Mi-a rămas circul mic.
Nu am mai fost la un spectacol de circ de vreo 20-25 de ani.
Pe măsură ce crești, ti se modifică perceptia asupra lucrurilor. Le vezi într-un fel copil, apoi se transformă un pic în adolescență, cu siguranță ca adult se simt altfel.
Dar, când ai pierdut contactul cu o experiență, și o recapeți brusc, așa, ca mine, după 25 de ani, e ca un duș rece.
Am fost azi la Circus Alex Kaiser Mă dor palmele de la cât am aplaudat. Aproape încontinuu. Și noi și copiii. Nu doar pentru că ne bucuram de numerele artistice ci, pentru că, am văzut dincolo de ele. Nu știu dacă este datorită școlii The Writing School, care mă învață să caut povestea în orice, sau, poate, datorită atenției cu care adultul din mine a studiat o bucățică din copilărie, dar, mă uitam la oamenii de pe scenă și le citeam poveștile. Mă uitam cu câtă sete ne căutau aplauzele și zâmbetele. A fost pentru prima dată când am înțeles realmente câtă nevoie au artiștii de aplauze. Desigur că este un job pentru ei, desigur că primesc bani, ca noi toți, pentru munca depusă. Dar, ei trag de ei ore în sir, probabil, la antrenamente zilnice, ca apoi să dea totul în 10 minute cât durează numărul artistic. Ard repede. Se consumă puternic.
Mă uitam la ei și mă întrebam dacă sunt prieteni , sau doar colegi. Dacă, poate au drame personale ca noi toți. Dacă au și o casă fixă, pe undeva, sau doar rulota cu care străbat lumea. Mă întrebam dacă au crescut împreună, dacă e greu să își monteze și demonteze corturile, dacă au suferit din dragoste sau dacă au bătături de la antrenamente. Mă întrebam dacă au ales drumul ăsta în viața sau dacă s-a transmis dintr-o generație într-alta.
Un copil de până în 12 ani a fost foarte activ și prezent în întreg spectacolul. Mă uitam cu drag la el și mă întrebam dacă are xbox sau cont de tiktok. Dacă are prieteni care nu muncesc la circ, dacă merge la școală. Mă uitam la el cum își studia mișcările, cum își număra pașii, cum își calcula distanțele și apoi cum se uita luminos spre public și cerea din priviri și gesturi, aplauzele.
Și copilașul de maxim 4 ani pe care inițial am crezut că cei de la circ l-au îmbrăcat într-un costum verde doar ca să îi acorde atentie, și el avea mai multe roluri active în spectacol. Cel mai tare m-a impresionat când, stătea pe marginea scenei și aștepta semnul, momentul în care să țâșnească și să strângă recuzita de pe scenă. Oare sunt chinuiți copiii ăștia care se nasc la circ, cresc la circ? Ei văd muncă de mici. EI văd responsabilitate. Văd cum se lucrează cu clientul. Cu animalele.
Deși pentru cei mici momentele au fost delicoase, mie mi-au displăcut clipele când animalele erau pe scenă. Pentru că toate, mai putin la câine, erau tinute sub control de un bici. Nu a fost lovit niciun animal pe scenă, însă biciul a pocnit de multe ori, amenintator. Pe principiul : șezi cum ți-am spus sau ti-o iei. Asta a fost trist pentru mine.
Per total ieșirea la circ a fost una foarte reușită. Biletele ar fi trebuit să ne coste 50 eur pe toti 4, însă am intrat pe pagina lor de facebook, am descărcat de acolo un voucher și am plătit doar jumătate, sau 27 eur.
Copiii s-au bucurat de fiecare moment, au aplaudat, au râs, s-au mirat, au dansat. Cu siguranță vom vorbi multe zile despre ieșirea asta. Maine, duminică, mai e în Ybbs spectacol, apoi cred că se mută în Pochlarn.
Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.
27 iunie 2021
