La capsuni in Austria
La capsuni in Austria
Cum vine asta? Pai….simplu.
Producatorii de capsuni anunta momentul in care fructele sunt gata de a fi culese si ne invita la ei pe plantatie sa ne culegem singuri capsunile.
Eu, recunosc ca nu mai auzisem de acest sistem pana aici. Si am fost atat de curioasa sa vad cum functioneaza ca am decis sa mergem inca din prima zi in care cea mai apropiata plantatie de noi si-a deschis sezonul. 😊
Aceasta prima zi a coincis cu ziua copilului. Si cum eu am vrut sa ne bucuram de experienta impreuna, a fost tocmai bine sa avem un alt fel de activitate cu copiii azi, de ziua lor. 😊
Am ajuns acolo la 10 dimineata si am stat pana aproape de 12.
Pentru ca nu am avut niciun recipient la noi am cumparat de acolo cosuri in care am cules, cred ca 0.25 eur cosul.
Cred ca mai erau cam 4 adulti si 2 copilasi cand am ajuns noi, dar spre ora plecarii noastre deja eram peste 15-20 persoane acolo.
Erau cam 10 randuri lungi, lungi, cu paie puse intre randuri astfel incat sa nu ne murdarim de noroi pe incaltari. Am avut libertatea sa intram pe orice rand voiam, sa migram de pe un rand pe celalalt. Copiii au alergat peste tot, mai calcau si pe cate o tufa, mai aruncau cate o capsuna pe jumatate mancata. Nu am simtit din parte proprietarilor decat zambete si ingaduinta. Ba chiar ne-au recomandat la un moment dat spre ce tufe sa ne indreptam de unde sa luam capsuni mai mari si mai coapte.
Copiii au fost initial incantati de a aduna capsunile si de a le pune in cos, mai ales Emma, dar dupa un timp si-au pierdut interesul pentru cules si au trecut la mancat si la joaca. 😊
Am umplut 3 cosuri si nu am simtit deloc oboseala sau plictiseala, doar ca Emmei ii era deja somn. 😊
La final recolta noastra a fost cam de 7 kg pe care am platit 21 eur, in care a fost inclus si pretul cosurilor de lemn. Pretul / kg cules este de 2.8 eur. Este si optiunea de a cumpara direct culese, in casserole de plastic, dar nu stiu exact cat era pretul, am inteles ca diferenta este de minim 1eur/kg, dar nu sunt sigura pentru ca nu am intrebat.
Pe langa pretul mai mic/kg decat in magazin, aici am avut parte si de o experienta frumoasa alaturi de copii, am petrecut timp si in natura, am ales fix fructele pe care le-am vrut si fix cat am vrut si am si mancat acolo pe saturate. 😊
Mici observatii:
– nu era niciun gard, nicio camera de luat vederi, niciun paznic, niciun supraveghetor;
– masinile erau parcate intre campul de pe care am cules si baraca unde ti se cantareau capsunile si unde plateai. Daca cineva ar fi vrut sa se opreasca pe la masina sa lase acolo jumatate din ce a strans….putea lejer sa faca asta fara ca cineva sa-l vada, sa-l verifice.
– puteai culege fix atat cat doreai. A venit o doamna cu un copilas mititel, cam de 1 an si jumatate, cu o caserola de bucatarie in mana, a adunat cam 15 min , pana a umplut caserola , a platit si a plecat. Nu cred ca a adunat 1kg.
– ne-a fost emis bon fiscal, pe care au fost trecute inclusiv cosurile.
Noi suntem atat de entuziasmati de aceste frcute culese de noi, de parca noi le-am cultivat. 😊 Si pentru ca ni s-au parut atat de bune, am tot impartit cu oamenii dragi cu care ne-am vazut azi si deja s-a dus 1 cos si jumatate. 😊 Ca sa le fac copiilor dulceata trebuie sa mai mergem o tura la cules. 😊
Toata ziua apoi a fost frumoasa. Am fost intr-o scurta vizita, apoi, fara sa ne planificam asta, au venit la noi in vizita 3 familii, in momente diferite dar care la un moment dat s-au intersectat si curtea noastra era plina de copii si veselie si de toate limbile. Calin vorbea 2 cuvinte in germana, 2 in engleza si 2 in romana. A trimis sotul meu un mic video de cateva secunde finilor nostrii si ei au spus: asa cum va place voua, haos si aglomeratie! 😊
Am avut o zi tare frumoasa, cu voie buna si multe hohote de ras! 😊
Copiii deja dorm, sotul meu…copilareste, adica se joaca Fifa iar eu sunt in fata laptop-ului si va scriu.
Am pentru toti copilasii din lume 2 urari: sa fiti sanatosi si sa fiti iubiti!
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
01 Iunie 2020