S-au pensionat părinții mei și au venit la noi.
Și-au luat doar bilet de avion dus, nu și întors. Nu au venit să rămână de tot, au venit să rămână doar cât ne e bine. Și nouă, și lor. Avantajul tuturor este că fratele meu, impreună cu familia lui stau într-un oraș apropiat și că se pot împărți.
Au ieșit la pensie după o viață de muncă. În filme asociezi momentul ăsta cu plimbări și croaziere și jocuri de bridge. În România realitatea este departe. Nici în Austria nu prea văd pensionari plecând prin vacanțe. Poate pe la câte un resort dedicat recuperării medicale.
Dar, cam ce îți vine să faci după 40 de ani de muncă, când nepoții și copiii au ales altă țară? Este firesc să pleci după ei? Sau este firesc să îți găsești un drum nou?
Copiii mei au numărat zilele înainte să ajungă bunicii.
Două săptămâni, mama? Deci, de câte ori trebuie să mai dorm? Încă 6 zile? Așa mult? Azi e duminică? Azi vin? Când ajung? Mai durează?
Călin avea 4 ani abia împliniți când am plecat și Emma 1 an și jumătate. Călin avea propriile amintiri cu ei, Emma nu. Dar, datorită tehnologiei, au reușit să fie prezenți în viețile lor, să îi vadă cum cresc.
Călin aștepta cadourile comandate, Emma la fel, dar cred că era și curioasă. Ce inseamnă, de fapt, bunicii dacă îi scoți din ecran?
El i-a acceptat pe amândoi imediat. Emma a acceptat să fie luată în brațe de maică-mea dar pe taică-miu doar l-a tolerat și i-a zâmbit, însă nu a acceptat să fie îmbrățișată de el.
Când eram mici , nu eu în mod particular, dar, așa în general, vă mai aduceți aminte pupăturile forțate?
Acomodarea a durat cam 30 de minute. Poate o oră. Apoi, la fiecare 10 secunde auzeam Mame! Tate!
Emma nu mai știe să facă pipi singură, vrea doar cu maică-mea. Călin a început ieri să plângă când a crezut că nu mai e acasă maică-mea și azi a pus-o să îi promită că îl așteapă când vine de la grădi și că o găsește acasă.
Îi răsfață. Dar nu cu jucării si dulciuri. Nu că nu ar vrea , ci pentru că i-am rugat să nu o facă. Îi răsfață pentru că le dedică tot timpul. Îi ascultă, vorbesc cu ei, se joacă încontinuu.
Și, prin atitudinea asta, s-au conectat atât de bine încât ieri, maică-mea, după doar două nopti la noi, a reușit să îi culce pe amândoi, pe rând, citindu-le povești. A fost prima dată în istoria noastră de părinți când s-a întâmplat așa ceva. Eu am călcat și am citit, soțul meu s-a uitat la emisiunea lui preferată (e Chefi la cuțite – dar nu cred că vrea să vă spun vouă asta așa că shhh) . 😊
La un moment dat soțul meu ieri îmi spunea că se simte prost că stă degeaba. Copiii bucuroși, mâncare făcută. Parcă nu e rea treaba asta cu bunicii. 😊
Știu că vor fi încălcate o parte din reguli. Știu că Emma va primi mai multă miere, știu că pe Călin îl vor îmbrăca ei, deși el poate. Dar, știu si că nu este treaba bunicilor să îi educe, este treaba noastră, a părinților. Bunicii trebuie să fie bunici și să le ofere experiențe de bunici și să dezvolte împreună relații, separate de noi.
La cum merg lucrurile plecăm în curând într-un weekend în doi, nu doar la masă.
La voi cum e? Vin bunicii?
Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.
09 iunie 2021
