecare aliniat din contract insa…engleza ei era…nu tocmai buna si a facut prezentarea in germana. Cred ca a fost primul contract pe care l-am semnat fara sa fiu sigura ca am inteles la ce ma inham.   Eu cred ca in Romania, pe pozitia doamnei cu care eu am semnat azi contractul ar fi fost cu siguranta cineva care stia engleza cel putin la nivel conversational. Din punctul asta de vedere eu inca sunt uimita de austrieci. Adica…sunt convinsa ca sunt unii care refuza sa vorbeasca engleza, dar…cei mai multi pur si simplu nu o stiu. Enlgeza lor se limiteaza la ce au invatat la scoala. Ei nu aud filmele in limba engleza, ei nu se uita la seriale in engleza, ei nu ii stiu vocea lui Jamie Oliver pentru ca si pe acela il dubleaza…deci, ei probabil aud engleza pe la radio cand se difuzeaza cate o melodie in engleza.

Noi romanii am fost expusi la multe limbi straine : spaniola cu toate telenovelele cu care am crescut, Indiana de la Bolywood unii dintre noi, franceza cu Luis de Funes, rusa si bulgara, engleza…ce sa mai zic? Calin al meu vorbeste engleza zici ca a facut cativa ani de studiu.

Ii admir pe austrieci pentru patriotismul lor si mi se pare firesc sa le invat si sa le vorbesc limba atata timp cat am decis sa traiesc in tara lor insa, ma uimeste nivelul lor slab de limba engleza.

 

Maine e prima zi de munca. Sunt cateva aspecte esentiale care inca nu imi sunt clare insa merg maine cu o atitudine deschisa, merg zambitoare si cu un platou de prajituri negrese  in mana (facut de bunica, soacra mea, care e la noi in vacanta).

 

Ce pot sa va spun este ca locatia este departe, la 50 de minute de mers cu masina si ca incep la 6 dimineata. Asta insemna ….nu ca voi pleca la 5 de acasa si ca ma voi trezi la 4, asta inseamna ca Emma si Calin si vor trezi fara mine si ca sotul meu va trebui sa ii imbrace sa le dea micul dejun si sa ii duca la gradi fara mine, sa ii aduca de la gradi si sa le dea pranzul fara mine.  Si asta, este chiar o noutate mare la noi. Va trebui sa ne organizam foarte bine dpdv al hainelor, micului dejun, pranzului, gustarea pentru gradi… Dar, am incredere in ei ca se vor acomoda acestui nou program si ca ne vom bucura toti de dupa-amiezile libere.

Schimb un pic subiectul si va mai pun la curent cu ce am mai facut noi.

Calin a inceput fotbalul, merge doar 1 data pe saptamana dar ii place si atmosfera e frumoasa tare.

A venit bunica la noi, soacra mea, in concediu, a doua zi dupa venirea dansei au intrat din nou in vigoare restrictiile in privinta calatoriilor dinspre Romania si in zilele urmatoare i-a fost anulat si zborul de intoarcere si nu stim cand se va putea intoarce in tara.

Ne-am decis sa ne mutam la oras. Viata la sat e frumoasa si are multe avantaje insa nu este pentru noi. Ramanem aici sigur si iarna care urmeaza insa din primavara ne dorim sa incepem sa cautam oportunitati si sa exploram orase. Ne dorim sa fim mutati pana in toamna lui 2021 astfel incat Calin sa inceapa scoala direct in alta parte si sa aiba continuitate pentru macar primii 4 ani de scoala.

Oras vs Sat nu este o chestiune de dezbatere, fiecare in parte are avantaje si dezavantaje, pur si simplu pentru noi sunt mai multe avantaje la oras, sper sa gasim ce ne dorim!  Avem in vedere St Polten ca oras. Stiti ceva despre el? Locuieste cineva acolo si ne poate da cateva informatii?

 

Fiti buni unii cu altii! E gratis! E usor! E la indemana!

22 iulie 2020