Petrecere si nu prea…

Am vrut sa ii facem  Emmei o petrecere, sa se bucure si ea, sa ne bucuram si noi, sa fie lucurile…normale, asa cum erau acasa de normale. Calin a avut mereu parte de petreceri frumoase, de oameni multi, de galagie, de multe cadouri. El e nascut vara si vara sunt mai frumoase petrecerile si mai usor de organizat. Asa ca am hotarat sa o serbam duminica, adica ieri. Am inceput de vineri dupa amiaza cu muulte cumparaturi, apoi sambata dimineata la 9 eram deja toti 4 in garaj si faceam curat, sortam cutii si jucarii. Apoi am gatit, apoi am facut curat. Apoi a facut Calin febra. E sezonul virozelor asa ca nu ne-am panicat. Antitermic si sa continuam pregatirile. Am facut 3 crème pentru tort, niciuna nu ne-a iesit. Frisca ne-a iesit dar si acolo am uitat sa punem intaritorul (a stat si fara, intr-un final) Spun ca nu ne-a iesit, adica noua, pentru ca le-am facut impreuna. Si sotul meu are cam aceeasi experienta si dexteritate intr-ale cofetariei ca si mine! Intr-un final, samabata noaptea dupa ce am reusit sa murdarim toate vasele din casa cu crème si incercari de crème…am renuntat si ne-am apucat de umflat baloane. Duminica dimineata ne-a salvat un om drag cu o crema pentru tort, buna rau si fara zahar, doar cu miere. Si pe deasupra si livrata acasa, ce sa mai, noroc! 😊 la ora 2 asteptam musafirii si la ora1 am plecat la spital. Temperatura un pic crescuta a lui Calin s-a transformat in febra de 40.2 grade, frisoane, dureri in piept si “amorteli de cap” asa s-a exprimat el. Am sunat repede musafirii si i-am anuntat sa stea cat mai departe de noi pentru ca noi credem ca e gripa. Am cautat pe sfantul net si am gasit cateva diferente intre o viroza si gripa si …Calin se cam incadra la simptome. Printre invitati se regaseau si copilasi mici, mici de doar 7 luni si o doamna insarcinata…deci, a fost totul bagat la repezeala in frigider si am plecat la spital. Am stat acolo 3 ore  si nu a reusit sa-l vada niciun doctor. Una dintre asistente a fost foarte draguta si cooperanta si ne-a explicat ca au 2 cazuri grave de copii mici pe care nu reusesc sa ii stabilizeze si ca toti medicii sunt concetrati pe acele 2 cazuri. Ne-a cerut de la inceput informatii despre starea lui Calin, ne-au dat termoetru sa ii luam temepratura si probe de urina. Ne-au spus ca circula multi virusi si ca simptomele lui Calin indica o viroza. Noi, gandindu-ne la tot ce auzim pe langa noi , si nu numai gripa, gripa gripa, am spus ca vrem sa stim daca este sau nu gripa. Asistenta, rabdatoare ne-a spus ca oricum nu conteaza pentru ca tratamentul este acelasi. Tratezi doar simptomele, reduci febra, astepti sa treaca. Noi am insistat ca vrem sa stim. Dupa 2 ore de asteptare lui Calin iar i-a crescut febra si iar au inceput frisoanele, stare generala foarte proasta, apatic, gemea… Am intrat singura in cabinetul asistentelor si am luat termometrul pentru ca nu era nimeni acolo , avea aproape 39 la subrat. Am chemat asistentele, mi-au facut un mic istoric privind medicamentele pe care le-a luat si daca are vreo alergie si mi-au dat paracetamol. Am plecat de acolo dupa 3 ore tot cu febra. Erau pacienti care asteptau de peste 4 ore si unii care se saturasera si plecasera. Am plecat si noi.  Acasa ne astepta o casa plina de baloane si farfurii colorate si un tort neasamblat. Lui i-a fost rau toata seara, nici eu si nici sotul meu nu am fost in cea mai buna forma fizica, doar Emma era vesela. Am facut un “hei rup” si am asamblat tortul, l-am ornat, am pus lumanarile, i-am pus Emmei rochita pe care si-o alesese de dimineata si i-am cantat “la multi ani”, doar noi, si, desi Calin avea 39.5 a cantat si el cu noi. Emma s-a bucurat de moment si a fost singura care a si mancat din tort. Noaptea a fost f grea, cu febra mare, peste 40 la Calin care nu raspundea la antitermice, am dormit, ma rog, daca se poate spune dormit, cu geamul deschis toata noaptea si dimineata am plecat la pediatru. Cand am ajuns acolo, cu 2 copii plangand si noi tare obositi…cabinetul era inchis, medicul in concediu. Am cautat un alt medic in apropiere si am gasit un medic de familie, care dupa o ora de asteptare ne-a primit, ne-a vorbit in engleza, i-a consultat pe copii si ne-a asigurat ca nu conteaza daca este sau nu gripa, pentru ca tratamentul este acelasi. Urechile, gatul si plamanii copiilor aratau bine. Asa ca ne-am intors acasa fara alte informatii sau sfaturi suplimentare. Tratam doar simtomele. Amandoi sunt bolnavi acum. Amandoi au stare generala proasta, cel putin pe Calin nu cred ca l-am vazut vreodata atat de apatic. Amandoi refuza mancarea, amandoi cer in brate la mami constant. Calin bea apa si Emma cere sa suga mult. Ii mai tratam cu vitamina C, ceai de catina, polen si miere. Acum cand scriu, amandoi dorm. Eu am primit de la medic toata saptamana medical de ingrijire copil. Sper sa nu fiu nevoita sa stau toata saptamana acasa, sper sa isi revina mai repede. Si…mai sper ca durerea in gat pe care o simt si moleseala din tot corpul sa dispara pana maine dimineata, pentru ca nu imi permit luxul de a ma imbolnavi.
Dpdv logistic aici, in Austria functionam pe baza de card in sistemul medical. Eu sunt inscrisa la un medic de familie, un medic generalist , copiii sunt inscrisi la un pediatru insa, putem merge la orice doctor vrem sau avem nevoie pe baza acestui card. La receptie am dat cardurile, doamna ne-a gasit imediat in sistem si am fost consultati, am primit reteta si concediu medical fara niciun cost suplimentar.  Si acum am fost la acelasi spital ca si data trecuta insa experienta a fost foarte diferita. Atitudinea personalului cu care am avut contact a fost la fel de buna insa serviciile medicale au cam lipsit. Ba chiar, ulterior am realizat ca au si facut o greseala. Eram doar eu cu Calin in sala de asteptare cand a facut febra. Sotul meu se plimba cu Emma pe afara. A venit asistenta si mi-a pus acele intrebari despre care v-am spus mai devreme, ce medicamente a mai luat, daca are sau nu alergii. Si i-am specificat care a fost ultimul antitermic luat si ora la care l-a luat. Cand s-a intors 10 minute mai tarziu cu paracetamolul, eu nu am mai gandit si I l-am dat pur si simplu, dorindu-mi sa ii scada febra, fara sa imi dau seama ca ii dadusem in urma cu 3 ore tot paracetamol, lucru pe care I l-am mentionat asistentei. Am avut noroc ca nu a avut nicio reactie.
Asa ca, azi vin la voi cu un tonus mai  putin bun. Suntem obositi, ingrijorati, sotul meu are o saptamana plina la serviciu si suntem dezamagiti ca nu am mai putut tine petrecerea.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti si…aveti grija de sanatatea voastra!
03 februarie 2020




