Călin a venit plângând azi de la grădi

               Azi Călin a venit de la grădi plângând pentru că nu au vrut să se joace copiii cu el.  Imediat m-am gândit că nu au vrut să facă asta pentru că  nu e austriac. Pentru că e auslander. Sunt inevitabile astfel de gânduri.

               Dar, sunt sigură că nu e așa. Călin a fost mereu un copil popular, extrovertit și care se integrează repede și știu că așa a fost și aici. Chiar zilele trecute soțul meu a fost oprit de o mămică de la grădi pentru a îi spune că fiul ei le povestește mereu acasă cum Călin îi învață engleză.

               Deci nu cred că îl resping copiii, cred că a fost un moment azi pe care copilul meu l-a dramatizat un pic. Eu i-am validat sentimentele și l-am lăsat să se descarce fără să încerc să le găsesc scuze celorlalti copii. I-am spus că nu putem fi toti prieteni, i-am spus că fiecare are persoane pe care le simpatizează mai mult sau mai puțin. Că toți avem momente în care alegem compania unei persoane în detrimentul altei persoane. I-am sugerat ca mâine să îi întrebe pe colegii lui ce le-ar plăcea să se joace, in loc să le propună el jocuri. Vedem mâine cum o să fie.

               Deși sunt sigură că nu l-au respins pentru că este auslander, o legătură există. Fiind o comunitate mică, părintii tuturor copiilor de la grădi se cunosc între ei. Sau chiar sunt rude. Prin urmare ei își petrec timp și înafara orelor de grădiniță și este firesc ca a lor conexiune să fie mai puternică. Noi, din păcate, indiferent cât de multe eforturi am fi dispuși să facem, restrictiile sociale și vremea urâtă ne împiedică să dezvloltăm relații.

               Asta e un motiv pentru care ne gândim că într-un oraș mai mare unde există mai multă diversitate culturală și unde putem cunoaște oameni cu situații asemănătoare cu a noastră, ne-ar fi mai ușor.

               Am fost luni la St. Polten pentru câteva ore. Diversitatea culturală era mai mare decât în București. Am văzut multi asiatici, multe femei cu hijab, un domn cu o chitară care cânta Let it be pe marginea unui trotuar. Ne-am simțit mai în elementul nostru acolo decât aici, la țară.  L-am întrebat pe Călin unde îi place mai mult. A spus că acolo, la oraș. L-am întrebat dacă ar vrea să locuim acolo. A răspuns cu entuziasm că da. Apoi i-am explicat că asta presupune o altă grădiniță și alti prieteni. A rămas pe gânduri. Ca și noi.

               Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.

05 Mai 2021