La spital in Austria

Emma are muci de mai bine de o saptamana, un pic de febra care venea si pleca, am crezut ca scapasem weekend-ul asta insa a inceput Calin sa tuseasca. Am decis luni dimineata sa ramana acasa, sa nu mearga la gradi sa nu il expunem si mai mult (bine am facut, a aparut saptamana asta un caz de scarlatina la gradi). Marti febra si tuse intensiv, miercuri febra mare, aproape 40. Culmea, Emma s-a trezit plangand si cu mana la ureche. Am tot stat sa ne gandim cum sa procedam? Sa mergem la un medic generalist din zona? Oare are competenta sa ii vada urechea Emmei?

Noi in Romania am patit-o la un spital la camera de garda , la Gomoiu, dupa ce am asteptat aproape 2 ore cu Emma cu febra , noroc ca aveam la noi antitermic, s-a uitat la ea un medic pret de 2 min si ne-a spus ca are mucozitati si ca…probabil e o viroza. ???!!!! pe bune??? Asta crezi? Ca e posibil sa fie o viroza? Am cerut sa I se faca analize si mi-au spus ca laboratorul e inchis. Am solicitat in mod express sa se uite in urechea ei pentru ca era prea mica pentru a ne putea spune ce o doare, si eu am suspectat ca de acolo vine febra. Raspunsul sec al medicului a fost: eu sunt pediatru, nu ORL-ist si nu am nici macar otoscop sa ma pot uita in urechea copilulul dvs. I-am cerut sa imi dea in scris ceea ce tocmai imi spusese si am plecat la un alt spital, la Grigore Alexandrescu unde a si primit diagnosticul de otita.
Cu experienta asta in spate ….nu puteam lua o decizie. Ne-am tot gandit si ca la un medic din zona, e posibil sa avem bariera limbii, pe cand intr-un spital, sansele sa gasim pe cineva vorbitor de limba engleza sunt mai mari.
Am cautat pe net spitale, am rugat cunoscutii si oamenii dragi de aici sa ne dea recomandari si am decis sa mergem la spitalul din Amstetten. Am plecat la spital cu Calin cu febra 39.3, abia scazuta de la aproape 40. Pe drum, datorita medicamentului antitermic, amandoi isi revenisera se simteau bine si se bucurau de o schimbare de peisaj, dupa cateva zile doar in casa. La receptie domnul nu vorbea engleza, insa, avea bunavointa. Cu un cuvant in engleza, unul in germana, si cu cateva gesticulari din maini, am reusit sa ne intelegem, am reusit sa inregistram amandoi copiii si sa si spunem ce probleme are fiecare dintre ei. Impactul initial cu interiorul spitalului nu a fost foarte mare. Curat si spatios si luminat, dar si in tara sunt multe spitale renovate si care arata bine. Inclusiv cele 2 mentionate mai sus.
Domnul de la receptie, dupa ce ne-a inregistrat ne-a cerut sa urmarim sageata verde. Pe jos, imediat dupa biroul de inregistrare erau multe sageti de diferite culori pe jos : verde, albastru, alb si rosu. Am urmarit sageata verde si am ajuns la etajul 2 unde s-au deschis 2 usi automate si o dna asistenta ne-a poftit intr-un cabinet, ne astepta, fusese anuntata ca urcam. Ne-a spus ceva in germana, sotul meu a rugat-o daca ar putea sa vorbeasca in engleza insa raspunsul ei a fost sec si scurt: “nein!” Nu am avut ce sa facem si am continuat, pana la urma nu eram acolo pentru ca ne doream sa fim acolo, nu era ceva optional. S-a asezat pe un scaun si ne-a intins 2 termometre si ne-a aratat subratul celor 2 copii. Am pus fiecarui copil cate 1 termometru timp in care am incercat sa ii explic ca tocmai le dadusem antitermice, m-a inteles si m-a intrebat, mai mult prin semne, cand le-am dat . Trecuse aproape o ora si Calin inca avea 38.3. Mi-a cerut sa ii spun ce medicamente le-am dat si pentru ca am anticipat aceasta intrebare, luasem la mine prospectul de la Algin, unde era trecuta substanta active si concentratia. I-a fost de folos si am simtit cum ii scade un pic din rezistenta. S-a ridicat si a plecat lasandu-ne singuri in cabinet. Cabinetul mare si spatios, cu 1 pat in mijloc deasupra caruia erau atarnate jucarii, cu multe galetuse galbene pe pervazul geamului, la fel cu multe jucarii in ele, multe aparate, chiuveta, multe dulapuri, un birou, un calculator si un monitor foarte mare, curat si luminos.