Ninge in Austria

Prima ninsoare in Austria
A venit sau nu iarna? In sfarsit a nins! Am aflat de dimineata cand a strigat el la mine: hai, ma ajuti, poti? E multa zapada afara si trebuie sa ii echipez bine! Ma durea rau capul, iar am avut o migrena si s-a trezit el cu copiii, le-a dat sa manance, i-a imbracat si au coborat sa deszapezeasca masinile. Apoi a plecat cu amandoi la gradi unde l-au lasat pe Calin. Si in felul asta mie mi-au dat o ora de somn neintrerupt dimineata, plus 40 de minute in care mi-am baut cafeaua si m-am pregatit de serviciu in liniste. Incep serviciul la ora 9 , 2 zile pe saptamana si la ora 10 in celelalte 3 zile pe saptamana. Si termin la ora 2.  Nu e nici dimineata, nu e nici la amiaza, e cam in mijloc asa, dar pentru noi functioneaza bine.
Si a nins mult azi noapte si s-a depus zapada si inca ninge. Ma obisnuisem cu peisajele verzi, frumoase, aproape ca nu le mai vedeam. Azi, insa…imi venea sa ma opresc sa fac poze! Atat de frumosi sunt muntii si brazi imbracati in zapada!!! Frumos de tot! Merg in fiecare zi 35 de km catre serviciu din care 20km sunt pe serpentine. La inceput mi-a fost putin greu, insa a inceput sa imi placa. Mi-am pus un dispozitiv in masina sa pot folosi telefonul prin boxele masinii si imi propusesem sa folosesc cele aproape 2 ore petrecute pe drum pentru a vorbi la telefon cu prietenii de acasa, cu familia. Insa am renuntat repede pentru ca nu se auzea bine si pentru ca am ales sa petrec acel timp eu cu mine si sa ma incarc. Ascult cursuri de germana sau muzica la maxim! 😊 Sunt norocoasa ca am reusit sa ne mai luam o masina si sunt norocoasa ca a fost singur sotul meu sa ia masina, fara mine, eu am ramas cu copiii acasa. Probabil daca as fi mers eu nu as fi luat-o pe aceasta. Dar acum sunt foarte multumita. Este o masina stabila si sanatoasa si e hidramata, ceea ce ma ajuta mult!
Copiii s-au distrat tare azi in zapada. Anul trecut Emmei nu prea i-a placut zapada, era prea mica, insa acum ii place mult! Ne bucuram de o curte mare tocmai buna de alergat prin zapada in ea. Avem un singur vecin in imediata apropiere, un domn foarte instarit care de la prima intalnire si-a aratat interesul in a avea o relatie de amicitie. Si, ca mai toti austriecii din zona, si dansul are toate ustensilele posibile, inclusiv un tractor la care se ataseaza un dispozitiv si se aduna zapada. Si in aceasta dimineata, cu mult inainte sa coboare ai mei sa curete masinile, vecinul nostru ne-a curatat aleea si parte din curte cu acel tractor! Minunat, nu? Am tot spus ca o sa fac ceva, o placinta, o prajitura sa ii duc doamnei vecine insa, nu prea ma pricep sa fac. 😊 ma rog, sper sa conteze gestul.
In ceea ce priveste drumurile, dimineata cand am plecat a fost greu, multa zapada pe sosea, aluneca, batea vantul tare, am mers cu maxim 50 de km pe ora. Dar am vazut multe multe utilaje pe drum care adunau zapada. Cand m-am intors totul era curat. Acum inca ninge, nu s-a oprit deloc, probabil maine vom avea multa zapada depusa!
Aseara imi scria o prietena ca a terminat deja a doua carte pe anul asta! Si m-am bucurat. Ma bucur cand cititm! Fiecare film, fiecare dialog, fiecare intalnire sau fiecare experienta ne imbogateste putin, insa cititul ne imbogateste mai mult. Pe mine cititul ma ajuta sa imi  dezvolt imaginatia, creativitatea, vocabularul, ma ajuta sa aflu lucuri noi , sa invat despre alte culturi, ma ajuta sa imi dezvolt  memoria, ma relaxeza, imi ofera o usita prin care sa evadez din cotidian. Ma ajuta si pe parte de business si de dezvoltare personala, ma ajuta si cu aprofundarea limbii engleza pentru ca din cand in cand citesc si in engleza. Si, pe langa cele enumerate mai sus citesc pentru ca imi place mult. Acum vreo 2 saptamani am primit o provocare, tot din mediul online, ca anul acesta sa notez tot ce citesc si la finalul anului sa fac o poza cu teancul de carti citite si sa postez poza. Mi-a placut si am acceptat provocarea prietenei mele chiar daca nu voi reusi la finalul anului sa fac poza cu teancul de carti citite pentru ca eu citesc mai mult in format electronic decat in format fizic, sau mai imprumut carti pe care trebuie sa le si returnez, dar am promis ca voi gasi o solutie si voi duce provocarea pana la capat si voi face acea poza. Si eu am terminat 2 carti anul acesta. Si acum citesc alte 2 carti, pentru ca asa citesc in paralel 2 carti, una in format fizic si una in format electronic pe Kindle. Va e cunoscut kindle? Eu sunt deja la al treilea model, pe primul l-am primit de la sotul meu in urma cu fix 10 ani. 😊Este comod de citit oriunde cu el, pe lumina naturala afara sau in intuneric, incape in orice geanta si chiar intr-un buznar mai mare, pot “cara” in el multe sute de carti in acelasi timp, este ideal pentru mine. Citesc si in format fizic pentru ca nu gasesc toate cartile pe care le vreau in format electronic si pentru ca vreau sa ma vada copiii ca citesc, asa cum stiu ei la varsta asta ca este cititul, cel classic, pentru ca ei invata mai mult uitandu-se la ce facem noi decat atunci cand le spunem sa faca. Si chiar daca ei stiu ca acel mic dispozitiv negru este “cartea mamei”, cred ca a avut un efect benefic asupra loc faptul ca m-au  vazut mereu si dand paginile in modul clasic! Acum citesc doua carti la fel de interesante desi foarte diferite: “Bunica mi-a spus sa iti spun ca ii pare rau” de Fredrik Backman si “Bucuria vietii” de Iriving Stone. Le-ati citit? V-au placut?
Pe adultii austrieci nu am avut occazia sa ii vad citind, sau sa discut cu ei despre asta, insa pot sa va spun ca la gradi sunt incurajati ca in fiecare saptamana sa imprumute o carte din biblioteca gradinitei. Si facem asta in fiecare luni si ne bucuram cu totii de imaginile din carte pentru ca …nu stim sa citim in germana. 😊
Un singur lucru vreau sa mai impartasesc cu voi azi. Acum fix 2 ani,  petreceam ultima noapte din viata mea ca femeie insarcinata si  ultima noapte de mama de 1 copil. A doua zi am nascut-o pe Emma. Maine face 2 ani de cand a dat buzna peste noi, in vietile noastre si ne-a adus lumina Lunii. Aveam Soarele si a venit si Luna!
Fiti buni unii cu ceilalti!
29 ianuarie 2020

