Imi recunosc fapta.
Am incercat sa tac malc, sa nu vorbesc cu voi. Am incercat sa evit subiectul si sa ma dau ocupata.
Ocupata chiar sunt. Este o perioada buna pentru domeniul jucariilor si al produselor personalizate pentru copii. Plus ca am avut parte si de o sustinere si promovare nesperate din partea unei mamici vocale de aici din comunitatea in care locuim si acest lucru a generat vanzari si comenzi multe. Dar, o sa va povestesc mai multe alta data despre ce inseamna sa fii realmente un influencer intr-o comunitate mica. Si cum, daca treci ceva teste doar de ei stiute si probabil gandite intr-o pivnita secreta, in timpul unor intalniri secrete cu inteleptii satului 😊, esti, dintr-o data sustinut, incurajat. Poate chiar acceptat.
Cum spuneam, sunt ocupata dar si preocupata de faptul ca…n-am fost la vot. Gata, am spus-o! Pentru cei care nu vor citi mai departe de aici, spunand ca oricum nu am nicio scuza, sa curga comentariile, blamarile si eventual dezabonarile la pagina.
Sa asez in context un pic fapta. Sa ofer ceva circumstante atenuante. Sa arat ca nu a fost cu premeditare si ca regret. Ca am avut discernamant, dar ca nu se va mai repeta. Si, poate, primesc ceva cu suspendare din partea voastra.
Este prima oara in ultimii , cel putin 15 ani cand lipsim de la o votare.
Chiar si dupa ce ne-am mutat in Austria, am fost si am votat.
Stim ca votul este dreptul pe care romanii, in “89 l-au castigat, unii prin propria viata, pentru noi. Si stim ca asta il face sa fie mai mult o responsabilitate decat un drept.
Stim ca votul este singura unealta prin care noi putem conta.
Mi-am dat seama acum, cand am enumerat tot ce se pare ca stiu (stiu chiar mai multe, dar mai bine tac) ca de fapt pledez impotriva mea. Faptul ca stiu cat e de important sa votez si totusi nu m-am dus, face ca fapta mea sa fie mai grava decat daca as fi avut un soi de ignoranta in mine si as fi gandit: si cu si fara votul meu o sa fie la fel.
Nu am fost la vot, nu pentru ca am avut treaba sau pentru ca am fost ocupati sau pentru ca am avut un copil bolnav. Daca am fi vrut sa mergem, cele de mai sus ar fi fost niste mici obstacole usor de ocolit. Nu am fost sa votam pentru ca sotul meu a avut un moment de: de ce sa mai mergem? de ce sa tinem copiii 3 ore in masina si sa consumam resurse? Oricum nu se mai schimba nimic. E ziua Emmei (o cheama Nicole) si mai bine i-o dedicam ei. Eu stiu ca sotul meu e mai greu de urnit in anumite privinte, na, e barbat. Dar in ceea ce priveste votarea niciodata nu a fost. Imi amintesc ca eram tineri tare, aveam 21 de ani si mergeam sa votam doar pentru ca el spunea ca trebuie sa mergem desi…nu prea intelegeam ce si pe cine votam.
Si, atitudinea lui m-a luat prin surprindere. Uau, daca si el spune asta, inseamna ca nu se va schimba realmente nimic si ca totul e in zadar. El a ales sa isi canalizeze toate resursele si toata energia pe a construi aici viata pe care ne-o dorim. Si eu, intr-un apogeu de dezamagire privind tot ce inseamna grija pentru cetatean in Romania, am …renuntat. Repede. Nici macar n-am insistat prea tare.
Cam asta este scuza nescuzabila, dar „absolutamente“ adevarata.
Ce vom face la urmatoarele alegeri? Vom merge. Pentru ca nu mi-a placut cum m-am simtit de vinovata si de exclusa zilele astea .
08 decembrie 2020