In cateva minute a intrat o doamna tanara, un pic incruntata si care a intins mana pe rand, noua si apoi copiilor si apoi s-a prezentat pe numele mic: Monika. Am rugat-o daca poate vorbi in engleza si a acceptat imediat, vorbind o engleza perfecta. I-am explicat problema fiecarui copil in parte, cu multe detalii pe care dansa ni le-a cerut, a cerut confirmari acolo unde probabil nu a simtit ca e sigura de raspuns, ne-a cerut informatii despre istoricul copiilor, despre eventualele tratamente pe care acestia le iau sau nu. Apoi l-a examinat pe Calin, (ca la carte, zic eu) ascultat plamani, palpat burta, gat, urechi, ochi, cantarit, apoi acel apparat care se pune pe deget si ii monitorizeaza pulsul. I-a vorbit frumos si cald si in germana si in engleza si el i-a raspuns la fel, si in germana si in engleza. La finalul consultatiei i-a oferit o acadea, el, un pic incurcat s-a uitat la noi, moment in care doctorita a intrebat daca e ok sa ii ofere acea acadea, noi i-am multumit si i-am spus ca nu le dam inca zahar copiilor. Zambind i-a cerut inapoi acadeaua lui Calin si i-a oferit una dintre galetusele galbene sa isi aleaga el o jucarie de acolo. A luat un vapor, mai tarziu s-a intors si dupa o gaina pentru Emma. 😊
Mi-a explicat apoi ca va trebui sa il intepe in deget sa ii ia un pic de sange sa verifice ca este doar viral si ca nu este bacterian. M-a intrbat daca sunt ok cu asta, evident ca i-am spus ca da, bucuroasa ca face acea analiza. Si pentru Emma a urmat fix aceeasi procedura, cu mentiunea ca ea nu a fost la fel de cooperanta. La momentul prelevarii de sange, doctorita a fost de accord sa o tin pe Emma la san, astfel incat sa evitam o eventuala pierdere de cunostinta, Emma avand spasmul hohotului de plans si atunci cand plange mai tare sau mai mult lesina.
Din analizele ambelor copiii a reiesit ca la amandoi este viral si ca nu e nevoie de antibiotic. La Calin diagnosticul a fost de laringita si la Emma de otita, pentru ca are ambele urechi inflamate si cu lichid in ele. Am primit reteta cu un tratament simplu si cu mentiunea ca vineri, 2 zile mai tarziu neaparat sa ajungem cu Emma din nou la un doctor pentru a vedea ca lichidul din ureche s-a retras si ca inflamatia nu mai e la fel de puternica.
Am petrecut in cabinet o ora. Am uitat sa va spun ca analizele, probele de sange , nu au parasit deloc camera. A luat dna doctor eprubetele si le-a introdus intr-un apparat, langa noi ,care a inceput sa lucreze, singur. In 5 minute aveam rezultatele printate pentru fiecare copil in parte. Am aflat ulterior ca genul asta de aparate se gasesc peste tot, in toate cabinetele. La noi de ce nu se poate? De ce nu putem avea si noi in Romania astfel de aparate si in loc de raspunsul pe care eu l-am primit de la doctorul de la Gomoiu “cred ca e o viroza” de ce sa nu primesc o hartie pe care sa scrie sigur ca e viral. In felul asta s-ar evita mult excesul de antibiotice.
Atitudine deschisa, atentie la detalii, raspuns la toate intrebarile, curatenie, emaptie fata de copii, o reteta cu 2 medicamente, atat. Fara recomandare de aerosoli si 5 alte medicamente pe langa. In concluzie primul contact cu sistemul medical austriac a fost unul foarte bun!
Vreau sa va mai dau un mic detaliu interesant: daca mergi la farmacie noaptea sa cumperi medicamente platesti o taxa de 3.8 eur pentru ca faci acele cumparaturi noaptea. Si in weekend se mai adauga inca 1 eur.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
28.11.2019