Deschiderea oficiala a cresei de la noi din sat

Am primit prin posta o invitatie pe numele fiicei mele ( nu a implinit inca 2 ani) din partea primariei locale, prin care eram invitati la deschiderea oficiala a cresei din sat.  Invitatia era de fapt pentru noi, insa mi s-a parut ingenious si dragut felul in care i-a fost ei adresata, pana la urma ea va fi beneficiara directa. 😊

A ramas sotul meu cu copiii acasa si eu am mers insotita de o prietena, pentru a ma putea ajuta sa inteleg cate ceva. 😊Intalnirea a avut loc in gradinita lui Calin. Cresa este de fapt o anexa noua de cladire la gradinita lui Calin. Din punct de vedere administrative cresa va intra tot in responsabilitatea primariei si cred ca vor avea acelasi director. Cadrele didactice de la gradinita s-au implicat in organizarea de la cresa si am inteles ca va exista o colaborare constanta. Ceea ce ma bucura mult pentru ca la gradinita tot personalul a fost minunat cu noi.
Noi, parintii si bunicii, cei invitati, am stat pe scaunele timp in care Doamna Primar si Doamna Inspector ne-au povestit despre cum o sa fie la cresa:
  •         Cresa vine in intampinarea nevoilor celor din comunitate care au copii mici, sub 2 ani si jumatate si care nu au bunici.
  •         Sunt primiti copii incepand cu varsta de 1 an.
  •         Programul cresei va fi de la 7 dimineata la orele 17 dupa amiaza.
  •         Copilul poate fi adus oricand in acest interval orar si lasat oricat, trebuie doar sa fie facut un plan in sensul acesta.
  •         Copilul poate frecventa cresa zilnic sau doar 1 data pe saptamana sau de 2 ori, in functie de nevoile familie, doar sa fie facut un plan in sensul acesta.
  •         Vor fi inscrisi 25 de copii insa maxim au voie in sala un numar de 15 copii.
  •         Spatiul dedicat acestor 15 copii este foarte mare: au dormitor, sala de clasa cu etaj, sala de gimnastica, 2 bai, vestiar. Nu era deloc mobilier inca insa am putut sa vizitam fiecare sala in parte.
  •         Acomodarea copiilor  se face in ritmul fiecaruia, ne este permisa prezenta in sala atata timp cat copilul va avea nevoie.
  •         Vor avea mic dejun si gustare incluse insa pentru pranz se va plati separat si este optional.

In ceea ce priveste tarifele, nu suntem foarte lamuriti. Exista o grila cu tarifele standard si o grila separate cu discounturile primite:   570 eur program intreg si 380 eur program partial. Poti primi discount de pana la 75% in fucntie de numarul de copii in familie si in functie de veniturile familiei. La noi fiind o situatie deosebita, sotul meu lucreaza, incaseaza salariu insa nu prin statul austriac, el este inca angajat al unei companii internationala, insa la filiala din Romania, el oficial nu genereaza venituri in Austria insa practic si concret da, el contrinuie la veniturile familiei. Vom merge sa intrebam la primarie si vom vedea care este discountul de care vom beneficia.
Discountul, oricum, nu il vom regasi in factura de la cresa. Noi vom plati tariful standard, insa vom face cerere de recuperare a banilor catre stat. Functioneaza mult aici sistemul acesta de decontare. De ex: la fiecare final de an poti deconta o parte din banii de benzina pe care o consumi mergand catre si de la serviciu. Poti deconta cheltuielile cu rechizitele scolare. Nu am foarte multe detalii, insa ma voi interesa exact si revin cu un articol pe tema asta.
Una peste alta, Emma va merge la cresa la inceputul lui Martie. Planul nostru este ca si ea sa ramana ca si fratele ei pana la ora 12.30 – 13. Nu din prima, ci treptat. Suntem entuziasmati cu totii si speram sa merga totul la fel de lin ca la Calin.
Intalnirea a fost destul de protocolara si am vorbit in engleza doar cu educatoarele lui Calin. Insa am cunoscut multi oameni, inclusiv😊

pe Doamna Primar, care, evident, stia cine sunt pentru ca…aici suntem mici vedete. Sa vedem pana cand.

Vreau sa va mai spun ca ieri am fost intr-un mall, am cautat un cadou. La un moment dat il auzim pe Calin vorbind cu un domn, un bunic si cu al lui nepot. Dialogul a avut loc in limba germana. Calin a raspuns, nu doar cu da, nu sau multumesc. A raspuns cu propozitii fomate din cuvinte. A si intrebat ceva….noi ne uitam unul la celalalt, mandri tare de cat de repede a invatat, intrigati pentru ca nu am mai vazut un austriac sa fie asa prietenos cu un copil si amuzati pentru ca noi nu intelegeam nimic. 😊) va imaginati ce ne asteapta in cateva luni, dupe ce si Emma incepe sa vorbeasca si ei doi vor vorbi si vor complota si vor rade de noi si noi…nu vom intelege nimic! 😊)
Fiti buni unii cu ceilalti!
22 ianuarie 2020

