27 Aug 2019

Drumul a fost greu. Nu ne sunt straine calatoriile cu masina insa acum, parca a fost mai greu decat de obicei. Dupa ce am analizat mai multe optiuni, am ales sa trimitem bagajele printr-o firma de transport si noi sa plecam cu masina, toti 4, doar cu strictul necesar. Bagajele au ajuns inaintea noastra cu vreo 2 zile. Insa, oricat de mult am planificat si gandit noi pachetele tot am reusit sa umplem masina cu care noi am plecat la drum. Am luat pentru fiecare trotineta, dar parca ar vrea si motocicleta, hai sa luam si cutia asta, ca uite ce frumoasa e si poate ne trebuie….Din pacate am mers foarte incarcati si asta ne-a ingreunat drumul. Opriri nu am facut multe, doar strictul necesar, insa drumul prin Ungaria a fost la fel de anevoios ca cel din Romania. Mari portiuni de autostrada in lucru, 2 accidente care au blocat pentru mult timp toata circulatia. In total au fost aproape 18 ore. Ultimele doua au fost cele mai grele.

Credeti ca in momentul in care am intrat in Austria am simtit ca suntem acasa? Nici vorba! Aveam un singur gand in minte: Doamne, ce am facut!!????

In prima benzinarie am luat vigneta pe 2 luni, pentru ca oricum nu putem pastra masina, trebuie sa o inmatriculam aici sau sa o vindem si sa luam alta. Si dupa vigneta, parca deja rezolvasem ceva: platisem statului austriac taxele astfel incat sa putem folosi soselele lor in urmatoarele 2 luni, ca si cum ne-am luat un angajament: 2 luni sigur stam aici.

Ne-am linistit cand am ajuns acasa. Acasa insemnand acasa la oameni dragi. La romani stabiliti aici. Ei sunt principalul motiv pentru care am ales tara asta, dar nu singurul. Langa ei ne-am linistit si dupa ce am scos strictul necesar din masina, am dormit.

Prima noapte in Austria am dormit-o toti 4 in aceeasi camera, in acelasi pat. La fel dormim si acum, dupa 3 zile. Si ne place. In Bucuresti era altfel.

Ne-am trezit Duminica si am baut cafeaua uitandu-ne la munti, respirand aer rece si tare. E frumos aici. E un “quelque chose” care pluteste in aer, ceva care te duce cu gandul la bunastare, la liniste. Poate toti biciclistii, sunt o gramada. Poate toate scuterele. Poate iarba asta verde verde si dreapta dreapta, un fir nu e mai cu mot ca altul. Poate doamnele de varsta a 3-a care merg aranjate si cochete si puse la punct in masini puternice si noi. Poate lipsa claxoanelor. Poate ferestrele si balcoanele pline de ghivece de flori. Cred ca toate la un loc.

Totul e inchis duminica. Totul. Am cumparat apa de la benzinarie cu gandul ca de acum incolo trebuie sa fiu mult mai organizata si sa nu mai uit sa iau apa de acasa copiilor in drum spre parc.

Parcul in care am fost la prima vedere parea saracacios. Asta e parcul?? Pai unde sunt toboganele si balansoarele si traseele si bancile si aglomeratia si motocicletele. Cu toate astea, copiii au avut multe de facut. Calin a testat fiecare bara si fiecare joc si s-a catarat peste tot iar Emma a explorat fiecare piatra, a lins cateva apoi a incercat sa faca tot ce facea fratele ei mai mare, nu degeaba le spunem “copy – paste”.
Calin este un copil extrovertit si cu o nevoie mare de socializare si interactiune cu alti copii. Desi am vorbit de acasa (in ultima luna tot dezbatem subiectul) si i-am explicat ca niciunul dintre noi nu cunoaste limba si ca toti 4 o vom invata sa ne putem intelege si juca cu cei de aici, copilul, in momentul in care a vazut un grup de fete s-a dus direct la ele : Va arat eu, fetelor, cum se face! Va ajut eu sa va catarati! Ele nu i-au raspuns. Nu-l intelegeau. A mai incercat o data. Apoi a venit si mi-a spus ca nu vor sa se joace cu el. I-am amintit ca ele nu inteleg limba noastra si i-am sugerat sa incerce el sa le salute in germana si sa se prezinte. Si-a adus aminte si a mers iar la ele, de data asta cu o voce putin mai stinsa :”ich bin Calin” ( eu sunt Calin). Nu i-au raspuns. Si atunci a plans. Mult. S-a descarcat. A fost o prima experienta. Nu o vom lasa sa ne determine atitudinea fata de austrieci sau sa ne scada din entuziasm. A doua zi Calin a luat-o de la capat si de cate ori a avut ocazia, oricui a spus: “Hallo, ich bin Calin”. Ba mai mult decat atat, deja azi, a invatat sa spuna si “meine schwester ist Emma”, sora mea este Emma. 😊 Calin are 4 ani si Emma are 1 an si jumatate.

Luni dimineata am fost aici la primarie, cu actul de identitate si pasapoartele copiilor, alaturi de doamna care ne-a luat in spatiu. Dansei nu i-au cerut nimic, doar semnatura. In 10 min a fost totul gata. Ni s-a eliberat documentul care dovedeste ca noi avem domiciliu aici, in Austria si statul austriac a fost anuntat de venirea noastra si de intentia de a locui aici.

Azi dimineata ne-am intalnit cu un avocat, am dat cele 3 documente necesare deschiderii unei firme (copie CI, cazier tradus si dovada domiciliului aici in Austria), am platit onorariul de 180 eur si de maine firma este valabila. In sensul ca pot avea activitate pe ea. De maine!

Optimismul nostru nu s-a diminuat dupa aceste trei zile. Ba dimpotriva! Pe langa faptul ca totul a mers ca uns in aceste zile, pur si simplu sunt coplesita de mesajele primite public la postare cat si in privat.

Multumesc pentru ofertele de ajutor!
Multumesc pentru gandurile bune!
Multumesc pentru incurajari! Conteaza mai mult decat va puteti da seama! Multumesc!

Mai am multe sa va spun insa nu mai pot acum. Revin cat pot de repede cu vesti.

Fiti buni unii cu ceilalti!