Acum votam din diaspora
Am vrut sa renunt la a scrie. Am si renuntat o perioada. In primul rand din cauza lipsei de timp si a lipsei de energie, cateodata imi lipseste energia buna, dar de cele mai multe ori imi lipseste energia. Muncesc pentru prima oara in viata mea fizic. Imi folosesc mainile si picioarele mai mult decat imi folosesc capul. Si sunt obosita. Este un alt fel de oboseala. Este oboseala care ma face sa am nevoie sa dorm mult. Am muncit toata viata, dar niciodata asa. Toate joburile mele de pana acum au presupus un birou, un laptop si un telefon. Acum lucrez cu manusi, cu apa si detergent si cutite. Ai un alt statut atunci cand lucrezi la birou: mergi aranjat, pus la punct, pe tocuri si cu o anume conduita si tii spatele drept. Acum am tricouri la fel ca toti colegii mei, uniforma, tricouri polo albe si sorturi albastre si de multe ori ne murdarim pe ele, am mereu parul prins si incaltari grosolane si urate, dar foarte comode si care ma apara de eventuale accidente. Lucrez intr-o bucatarie. Clatesc vasele si le bag la masini de spalat industriale, apoi le sterg si le pun la locul lor, curat castraveti si morcovi si ceapa, dau bucatile de snitel prin pesmet, pun baghete congelate de paine in tavi si apoi in cuptor…ajut in bucatarie. Probabil ca sunt un fel de ajutor de bucatar, fara calificare in domeniu. Dar, paradoxal, desi stau in picioare 4 ore fara nicio pauza, mi se pare mai usor ce fac acum decat orice alt job am avut pana acum. Munca e multa si intensa insa e usoara si placuta si nu am nicio responsabilitate. E usor si tare reconfortant sa stii exact ce ai de facut, fara complicatii, fara probleme, fara interventii, fara email-uri urgente, fara telefoane, fara legi si proceduri, fara rapoarte si fara deadline-uri. Cand se termina programul …gata…nu plec in niciun fel incarcata de griji si de responsabilitati legate de munca catre casa. Imi spune o colega intr-o zi ca fiul ei este foarte destept si ca va merge mai departe sa studieze informatica si ca nu se va chinui cum au facut-o parintii lui, el va avea o munca usoara. Nu am stiut cum sa ii spun ca nu va avea o munca usoara, va avea probabil serviciul pe care si-l va dori si va fi bine platit pentru el, insa munca usoara cu siguranta nu o sa fie. Pe langa factorul studii, orice munca presupune folosirea mai mult a capului, a gandirii, este mai bine platita si pentru ca este mai grea decat o munca fizica mecanica si fara responsabilitati sau cu resonsabilitati mai usoare. Exclud de aici, bineinteles extremele, munca fizica foarte foarte grea sau in conditii dificile.
Ca de fiecare data cand ma apuc sa scriu, si de aceasta data m-am abatut de la subiect. Am vrut sa va spun de ce nu am mai scris si de ce totusi o fac acum. Timpul a fost principalul motiv. Am 2 copii mici, unul inca alaptat la cerere, o casa de pus la punct, si aici vreau sa spun ca a fost vorba de renovare ( zugravit, pe alocuri reparat peretii, inlocuit mobile de bucatarie, construit usi…etc) , un job de 4 ore / zi plus o ora si jumatate drumul si o afacere in productie de condus. O afacere pe care am lasat-o in Romania pe mainile cuiva care la nici 2 saptamani de cand am ajuns in Austria m-a anuntat ca renunta. Nu vreau sa intru in detalii despre acest subiect doar va spun ca a fost o lovitura mare de pe urma careia nu mi-am revenit nici acum. Astea sunt doar cateva dintre situatiile cu care ne-am confruntat in cele 2 luni de cand suntem aici. La tot ce e mai sus mai adaug temeri multe, ganduri multe, dor de acasa, decizii luate in pripa si pe care apoi le-am regretat, situatii cu nivel ridicat de disconfort, migrene puternice aproape in fiecare saptamana, presiunea celor de acasa carora le raspundem greu la mesaje….sau deloc. Celui care iti scrie nu e bine sa nu ii raspunzi deloc, dar nu ii e bine nici cand ii raspunzi scurt si sec. Si eu nu pot, sau nu am putut raspunde mai mult, pentru ca e greu sa pui intr-un mesaj pe watsapp trairile, gandurile, temerile. Si oamenii de acasa tin si lor le pasa si vor sa stie ca suntem bine. Si…poate ca nu eram, atunci cand ne scriau, dar cum sa le spui ca nu esti bine astfel incat sa inteleaga de ce nu esti bine? Mai bine le spui ca esti…ok. Ca te acomodezi…si ca o sa fie bine. Si ii simti pe toti departe. Pentru ca aici e alta viata…de parca e alta planeta.
Am decis sa revin la a scrie pentru ca primesc multe mesaje. Inca primesc multe mesaje de la voi cei care ne-ati urmarit de la inceput. Ne urati de bine si ne intrebati cum suntem. Am citit sute de mesaje de la voi si pentru ca am inceput sa intram pe un fagas cat de cat normal, vreau sa va multumesc si sa va mai scriu si sa va povestesc despre noi.
Azi am votat. Noi nu am plecat din tara sa strangem un ban sa ne luam o casa si o masina, noi le aveam pe astea in tara. Casa este inchiriata si masina e cu noi. Nu am plecat din tara cu gandul de a ne mai intoarce. Noi am plecat pentru ca avem convingerea ca Romania nu este tara in care vrem sa ne crestem copiii. Indiferent cat de greu o sa ne fie, noi nu ne mai intoarcem in Romania. Insa, incercam sa ii ajutam pe cei ramasi acasa prin votul nostru. Am votat cum am crezut noi ca e mai bine pentru cei care au ramas acasa, pentru parinti, pentru fratii ramasi, pentru prieteni. Si am votat ca sa le oferim exemplu de conduita civica alor nostri copii. Si am votat din respect pentru cei care nu mai sunt si care s-au jertfit pentru ca noi azi sa avem dreptul si responsabilitatea sa votam.
M-am entuziasmat la gandul ca la sectia de votare, azi, vom intalni alti romani, ca poate vom schimba cateva vorbe….ca ne vom zambi cu subinteles….nu a fost asa. Romanii din sectia de votare au fost reci si distanti, unii nici nu ne-au raspuns la salut. Unii nu i-au raspuns la salut nici fiului meu. Cu siguranta au motivele lor pentru care sunt asa in defensiva fata de alti romani…dar, am fost dezamagiti. Toti.
Dupa 2 luni de Austria mi-am întărit convingerea ca doar prin masuri coercitive puternice se poate educa o masa de oameni, o populație. Si noi respectam cu strictete regulile lor si luptam in fiecare zi sa transformam din Austria “acasă”.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalți!
10 nov 2019