Primele sarbatori in Austria

Primele sarbatori in Austria
Acasa e acolo unde esti cu cei dragi. Asta e adevarat si e simplu si e testat. Dar….tot simti ca lipseste ceva.  Oare ce?
Am avut bunica paterna si strabunica ( 84 de ani, prima oara cand iese din tara, prima oara cand zboara, prima oara cand joaca Xbox! )  si vestitul unchi Bobo  in vizita de Craciun aici. Am avut brad natural, luminite, cozonaci. Au adus carnati facuti de casa si toba si sunca. Am avut prea multa mancare si bautura si cadouri. Dar ceva tot a lipsit.
Craciunul acasa, in Romania era o stare in care intram incet, incet. Intram in concediu, apoi incepea curatenia generala, apoi listele de cumparaturi, statul la cozi, aglomeratia din Bucuresti, pocnitorile, petardele, brazii, colindele la radio si in magazine. Colindatorii la usa. Colindatorii printre blocuri cu capra sau ursul sau…nu mai stiu ce alt animal. Acestia erau multi si nu mai intrau in scara. Alegeau zone cu blocuri stanga, dreapta si incepeau sa cante tare si oamenii iesau pe balcoane si le aruncau bani infasurati in pungi sau hartii. Apoi, nelipsitele caciuli rosii cu mot alb. Sau coarnele de ren puse pe masini, cel putin in ultimii ani am vazut multe in Bucuresti. Si iar colinde si iar George Michael cu “Last Christams” si iar Mariah Carey cu “All I want for Christmas”. Si la Tv spoturile publicitare cu “vin sarbatorile / vin sarbatorile”. Toti cunoscutii si prietenii intrau in concedii si toti aveam acelasi drum pe la cumparaturi in supermarketurile agglomerate si toti ne plangeam de curierii care nu ne livrau la timp cadourile cumparate online si toti postam carnatii si sunca afumata sau cozonacii….Si, usor usor, intram in atmosfera de Craciun. Apoi urma ziua de Craciun propiu zis, cand mancam mult si apoi ne ridicam de la masa si plecam la o alta masa unde iar mancam mult si apoi ne plangeam ca am mancat mult. Si ne aruncam pe canapea si ne uitam la “singur acasa”. Si mai era zapada, sau mocirla. Aaa si sa nu uit de lumina din suflete pe care o primeam prin mesaje. 😊
In tara nu reuseam sa ne vedem cu toti cei dragi. Noi avem si multi oameni dragi. Dar, cu cei mai multi reuseam, inainte sau dupa. Mai devreme sau mai tarziu. Aici nu mai avem cum. A fost primul an in care Calin nu a mers la colindat. In anii trecuti ne strangeam un grup de 5-6 copii, sa invatam 2 colinde si sa mergem pe inserat la colindat. Si era asa frumos! Ii filmam la fiecare casa la care cantau, chiar daca ei cantau la fel! Si ei se distrau si erau mandri de ei si de cantatul lor si se bucurau de ceea ce primeau. Anul trecut le-am facut si traiste speciale si au avut toti la fel traiste rosii pe care le-au umplut cu de toate.   Anul asta ni s-a ivit o oportunitate sa mergem la colindat insa, cu toate eforturile noastre Calin nu a vrut. Am cunoscut o familie tare frumoasa care ne-a invitat sa participam la un program dedicate copiilor la biserica lor. Au o alta orientare religioasa, apropiata de a noastra dar un pic diferita.  Ne-a bucurat invitatia si am fost si ce am gasit acolo ne-a placut mult. O sa va povestesc mai pe larg despre ei alta data. Acum doar voiam sa va spun ca ei ne-au invitat sa participam la colindat in seara de ajun. S-au organizat in grupe , in functie de varsta, aveau lista cu casele ce urmau a fi colindate, ce sa mai, profi aproape! 😊 Din pacate Calin s-a rusinat inca de la repetitii pentru ca doua fetite mai mari decat el au ras cand el a intrat (sunt convinsa ca ele au ras de drag, pentru ca este atat de dragalas) insa copilul meu nu a stiut sa interpreteze corect rasul lor si de acolo si pe un fond de oboseala a refuzat orice colaborare asa ca a trebuit sa renuntam. Si am fost trista penrtu ca a pierdut singura ocazie de a merge la colindat. Cei mai multi dintre cei apropiati noua nu au ramas aici de sarbatori si au plecat acasa asa ca, nu am avut cu cine si pe cine sa colindam. Si…nici noi nu am fost colindati, de nimeni.
Si la cumparaturi, o liniste totala. Nu i-am vazut pe austrieci cumparand mai mult de sarbatori. Nicio aglomeratie. Impodobiti au fost, frumos si cu bun gust. Dar…unde e opulenta aia de o vedeam prin mall-uri si prin supermarket-uri. Imediat dupa Craciun, sau poate inainte, nu stiu exact, au aparut niste rulote ici si colo unde se vindeau artificii. Nu petarde. Doar artificii. Imediat dupa revelion au disparut.
De revelion nu am avut variante. Cunostintele noastre aici  in Austria sunt limitate. Plus ca noi suntem un pachet destul de pestrit: 2 adulti si 2 copii, din care unul cu o energie cat 4 si celalalt alaptat la cerere asta inseamna aproape oriunde si oricand. Deci, cam greu sa ne gasim un loc undeva pe la o petrecere. Am vazut ca primariile din zona au organizat tot felul de spectacole pentru cei care isi doreau sa petreaca revelionul in aer liber, programe dedicate copiilor pana in ora 9 si dedicate adultilor dupa ora 9.  Insa, logistic vorbind pentru noi era greu. Avem aproape o ora de mers pana la cel mai apropiat oras mai mare, unde se organizau evenimentele. Mers prin padure sau serpentine, copiii nu au altceva de facut decat sa adoarma. Ajungeam cu ei la destinatie dormind…daca ii trezeam erau morocanosi si le era frig. Ma rog, am preferat sa petrecem acasa in pijamale. Am mancat imrepuna de seara toti 4, apoi ne-am jucat tot ce si-au dorit copiii. Emma a adormit prima, Calin a rezistat pana la 12 noaptea ora de aici si asa a vazut artificiile vecinilor si s-a bucurat mult de ele. Noi am rezistat pana dupa 12 noaptea ora  Romaniei, sa le uram celor dragi ramasi acasa toate cele bune si apoi am adormit si noi.
In prima seara a anului 2020 am primit o noua vizita din tara. Prieteni de acasa care au venit cu cele 2 fetite si bucuria copiilor nostri a fost mare mare. Am petrecut cateva zile cu ei frumos, incercand sa le aratam ce am gasit noi frumos aici pana acum si sa fim gazde bune. In februarie asteptam alta familie, alti prieteni cu alti 2 copii, in martie vin ai mei, in aprilie vin finii. 😊 voie buna, ce sa mai!
Per total sarbatorile noastre de iarna au fost linistite. Nu au avut farmecul sarbatorilor de acasa si am simtit mai mult ca niciodata ca NU MAI SUNTEM ACASA. Dar au fost linistite, copiii sanatosi si pentru asta suntem recunoscatori.
Stiti ca se practica sa faci o retrospective a anului ce tocmai s-a incheiat si sa iti propui teluri, obiective pentru anul ce incepe.
Noi am avut un 2019 greu. Probabil cel mai greu de pana acum. Am pierdut multi bani, am luat decizii proaste dpdv al business-ului, pe care le regretam. Am pierdut pe drum anul asta oameni cu care nu am mai…sa spunem asa…rezonat. Am avut asteptari si am fost dezamagiti. Dar, ca de fiecare data , asa cum ne e noua caracteristic, ne-am ridicat si am analizat si am mers mai departe pe un alt drum, am pivotat. 😊 Noua nu ne e frica de schimbari. Chiar ieri am primit un email de la o doamna, prin intermediul unui site de imobiliare in care ma intreba daca mai e de actualitate anuntul de vanzare al apartamenului de 2 camere. Apartamentul l-am vandut in 2015.  In 2009 l-am cumparat prin programul Prima Casa. Am fost primul dosar al BRD sucursala de care apartineam si printre primele din tara. In 2015, cu 2 saptamani inainte sa vina pe lume Calin, ne-am mutat la 4 camere. Apoi, in 2017, cand eram insarcinata cu Emma am gasit o oportunitate si ne-am mutat la casa. Deci, schimbarile nu ne sunt straine si nici nu ne e teama de ele. Intr-adevar, mutarea in Austria a fost cea mai mare de pana acum, dar, credem noi ca nu va fi ultima schimbare.  Casa din tara inca o avem, nu am vandut-o, este inchiriata si nici nu intentionam prea repede sa o vindem, asa cum nici nu ne grabim sa cumparam aici. Inca ne evaluam optiunile. Suntem tineri, sanatosi, capabili si muncitori si putem sa facem orice ne propunem si orice ne dorim. Important este sa fim sanatosi. 

Asa ca: 
 2019 multumim ca ne-ai pastrat sanatosi! Suntem tare recunoscatori pentru sanatatea de care ne-am bucurat aproape in fiecare zi!

