Petrecere si nu prea…
Am vrut sa ii facem Emmei o petrecere, sa se bucure si ea, sa ne bucuram si noi, sa fie lucurile…normale, asa cum erau acasa de normale. Calin a avut mereu parte de petreceri frumoase, de oameni multi, de galagie, de multe cadouri. El e nascut vara si vara sunt mai frumoase petrecerile si mai usor de organizat. Asa ca am hotarat sa o serbam duminica, adica ieri. Am inceput de vineri dupa amiaza cu muulte cumparaturi, apoi sambata dimineata la 9 eram deja toti 4 in garaj si faceam curat, sortam cutii si jucarii. Apoi am gatit, apoi am facut curat. Apoi a facut Calin febra. E sezonul virozelor asa ca nu ne-am panicat. Antitermic si sa continuam pregatirile. Am facut 3 crème pentru tort, niciuna nu ne-a iesit. Frisca ne-a iesit dar si acolo am uitat sa punem intaritorul (a stat si fara, intr-un final) Spun ca nu ne-a iesit, adica noua, pentru ca le-am facut impreuna. Si sotul meu are cam aceeasi experienta si dexteritate intr-ale cofetariei ca si mine! Intr-un final, samabata noaptea dupa ce am reusit sa murdarim toate vasele din casa cu crème si incercari de crème…am renuntat si ne-am apucat de umflat baloane. Duminica dimineata ne-a salvat un om drag cu o crema pentru tort, buna rau si fara zahar, doar cu miere. Si pe deasupra si livrata acasa, ce sa mai, noroc! 😊 la ora 2 asteptam musafirii si la ora1 am plecat la spital. Temperatura un pic crescuta a lui Calin s-a transformat in febra de 40.2 grade, frisoane, dureri in piept si “amorteli de cap” asa s-a exprimat el. Am sunat repede musafirii si i-am anuntat sa stea cat mai departe de noi pentru ca noi credem ca e gripa. Am cautat pe sfantul net si am gasit cateva diferente intre o viroza si gripa si …Calin se cam incadra la simptome. Printre invitati se regaseau si copilasi mici, mici de doar 7 luni si o doamna insarcinata…deci, a fost totul bagat la repezeala in frigider si am plecat la spital. Am stat acolo 3 ore si nu a reusit sa-l vada niciun doctor. Una dintre asistente a fost foarte draguta si cooperanta si ne-a explicat ca au 2 cazuri grave de copii mici pe care nu reusesc sa ii stabilizeze si ca toti medicii sunt concetrati pe acele 2 cazuri. Ne-a cerut de la inceput informatii despre starea lui Calin, ne-au dat termoetru sa ii luam temepratura si probe de urina. Ne-au spus ca circula multi virusi si ca simptomele lui Calin indica o viroza. Noi, gandindu-ne la tot ce auzim pe langa noi , si nu numai gripa, gripa gripa, am spus ca vrem sa stim daca este sau nu gripa. Asistenta, rabdatoare ne-a spus ca oricum nu conteaza pentru ca tratamentul este acelasi. Tratezi doar simptomele, reduci febra, astepti sa treaca. Noi am insistat ca vrem sa stim. Dupa 2 ore de asteptare lui Calin iar i-a crescut febra si iar au inceput frisoanele, stare generala foarte proasta, apatic, gemea… Am intrat singura in cabinetul asistentelor si am luat termometrul pentru ca nu era nimeni acolo , avea aproape 39 la subrat. Am chemat asistentele, mi-au facut un mic istoric privind medicamentele pe care le-a luat si daca are vreo alergie si mi-au dat paracetamol. Am plecat de acolo dupa 3 ore tot cu febra. Erau pacienti care asteptau de peste 4 ore si unii care se saturasera si plecasera. Am plecat si noi. Acasa ne astepta o casa plina de baloane si farfurii colorate si un tort neasamblat. Lui i-a fost rau toata seara, nici eu si nici sotul meu nu am fost in cea mai buna forma fizica, doar Emma era vesela. Am facut un “hei rup” si am asamblat tortul, l-am ornat, am pus lumanarile, i-am pus Emmei rochita pe care si-o alesese de dimineata si i-am cantat “la multi ani”, doar noi, si, desi Calin avea 39.5 a cantat si el cu noi. Emma s-a bucurat de moment si a fost singura care a si mancat din tort. Noaptea a fost f grea, cu febra mare, peste 40 la Calin care nu raspundea la antitermice, am dormit, ma rog, daca se poate spune dormit, cu geamul deschis toata noaptea si dimineata am plecat la pediatru. Cand am ajuns acolo, cu 2 copii plangand si noi tare obositi…cabinetul era inchis, medicul in concediu. ☹ Am cautat un alt medic in apropiere si am gasit un medic de familie, care dupa o ora de asteptare ne-a primit, ne-a vorbit in engleza, i-a consultat pe copii si ne-a asigurat ca nu conteaza daca este sau nu gripa, pentru ca tratamentul este acelasi. Urechile, gatul si plamanii copiilor aratau bine. Asa ca ne-am intors acasa fara alte informatii sau sfaturi suplimentare. Tratam doar simtomele. Amandoi sunt bolnavi acum. Amandoi au stare generala proasta, cel putin pe Calin nu cred ca l-am vazut vreodata atat de apatic. Amandoi refuza mancarea, amandoi cer in brate la mami constant. Calin bea apa si Emma cere sa suga mult. Ii mai tratam cu vitamina C, ceai de catina, polen si miere. Acum cand scriu, amandoi dorm. Eu am primit de la medic toata saptamana medical de ingrijire copil. Sper sa nu fiu nevoita sa stau toata saptamana acasa, sper sa isi revina mai repede. Si…mai sper ca durerea in gat pe care o simt si moleseala din tot corpul sa dispara pana maine dimineata, pentru ca nu imi permit luxul de a ma imbolnavi.
Dpdv logistic aici, in Austria functionam pe baza de card in sistemul medical. Eu sunt inscrisa la un medic de familie, un medic generalist , copiii sunt inscrisi la un pediatru insa, putem merge la orice doctor vrem sau avem nevoie pe baza acestui card. La receptie am dat cardurile, doamna ne-a gasit imediat in sistem si am fost consultati, am primit reteta si concediu medical fara niciun cost suplimentar. Si acum am fost la acelasi spital ca si data trecuta insa experienta a fost foarte diferita. Atitudinea personalului cu care am avut contact a fost la fel de buna insa serviciile medicale au cam lipsit. Ba chiar, ulterior am realizat ca au si facut o greseala. Eram doar eu cu Calin in sala de asteptare cand a facut febra. Sotul meu se plimba cu Emma pe afara. A venit asistenta si mi-a pus acele intrebari despre care v-am spus mai devreme, ce medicamente a mai luat, daca are sau nu alergii. Si i-am specificat care a fost ultimul antitermic luat si ora la care l-a luat. Cand s-a intors 10 minute mai tarziu cu paracetamolul, eu nu am mai gandit si I l-am dat pur si simplu, dorindu-mi sa ii scada febra, fara sa imi dau seama ca ii dadusem in urma cu 3 ore tot paracetamol, lucru pe care I l-am mentionat asistentei. Am avut noroc ca nu a avut nicio reactie.
Asa ca, azi vin la voi cu un tonus mai putin bun. Suntem obositi, ingrijorati, sotul meu are o saptamana plina la serviciu si suntem dezamagiti ca nu am mai putut tine petrecerea.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti si…aveti grija de sanatatea voastra!
03 februarie 2020