La mall dupa 1 an

Hai la mall.

Mi-a propus soțul meu dimineață, ca după ce ducem copiii la grădi să fugim doar noi doi la o cafea. Mi-a surâs ideea și era să spun da, dar am știut amândoi că, de fapt nu se poate. Când sunt copiii la grădi, adică până la ora 12, noi nici nu prea răspundem la telefoane, pentru că sunt singurele ore in care putem lucra fără să fim intrerupți. Și ne-am uitat pe ceea ce aveam de făcut și am renunțat repede la idee. Dar, după ce i-am luat, ne-am propus totuși să facem ceva diferit azi, așa că am organizat ad-hoc o excursie în Linz, cam la 100 km de  noi.

Copiii, bineînțeles că au dormit in mașină. Incă dormeau când am ajuns așa că soțul meu a fost nevoit să iși țină ședința cu seful afară, in parcarea mall-ului. A incercat in mall, dar nu a găsit nici măcar o bancă pe care să se poată aseza, toate erau inconjurate de bandă roșie care bloca accesul.

La mall ca in sufragerie

          In România noi am stat in București. Mall-urile erau parte din rutina noastră. Mall-ul insemna cumpărături de mâncare, de haine, de cadouri. Mall-ul insemna cinema. Mall-ul insemna o plimbare atunci când vremea era urâtă. Mall-ul insemna loc de joacă. Eram ca in sufragerie.

          De un an și jumătate pentru că locuim la țară și pentru că a fost pandemie și aici, in Austria chiar au fost închise o mare parte din timp mall-urile, noi nu am mai intrat in unul de cel puțin un an de zile. In apropiere de noi, cam la 40 de minute,  este un mall, dar este ceva de dimensiunea unui hypermarket din România, cam cum e Cora. Azi am fost intr-un mall foarte asemănător cu Mega Mall-ul din București sau chiar cu Park Lake.

          Ai fi crezut că ne vom simți ca peștele in apă. Deloc. Copiii da. Ei au fost foarte fericiți. De la primul panou publicitar electric s-au oprit și făceau ”uau! Uau!” și alergau veseli in toate direcțiile. Mama, uite-l pe Batman. Mama, uite-l pe Olaf. Mama, uite scările rulante. Ne-am plimbat ceva pe ele, că na, la noi la țară nu prea sunt.

          Dar noi, ne-am simțit foarte nelalocul nostru. Dintr-o dată eram foarte conștienți de noi, de hainele noastre. De fusta pe care Emma a insistat să și-o pună peste pantalonii de trening. De rucsacul pe care eu îl căram ca să am schimburi pentru ei și apa și șervețele umede și gustări. Am devenit conșientă de faptul că nu am mai fost la coafor de peste 1 an. Am mai ajuns la manichiură din când in când, dar la coafor nu.

          Am devenit conștientă de cât de diferită ne este viața acum față de acum 1 an și jumătate.

          În prima jumătate de oră, Emma a salutat pe toată lumea cu care făcea contact vizual. 😊 la țară așa se face. Aici ne cunoaștem toți și ne salutăm toți.

          Când a văzut clădirea mall-ului soțul meu a spus : ”zici că e San Francisco”. Soțul meu care, prin prisma job-ului a călatorit și in America și in Canada. Dar, evident că a fost o glumă , cladirea nu era chiar atât de spectaculoasă, dar, in comparație cu peisajul nostru zilnic, era ceva uau.    

        Am cumpărat KFC. De când suntem in Austria nu am mâncat niciodată. El iși mai ia McDonalds câteodată dar mie nu imi place. A fost groaznic. Puiul nefăcut, deloc picant, gust slab. Am tăiat de pe listă KFC Austria pentru totdeauna. Singurul bun a fost porumbul pe care l-am cumpărat copiilor. Și pe care Emma, datorită bâțului infipt in știulete, l-a lins inițial, pentru că îl ținea ca pe înghețată.

          Am mai cumpărat cafea boabe de la Tchibo pentru că ne place. Și alte câteva nimicuri și am ajuns la concluzia că e bine la mall, dar doar dacă mergem o dată la câteva luni.

          Am  avut un moment în care am realizat nu doar cât de diferită ne este nouă viața acum, dar cât de diferită este pentru toată lumea. Mă uitam și peste tot vedeam aceleași fețe cu măștile albe, conice și hidoase. Din când in când vedeam câte o mască neagră sau gri. Dacă am fi văzut scena asta acum 2 ani intr-un film am fi râs, am fi spus că e SF și că nu vom ajunge să trăim aceste timpuri. Și totuși, acum ne purtăm măștile așa firesc. ☹

          Am crezut că doar aici la noi copiii stau liniștiți lângă părinți la cumpărături. Nu, se pare că este peste tot așa și de fapt, copiii noștri sunt problema. Mai ales Emma care a vrut să intre in fiecare magazin să salute fiecare vânzător și să se lase rugată să iasă.

          Nu am o conluzie pentru articolul de azi pentru că este de fapt o înșiruire a unor emoții ciudate pe care nu mă așteptam să le am intr-un mall. Și pe care incă le analizez.

Să fim buni unii cu ceilalți, e gratis.

08 Martie 2021