2020, nu iti cerem sa fii mai bun ca 2019, o sa fim noi mai buni decat am fost anul trecut, tie iti cerem sa ne tii sanatosi, cel putin la fel ca pana acum!
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
12.01.2020

Azi am fost la Viena

Azi am fost la Viena
Este un oras pe care l-am vizitat cu mult inainte sa ne gandim sa plecam din Romania. De cand ne-am mutat aici am mai fost de vreo 2 ori la Viena, cu treaba, in viteza si de alte 2 ori, doar la aeroport. 
Azi am fost la Viena pentru a ne plimba, am fost pentru distractie. Am primit o invitatie de la un grup de mamici, la un eveniment organizat pentru parintii romani din Austria. Ne-a bucurat mult invitatia. Tot azi ar fi trebuit sa merg la petrecerea de Craciun organizata de angajatorul meu, insa, am ales sa merg la evenimentul din Viena impreuna cu el si cu copiii nostri. Am fost pe punctul de a renunta sa mergem pentru ca am avut o migrena iar. Emma inca nu si-a revenit din viroza, tuseste si este incarcata de secretii si, in consecinta noatea nu doarme bine si…nici eu pe langa ea. Probabil iar pe un fond de oboseala accentuata  am avut migrena in noaptea trecuta si azi in prima parte a zilei. Apropo, voi va confruntati cu migrenele? Ce functioneaza la voi?
La petrecere am gasit o atmosfera calda, multe mamici alergand dupa copii, multi copii alergand dupa alti copii, multa limba romana, o cafea buna, cadouri pentru copilasi de la Mos Craciun, cadouri pentru noi de la organizatoarele evenimentului. 😊 Nu am putut socializa prea mult cu alte mamici, sau sotul meu cu alti tatici, cel putin nu atat cat ne-am fi dorit, insa ne bucuram ca am fost. Pe o masa, la plecare, am vazut un bol cu salata boeuf!! Ce credeti ca gatesc saptamana viitoare? 😊
Dupa petrecere am ales un targ din Viena si am fost sa vedem un brad, luminite si sa mancam ceva. Ma bucur ca am ales un targ mic, a fost placut! Am cumparat turta dulce , cam scumpa ( 4.5 eur) si cam prea dulce, dar buna. Calin a vrut clatite, i-am cumparat, dar nu i-au placut. Adevarul e ca…era doar niste faina amestecata cu un pic de apa si apoi pusa pe plita. A spus ca o asteapta pe bunica de sarbatori sa ii faca clatite bune! 😊Am gasit apoi o zona pietonala in Viena unde ne-am plimbat vreo 2 ore. Am vazut magazine, vitrine, tarabe, oameni, catei, chiar si o interventie a politiei, captivanta pentru copii. Am zambit si am salutat acolo unde ne-am auzit limba, am facut poze, am gasit o intrare de metrou si am coborat pe peron si am povestit copiilor despre metroul din Bucuresti si ne-am amintit despre plimbarile noastre cu metroul fara o destinatie anume, doar de dragul plimbarilor cu metroul. 😊 Stiti ce ne-a spus Calin la scurt timp dupa ce am intrat in Viena, cand a vazut multe cladiri mari, lumini, semafoare, masini multe : tata, noi suntem in Romania acum? Copilul asta stie el ca inseamna Romania. Pentru el nebunia si agitatia si aglomeratia din Bucuresti inseamna acasa. De fapt, si pentru noi.  E frumos unde stam acum, e liniste, peisajele sunt absolut minunate, avem brazi in curte, aerul este atat de curat! Drumurile sunt libere, fara niciun pic de trafic, oamenii au rabdare si nu claxoneaza niciodata. Ne salutam si ne zambim unii altora, plus, sunt sigura ca sunt multe avantaje ale faptului ca traiesti intr-o comunitate mica, avantaje pe care noi inca nu le-am descoperit.
Dar, pentru noi, linistea e prea liniste. Imi place ca nu e trafic, dar parca..simt nevoia sa fac o depasire, aici, totul are o singura banda pe sens. Atat. Niciodata la semafor nu ai pe nimeni in dreapta sau in stanga. Pentru ca e doar o banda pe sens, pentru ca mai mult nu e nevoie. Imi place ca mancam mult mai sanatos si ca suntem mai organizati cu manacarea, dar, ce bine a fost in Viena sa vedem peste tot vitrine cu de toate, ce buna a fost felia de pizza calda la 1 eur pe care am impartit-o toti 4 in frig si apoi am mai fost sa ne mai luam una. Ce frumos a fost sa vedem atatea vitrine cu haine frumoase, sa vedem un restaurant Korean, total atipic decorat si amenajat, sa vedem multe trotinete electrice. Ce confortabil a fost ca TOATA LUMEA STIA ENGLEZA! Ne plimbam si acum prin imprejurimile casei, dar…prea departe nu putem merge pe jos si…atmosfera si peisajele sunt mereu la fel. Apogeul a fost in una dintre plimbari cand am gasit o gutuie si am adus-o acasa. Traiul la tara are multe plusuri, doar ca trebuie sa stii sa le fructifici si sa iti placa sa faci asta. Noi nu cred ca suntem facuti pentru asta. Nu regretam ca ne-am mutat aici, dar stim ca nu vom ramane . 😊 Nu stiu daca ne vom indrepta chiar catre Viena dar sigur vom cauta variante de orase mai mari.
Dupa cum vedeti, mi-am mutat povestile de pe facebook pe o pagina de internet. Am inteles ca in felul acesta articolele mele sunt mai in siguranta. Va invit sa aruncati un ochi si pe http://blog.emigrantiinaustria.com/.
Si acum, am pentru voi o veste! Pagina Emigranti in Austria are cam 2300 de urmaritori oficiali si fiecare postare un impact cam de 5000 de oameni! Pentru mine asta este incredbil! Din acesti multi oameni care ma citesc, multi imi si scriu. Cu unii m-am intins la povesti, cu unii m-am si vazut. Unii ma blameaza si nu sunt de accord cu parerile mele si mai este o categorie de oameni, mica, intr-adevar care nu crede ca noi existam. 😊Ce vreau sa spun este ca am interactionat cu multi oameni plecati din Romania. Unii aici, in Austria, altii in alte colturi ale Europei si altii in alte colturi ale lumii. Si am aflat povesti grozave. Si de la fiecare am invatat cate ceva. Sunt oameni care au sa va spuna mult mai multe decat va spun eu voua, dar care nu pot scrie, sau care nu vor sa o faca. Asa ca voi scrie eu pentru ei, Si pentru voi. Si le voi face auzite / citite povestile si in felul asta toti vom invata si ne vom imbogati. Deci, de saptamana viitoare vom avea in fiecare saptamana cate un interviu cu o familie care a decis sa plece din Romania si sa lupte in alta parte. Deschide aceasta rubrica o familie de poveste! Oameni calzi si buni care ne-au primit cu mamaliga si zacusca si cozonac! Abia astept sa va povestesc despre ei!
Daca si voi stiti familii cu povesti ce merita spuse, daca si voi aveti intamplari care credeti ca ii vor ajuta pe ceilalti, va rog, scrieti-mi si hai sa ne ajutam intre noi!   Articolele nu trebuie sa contina numele si detalii personale ale protagonistilor, fiecare dintre voi decide daca isi doreste sa ii fie publicat numele sau nu.
Eu sunt atat de entuziasmata de aceasta rubrica, sper sa fiti si voi!
Pana data viitoare fiti buni unii cu ceilalti!

07 Decembrie 2019

La spital in Austria

Emma are muci de mai bine de o saptamana, un pic de febra care venea si pleca, am crezut ca scapasem weekend-ul asta insa a inceput Calin sa tuseasca. Am decis luni dimineata sa ramana acasa, sa nu mearga la gradi sa nu il expunem si mai mult (bine am facut, a aparut saptamana asta un caz de scarlatina la gradi). Marti febra si tuse intensiv, miercuri febra mare, aproape 40. Culmea, Emma s-a trezit plangand si cu mana la ureche. Am tot stat sa ne gandim cum sa procedam? Sa mergem la un medic generalist din zona? Oare are competenta sa ii vada urechea Emmei?

