#citesteromaneste susținut de The Writing Journey
”Am plecat din România cu un geamantan de haine și cu unul de cărți.”

         Așa îmi scria o doamnă despre momentul în care s-a mutat în Austria. A plecat din România cu un geamantan de cărți.

       Când pleci din țară, pleci cu greutăți pe umeri: temeri, frici, indoieli, poate datorii, poate priviri pline de lacrimi și de reproș, ale celor rămași în urmă.  Chiar îți permiți să cari și în geamantan greutăți? Kilograme întregi de hârtie plină de pete de cerneală. Unii, da. Alții, nu.

          Mâncarea e aceeași. Avem aceleași magazine, aceeași materie primă. Ne adaptăm, reinventăm rețete, ne transformăm gustul. Putem să gătim românește aproape oriunde. Învețăm limba. Puțin câte puțin. Apoi din ce în ce mai bine. Ajungem să înțelegem toate subtilitățile în limba țării care ne-a adoptat. Ne ajutăm copiii la teme în limba țării care ne-a adoptat. Completăm formulare și ne găsim  joburi mai bune în limba țării care ne-a adoptat. Dar, când punem mâna pe o carte, vrem ca petele de cerneală din ea să fie în română. Vrei să ne imaginăm  în română. Vrem să trăim emoțiile personajelor în română. În limba care ne curge prin suflet, prin amintiri, prin copilărie.

Pentru că asta ne leagă unii de alții, pe noi, ăștia plecați, limba.

Am fost în vizită la trei familii de români de când locuim aici. Toate trei aveau biblioteci. Nu în sensul de mobilier ci ca mulțime de cărți. Unele, mai ales cele pentru copii, erau în limba germană, dar, cele mai multe erau în limba română.

  La prima familie la care am fost am găsit obiceiuri și cultură diferite de ale noastre. Oamenii erau aici de peste 20 de ani. Am găsit până și altă religie. Dar, ce ne-a legat a fost graiul. Limba. Vorbele.

La cea de a treia familie la care am fost, chiar acum de curând, am dus cadou doamnei o carte. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că doamna o cunoștea pe autoare, având același oraș natal, dar, nu apucase să citească nimic scris de ea. Pentru că e greu să comandăm cărți din România și pentru că scriitorii la început de drum nu ajung așa ușor în librăriile mari,  și mai ales, nu ajung pe alte meleaguri.

Haideți să rectificăm asta! Haideți să aducem aici, în toată Europa, cărți scrise de autori români contemporani. Să îi sustinem, să ne mândrim cu ei și, prin ei și prin petele lor de cerneală să fim mândri.

#citeșteromânește susținut de The Writing Journey este cel mai recent proiect al meu și prin el îmi propun să aduc românilor din Europa cărți scrise de autori români contemporani.

Azi deschidem magazinul, avem listate opt cărți, dar, sunt și altele pe drum. Livrăm în toată Europa prin poșta austriacă, cu tracking number la fiecare colet. Dacă întâmpinați ceva probleme în lansarea unei comenzi, vă rog să îmi scrieți, este ceva nou și pentru noi și învățăm pe parcurs.

Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.

31 mai 2021