12ore si 18 minute si 1205 km – asa spune Waze ca facem pana la Bucuresti

 

                Imi amintesc ca in martie, aprilie, chiar si in mai, granitele erau supra aglomerate. O gramada dintre romanii din diaspora isi doreau sa se intoarca in Romania.

               Probabil ca unii nu aveau forme legale de munca si teama ca se vor imbolnavi si nu vor avea asigurare medicala ii speria asa ca au ales sa se intoarca acasa. Acasa unde, na…fiecare cunoaste pe cineva, care cunoaste pe altcineva si uite asa ajungi sa fii tratat medical fara asigurare. Fac o mica paranteza si va spun ca eu in urma cu multi ani, cand inca incercam sa aflu cauza migrenelor care si acum ma chinuie am facut un CT si un RMN. Desi eram asigurata, pe ambele le-am facut prin cunostinte, pentru ca, pur si simplu nu reuseam sa obtin o programare, rabdarea nefiind una dintre calitatile mele. Fiecare cred ca m-a costat in jur de 200-300 lei, bani inmanati intr-un plic medicului radiolog. Nu sunt mandra de asta si nu spun deloc ca am procedat bine. Doar…va spun cum am procedat, cred ca sunt 10 ani de atunci.

             Ma intorc la diaspora si la cei care acum cateva luni stateau ore in sir si isi cereau dreptul de a intra in tara natala. Alta categorie cred ca a fost formata din cei carora le era teama de ce urma sa se intample. Cuvantul “pandemie” acum cateva luni avea o greutate muuuuult mai mare decat are azi. Si ne era teama. Unii se gandeau ca e sfarsitul lumii si isi doreau sa fie langa cei dragi, langa familia extinsa.

               Stiu situatii de romani carora le era teama ca isi vor pierde serviciile si nu vor avea, la propriu din ce sa traiasca si preferau sa mearga acasa, la parinti, de exemplu, unde isi puteau cultiva legume si creste animale si asigura traiul.

               Am inteles ca au fost situatii de oameni care lucrau in turism si carora angajatorul le asigura si cazare si, pierderea serviciului a venit automat si cu pierderea locuintei si prin urmare au fost nevoiti sa se intoarca.

               Nu judec pe nimeni, fiecare stie cum e mai bine pentru el. Stiu ca atunci ma gandeam ca sigur ne e mai bine aici, in Austria si ca nu ne vom dori sa ne intoarcem.

               Acum, in al doilea mare val, poate mai mare ca primul, credeti ca simtim la fel?  Acum dorul de casa e si mai mare, singuratatea e si mai apasatoare, nevoia de fi inconjurati de oameni care ne cunosc cu adevarat e si mai greu de dus.  Credeti ca vrem sa ne intoarcem?

               Acum cateva saptamani a fost prima oara cand i-am spus sotului meu: “hai sa ne urcam in masina si hai acasa. Pana la Bucuresti facem 13 ore fara pauze, acum copiii sunt mai mari, mergem noaptea, conducem pe rand, ei dorm! “  Evident ca nu am facut asta si ca nu putem face asta. Eu lucram, copii mergeau la gradi, pandemie, pericol de carantina, pericol de a ne imbolnavi, pericol de a ii imbolnavi pe cei de acasa cu care intram in contact, bani cheltuiti pe teste. Am oftat si am stiut amandoi ca nici macar nu e o idee pe care sa o putem dezbate…

               Ne dorim sa mergem in Romania, in vizita la oamenii dragi. De fapt noua ne e dor de sentimentul de confort pe care il aveam langa oamenii care ne cunosteau cu adevarat, aici nimeni nu ne cunoaste cu adevarat….

               Nu vrem sa ne intoarcem. Unde sa ne intoarcem??? In fiecare zi, cand vorbim cu cei de acasa auzim doar de rau. Fratele unuia dintre cei mai buni prieteni de ai nostri, a fost luat de acasa cu ambulanta, confirmat pozitiv cu Covid , saturatie 84 si sta in curtea spitalului, intr-un cort, pe un sezlong. Nu mai sunt locuri in spital.

 Si ma gandesc cu groaza ca asta e doar inceputul. Daca deja nu mai sunt locuri in spital, ce vor face peste o luna????

               In aceeasi masura imi doresc doua lucruri:

1. Sa ramanem aici in siguranta,

2. Sa ii aducem pe cei dragi si expusi aici, cu noi, sa fie si ei in siguranta. Asta as face daca as putea. Si nu sunt singura care simte si gandeste asa. Stiu ca-s  mai multi aici care si-ar dori sa aiba pentru parintii lor…macar siguranta unui loc in spital. Ce va mai conta in Romania daca ai sau nu asigurare medicala, daca ai cotizat la stat o viata intreaga daca nu vor mai fi locuri in spitale? Parintii mei, pentru ca se stiu cu probleme si pentru ca maica-mea e asistent medical, si-au cumparat apparat de oxigen. Il au acasa, sper sa nu-l foloseasca niciodata.

 

Deocamdata aici gradinitele si scolile sunt deschise. Luam in calcul sa ii retragem pe copii de la gradi. Ne e teama ca suntem prea expusi si ca oricand unul dintre noi se va imbolnavi…si nu nu e teama de boala cat ne e teama de felul in care (nu) ne vom organiza cu 2 copii mici si fara ajutor.

Copiilor le place mult la gradi, extrem de mult. Si invata multe, invata germana, isi satisfac nevoia de socializare cu alti copii, fac activitati. O sa le fie foarte greu cu noi acasa pentru ca amandoi muncim mult si avem multe proiecte in desfasurare si pentru ca pur si simplu nu putem inlocui gradinita si educatoarele…Nu stiu ce o sa facem. E posibil sa ia statul austriac decizia pentru noi, se vorbeste ca de saptamana viitoare se inchid iar scolile si gradinitele….

 

Va urez sa ramaneti sanatosi! Si daca totusi faceti cunostinta cu virusul, va urez sa aveti o relatie scurta si o forma cat mai usoara a bolii. ☹

Fiti buni unii cu ceilalti, e gratis! 

11 noiembrie 2020