Noi in Romania am patit-o la un spital la camera de garda , la Gomoiu, dupa ce am asteptat aproape 2 ore cu Emma cu febra , noroc ca aveam la noi antitermic, s-a uitat la ea un medic pret de 2 min si ne-a spus ca are mucozitati si ca…probabil e o viroza. ???!!!! pe bune??? Asta crezi? Ca e posibil sa fie o viroza? Am cerut sa I se faca analize si mi-au spus ca laboratorul e inchis. Am solicitat in mod express sa se uite in urechea ei pentru ca era prea mica pentru a ne putea spune ce o doare, si eu am suspectat ca de acolo vine febra. Raspunsul sec al medicului a fost: eu sunt pediatru, nu ORL-ist si nu am nici macar otoscop sa ma pot uita in urechea copilulul dvs. I-am cerut sa imi dea in scris ceea ce tocmai imi spusese si am plecat la un alt spital, la Grigore Alexandrescu unde a si primit diagnosticul de otita.
Cu experienta asta in spate ….nu puteam lua o decizie. Ne-am tot gandit si ca la un medic din zona, e posibil sa avem bariera limbii, pe cand intr-un spital, sansele sa gasim pe cineva vorbitor de limba engleza sunt mai mari.
Am cautat pe net spitale, am rugat cunoscutii si oamenii dragi de aici sa ne dea recomandari si am decis sa mergem la spitalul din Amstetten. Am plecat la spital cu Calin cu febra 39.3, abia scazuta de la aproape 40. Pe drum, datorita medicamentului antitermic, amandoi isi revenisera se simteau bine si se bucurau de o schimbare de peisaj, dupa cateva zile doar in casa. La receptie domnul nu vorbea engleza, insa, avea bunavointa. Cu un cuvant in engleza, unul in germana, si cu cateva gesticulari din maini, am reusit sa ne intelegem, am reusit sa inregistram amandoi copiii si sa si spunem ce probleme are fiecare dintre ei. Impactul initial cu interiorul spitalului nu a fost foarte mare. Curat si spatios si luminat, dar si in tara sunt multe spitale renovate si care arata bine. Inclusiv cele 2 mentionate mai sus.
Domnul de la receptie, dupa ce ne-a inregistrat ne-a cerut sa urmarim sageata verde. Pe jos, imediat dupa biroul de inregistrare erau multe sageti de diferite culori pe jos : verde, albastru, alb si rosu. Am urmarit sageata verde si am ajuns la etajul 2 unde s-au deschis 2 usi automate si o dna asistenta ne-a poftit intr-un cabinet, ne astepta, fusese anuntata ca urcam. Ne-a spus ceva in germana, sotul meu a rugat-o daca ar putea sa vorbeasca in engleza insa raspunsul ei a fost sec si scurt: “nein!” Nu am avut ce sa facem si am continuat, pana la urma nu eram acolo pentru ca ne doream sa fim acolo, nu era ceva optional. S-a asezat pe un scaun si ne-a intins 2 termometre si ne-a aratat subratul celor 2 copii. Am pus fiecarui copil cate 1 termometru timp in care am incercat sa ii explic ca tocmai le dadusem antitermice, m-a inteles si m-a intrebat, mai mult prin semne, cand le-am dat . Trecuse aproape o ora si Calin inca avea 38.3. Mi-a cerut sa ii spun ce medicamente le-am dat si pentru ca am anticipat aceasta intrebare, luasem la mine prospectul de la Algin, unde era trecuta substanta active si concentratia. I-a fost de folos si am simtit cum ii scade un pic din rezistenta. S-a ridicat si a plecat lasandu-ne singuri in cabinet. Cabinetul mare si spatios, cu 1 pat in mijloc deasupra caruia erau atarnate jucarii, cu multe galetuse galbene pe pervazul geamului, la fel cu multe jucarii in ele, multe aparate, chiuveta, multe dulapuri, un birou, un calculator si un monitor foarte mare, curat si luminos.
In cateva minute a intrat o doamna tanara, un pic incruntata si care a intins mana pe rand, noua si apoi copiilor si apoi s-a prezentat pe numele mic: Monika. Am rugat-o daca poate vorbi in engleza si a acceptat imediat, vorbind o engleza perfecta. I-am explicat problema fiecarui copil in parte, cu multe detalii pe care dansa ni le-a cerut, a cerut confirmari acolo unde probabil nu a simtit ca e sigura de raspuns, ne-a cerut informatii despre istoricul copiilor, despre eventualele tratamente pe care acestia le iau sau nu. Apoi l-a examinat pe Calin, (ca la carte, zic eu) ascultat plamani, palpat burta, gat, urechi, ochi, cantarit, apoi acel apparat care se pune pe deget si ii monitorizeaza pulsul. I-a vorbit frumos si cald si in germana si in engleza si el i-a raspuns la fel, si in germana si in engleza. La finalul consultatiei i-a oferit o acadea, el, un pic incurcat s-a uitat la noi, moment in care doctorita a intrebat daca e ok sa ii ofere acea acadea, noi i-am multumit si i-am spus ca nu le dam inca zahar copiilor. Zambind i-a cerut inapoi acadeaua lui Calin si i-a oferit una dintre galetusele galbene sa isi aleaga el o jucarie de acolo. A luat un vapor, mai tarziu s-a intors si dupa o gaina pentru Emma. 😊
Mi-a explicat apoi ca va trebui sa il intepe in deget sa ii ia un pic de sange sa verifice ca este doar viral si ca nu este bacterian. M-a intrbat daca sunt ok cu asta, evident ca i-am spus ca da, bucuroasa ca face acea analiza. Si pentru Emma a urmat fix aceeasi procedura, cu mentiunea ca ea nu a fost la fel de cooperanta. La momentul prelevarii de sange, doctorita a fost de accord sa o tin pe Emma la san, astfel incat sa evitam o eventuala pierdere de cunostinta, Emma avand spasmul hohotului de plans si atunci cand plange mai tare sau mai mult lesina.
Din analizele ambelor copiii a reiesit ca la amandoi este viral si ca nu e nevoie de antibiotic. La Calin diagnosticul a fost de laringita si la Emma de otita, pentru ca are ambele urechi inflamate si cu lichid in ele. Am primit reteta cu un tratament simplu si cu mentiunea ca vineri, 2 zile mai tarziu neaparat sa ajungem cu Emma din nou la un doctor pentru a vedea ca lichidul din ureche s-a retras si ca inflamatia nu mai e la fel de puternica.
Am petrecut in cabinet o ora. Am uitat sa va spun ca analizele, probele de sange , nu au parasit deloc camera. A luat dna doctor eprubetele si le-a introdus intr-un apparat, langa noi ,care a inceput sa lucreze, singur. In 5 minute aveam rezultatele printate pentru fiecare copil in parte. Am aflat ulterior ca genul asta de aparate se gasesc peste tot, in toate cabinetele. La noi de ce nu se poate? De ce nu putem avea si noi in Romania astfel de aparate si in loc de raspunsul pe care eu l-am primit de la doctorul de la Gomoiu “cred ca e o viroza” de ce sa nu primesc o hartie pe care sa scrie sigur ca e viral. In felul asta s-ar evita mult excesul de antibiotice.
Atitudine deschisa, atentie la detalii, raspuns la toate intrebarile, curatenie, emaptie fata de copii, o reteta cu 2 medicamente, atat. Fara recomandare de aerosoli si 5 alte medicamente pe langa. In concluzie primul contact cu sistemul medical austriac a fost unul foarte bun!
Vreau sa va mai dau un mic detaliu interesant: daca mergi la farmacie noaptea sa cumperi medicamente platesti o taxa de 3.8 eur pentru ca faci acele cumparaturi noaptea. Si in weekend se mai adauga inca 1 eur.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
28.11.2019
Noutati despre micuta Agnes
“Spune-le ca le mulțumesc mult mult mult!” asa mi-a spus Roxana sa va spun, mama micuței Agnes. In 24 de ore de la primul apel catre voi, se stransesera peste 21000 eur. 😃 Nu stiu daca au fost si sume mari virate dar pot sa va spun ca a fost o donatie de 8 lei. Este cea care a emotionat cel mai mult. Domnul care a facut donatia a specificat ca erau ultimii bani din contul dansului. Stimate domn, daca cititi randurile astea, va multumim! Cei 8 lei ai dvs, ultimii dvs bănuți din cont au ajutat-o pe micuta Agnes sa isi închirieze o ambulanta aviatica si joi dimineață va pleca catre Germania. Desi sperau sa poata zbura cu un zbor de linie, starea micutei Agnes nu le permite si sunt nevoiti sa platesca 14000 eur doar inchirierea acestei ambulante. Inca o data, va mulțumesc mult celor care ati contribuit. Nu uitati, 5 eur sau 20 de lei, pentru Agnes pot face o diferența!
Drum bun, micuta luptătoare! Iti urez, tie si parintilor tai sa aveti parte doar de usi deschise, de oameni buni si de multa sanatate! Gandurile nostre bune va vor însoți peste tot!
Pentru cei care nu stiu cine este Agnes :
25 Nov 2019
Într-o duminică obișnuită, cu clătite, viața prietenei mele s-a schimbat
19 Nov 19
Later edit : in mai putin de 24 de ore s-au adunat, deja, peste 10000 eur. Umanitatea nu s-a pierdut. Va dati seama cat de puternici suntem cand ne unim?
Parintii lui Agnes va sunt foarte recunoscatori.
Stiti cum va indemn eu mereu la finalul fiecarei postări sa fim buni unii cu ceilalți? Acum e momentul sa fiti voi buni cu mine.
Imaginati-va, va rog, urmatorul scenariu:
O zi de duminica la fel ca oricare alta, clatite si veselie si 2 copii frumosi si sanatosi. Nimic special. Aceeasi duminica, dar seara, cateva ore mai târziu nimic nu mai e la fel. Fetita frumoasa si sanatoasa de doar 1 an si 2 saptamani este in spital, conectata la multe aparate si luptand pentru viata ei. Si un diagnostic crunt: cardiomiopatie dilatativa cu nevoie de transplant cardiac cat mai curand.
Din pacate nu a fost doar un scenariu, a fost o zi din viata Roxanei, prietenei mele din copilarie careia i s-a schimbat viata intr-o duminica cu clătite. :((
Acum, 2 saptamani mai tarziu, micuta Agnes este stabila dar, nu are nicio sansa in Romania. Are 2 sanse, una in Austria si una in Germania. Parintii ei au facut tot ce au putut omenește sa fie primiti la una dintre cele doua clinici insa, evident intervine factorul financiar.
Nu vi se pare si voua absolut nedrept ca viata copilului vostru sa depinda de bani??
Parintii au decis sa se mute in una din cele doua tari, sa muncească acolo, sa intre in sistemul de asigurări si micuta lor sa intre cat mai repede pe lista de transplant. Doar ca planul acesta este de durata si timpul se scurge in defavoarea micutei Agnes.
Au nevoie de bani sa o transporte pe micuta Agnes in conditii aeriene speciale si cu însoțitor cadru medical, au nevoie de bani sa inchirieze o casa unde sa stea, sa plateasca garantia. Au nevoie de bani sa traiasca si sa acopere cheltuielile medicale pana vor reusi sa muncească si sa fie asigurați dpdv medical. Suma nu e mare, au estimat undeva la 15000 eur.
Noi, in comunitatea asta suntem 2000 de oameni. Va cer, fiecăruia dintre voi 5 eur. Sau 20 de lei. 1 pachet de tigari sau o pizza. Nu este drept ca sănătatea unei copile, dreptul ei la viata sa fie limitate de bani.
Va las aici conturile Roxanei. Va rog mult sa faceti cat mai repede transferul, Agnes trebuie sa ajunga repede la o clinica de specialitate.
Va mulțumesc mult!
LEI:
Fronie Roxana Cristina
RO53 RNCB 0318 0508 9651 0001
RNCBROBU
EURO:
Fronie Roxana Cristina
RO68 RNCB 0590 0508 9651 0002
RNCBROBU
NOK:
Visoiu Emanuel Robert
6352 10 45657
REVOLUT
Gradinita in Austria incepe la 2 ani si jumatate.
Din ceea ce am inteles din mai multe surse, primariile au autonomie destul de mare si prin urmare e posibil ca ceea ce noi am trait si organizarea gradinitei din zona Melk, unde noi stam, sa nu fie valabil in toata Austria.
Inainte sa va spun despre cum e aici si cum a fost primul nostru contact cu gradinita, vreau sa va spun cate ceva despre alegerile noastre dpdv al gradinitei in Bucuresti. Am stiut inca de pe la 6 luni ale lui Calin ca vom merge pe un sistem de educatie alternativa, am citit despre pedagogia Montessori si ni s-a potrivit foarte bine. I-am inteles si adoptat principiile si a fost firesc sa alegem o gradinita Montessori. Am ales-o pe cea cu care am rezonat cel mai mult din cele vizitate si nu am regretat deloc. Totul a fost la standarde inalte: pregatirea educatorilor, atitudinea, materialele. Educatoarea lui Calin a fost partenerul nostru in educatie. A facut parte din echipa noastra. A fost un om special pentru noi si inca este. Desi la un moment dat am ales sa intrerupem colaborarea cu acea gradinita (din motive financiare si administrative), atat gradinita cat si personalul si mai ales educatoarea lui Calin au ramas referinte pentru noi.
Avand in vedere cele de mai sus, gradinita aici in Austria a fost o temere mare pentru noi. Pentru ca urma sa ne confruntam cu sistemul de stat. Si in Romania noi am fugit de sistemul de stat, era un fel de bau-bau pentru noi.
Primul contact cu gradinita a fost o intalnire programata cu educatoarea lui Calin la 7 si 15 min dimineata. (Austriecii sunt foarte matinali) Pentru ca ne-am conectat atat de bine, pentru ca am avut atat de multe intrebari si pentru ca educatoarea vorbeste foarte bine engleza si a fost mai mult decat dispusa sa imi raspunda la toate intrebarile, am continuat acea prima intalnire inca 30 min si dupa terminarea programului copiilor. Am fost placut impresionata de faptul ca am primit multe materiale depsre politica gradinitei, detalii administrative, sfaturi privind acomodarea copilului, intrebari despre preferintele culinare, interdictii alimentare, de ordin religios, etc. Si a fost cu atat mai impresionant sa realizez ca mi-a fost data toata documentatia in engleza, ba chiar unele documente erau traduse in limba romana. Am apreciat mult efortul si dorinta lor de a avea o colaborare buna.
In prima zi de gradi, Calin si-a servit colegii cu briose facute de noi doi cu o zi inainte. Eu am avut voie sa petrec nestingherita cu el in sala de clasa oricat am fi avut eu sau el nevoie si nu doar in prima zi, ci oricate zile. Am stat o singura zi cu el pentru ca a doua lui zi de gradi a coincis cu prima mea zi de munca. Calin nu a avut nevoie deloc de mai mult decat acea zi impreuna la gradi. Oricum, sotul meu a stat in garda in imediata apropiere a gradinitei, cu Emma, in cazul in care Calin ar fi avut nevoie. Insa totul a decurs lin si minunat. Merge in fiecare zi cu bucurie, il roaga pe tatal lui sa il mai lase 5 minute cand vine sa il ia. De fiecare data il gasim vesel si senin. Suntem, cel putin din punctul asta de vedere cum nu se poate mai bucurosi si multumiti. Momentele de frustrare pentru ca nu se poate exprima sunt din ce in ce mai putine. A invatat deja atat de multe cuvinte, deja stie sa isi exprime nevoie de baza, cred ca inelege multe de la educatoare care au observat ca stie multe cuvinte in engleza si atunci cand nu reusesc sa ii transmita ce vor in limba germana, incearca in engleza. Le sunt recunoscatoare pentru toate eforturile pe care le fac in acomodarea lui Calin. Daca este o regula mai complexa, sau se introduce o activitate noua, educatoarea ma opreste dimineata si tine sa imi explice mie in engleza ca eu apoi sa ii explic lui Calin ca ea sa fie sigura ca el intelege despre ce e vorba, sa nu creeze stari de disconfort pentru el.
La grupa lui Calin sunt 2 educatoare (nu sunt in acelasi timp in sala de clasa decat la evenimente speciale) si 1 asistenta. Toate 3 sunt calde si empatice si zambesc mereu si coboara la nivelul copiilor cand vorbesc cu ei. Si isi dau constant interesul ca noi, parintii lui Calin sa fim la current cu ce se intampla, sa ne explice situatii pe care noi nu le cunoastem, cutume locale, obiceiuri si reguli ale gradinitei. Nu stiu daca este la fel la toate gradinitele, nu stiu daca si in zonele rurale este la fel, dar noi ne simtim norocosi de oamenii intalniti la aceasta gradinita mica de la sat.
Sa va spun si cateva detalii administrative si organizatorice ale gradinitei.
Programul incepe la 7 fara 15 minute dimineata. Sunt multi copii care intra pe usa gradintei exact cand se deschide. Programul normal este pana la ora 12:30- 13.00. Acest program este fara plata. In cazul in care vrei program prelungit pentru copilul tau, se plateste o taxa / ziua prelungita insa nu stiu care este taxa. Sunt sigura ca educatoare mi-a spus care este taxa insa, tocmai imi spusese ca nu este niciun copil din toate cele 4 grupe care sa ramana la program prelungit.  de asemenea, niciun copil nu mananca pranzul la gradi. La fel, Calin poate manca pranzul la gradi, contra cost, trebuie doar sa anunt cu o zi inainte. Insa, nu-l pot lasa sa manance singur. In zona rurala toti au bunici sau matusi si unchi si copiii nu raman niciodata la program prelungit. La ora 12. 12:30 toti copiii sunt luati acasa.
In jur de ora 9 si jumatate, in functie de dinamica grupei copiii mananca o gustare adusa de acasa. In prima zi eu i-am pregatit niste biscuiti si un piure de fructe lui Calin. Colegii lui muscau din carnati si sandiciuri cu sunca. 😊) Merg singuri la vestiar, isi aduc gustarea. Isi iau scaun, farfurie, pahar, servetel si tacam si se aseaza la masa. Termina de mancat si fiecare strange dupa el.
De la gradi au fructe, apa si un soi de limonada sau socata. Daca urmeaza un eveniment si unul dintre copii aduce ceva pentru toti ceilalti a doua zi ( zi de nastere sau orice alt eveniemnt), educatoarele agata un mar din plastic de rucsacul fiecarui copilas si a doua zi noi, parintii stim sa nu le mai pregatim pachetel.
Sunt multi copilasi care vin cu autobuzul dimineata. Si aceasta este contra cost, dar nu stiu sa va spun cat.
In gradinita lui Calin sunt 4 grupe a cate 20 de copii. 4 Sali de clasa. Clasa lui Calin are in jur de 50m2 la care se adauga si etajul cu inca aproximativ 20m2. Fiecare clasa are un perete in totalitate din sticla spre curte si unul partial din sticla spre zona de vestiare. Fiecare clasa are scari interioare ce duc la un etaj unde sunt amenajate spatii de joaca si unde peretii sunt din sticla. Exista un spatiu comun celor 4 grupe, acolo sunt toate vestiarele, si alte 2 zone de joaca, plus intrarea catre baie si catre sala de gimnastica. Baile sunt comune fete – baieti dar toaletele in sine au pereti. Salile de clasa sunt impartite pe zone de activitati. Zonele de mese unde ei pot lucra individual cu diverse materiale, puzzle-uri sau impreuna, de exemplu la masa de plastilina. Apoi exista zona de lego, care este organzita sub forma de amfiteatru si sub fiecare treapta / bancuta exista un sertar unde sunt sortate pe categorii piesele de lego. Zona de bucatarie unde copiii se pot spala pe maini, isi pot spala paharul si farfuria, isi pot lua apa,etc. Zona de joc liber, unde sunt perne si o saltea. La etaj este o zona cu trenuri si masini si autostrazi si sine de tren si o zona cu casute de papusi si bucatarii.
La fiecare loc de joaca este permis un numar maxim de copii. Pentru a evita eventuale discutii : ba eu eram aici si tu ai venit dupa!!” au organizat un sistem efficient si ingenios zic eu.
Fiecarui copil ii este repratizat in cadrul gradinitei un semn. Calin are pinguinul si il regasete pe vestiarul lui, pe agatatoare de prosop de la baie, pe paharul unde isi tine periuta de dinti si pe un carlig / cleste de rufe, care sta mereu in acelasi loc agatat. Cand Calin vrea sa mearga la trenuri, de ex, isi ia clestele cu semnul lui si merge intr-un loc unde sunt agatate fotografii plastifiate ale spatiilor de joaca. Pe fiecare fotografie apar cate 3 sau 4 sau 5 flori in functie de numarul de copiii acceptati sa se joace in acelasi timp acolo. Calin se duce, isi prinde clestele pe o floricica si in felul acesta a ocupat un loc de acolo plus ca educatoarea stie mereu la ce loc de joaca este doar uitandu-se dupa carligul lui. In cazul in care toate floricelele sunt ocupate de alte carlige isi alege pur si simplu o alta activitate. S-a obisnuit foarte usor cu aceasta regula.
Curtea este iar un foarte mare avantaj. Este foarte spatioasa si ofertanta ca si forme de relief. Exista si zone plane dar si o vale si dealuri si copaci si pietre mari. Seamana mai mult cu un parc decat cu o curte de gradinita. Au si leagane si balansoare si zona de nisip. Au si un garaj in curte din care au iesit o multime de biciclete cu sau fara pedale, o multime de trotinete si motociclete si carturi si tot felul de astfel de dispozitive. Nu am mai vazut niciodata atat de multe la un loc, doar la magazine.
Absolut toate jucariile si materialele si mobilierul arata nou si bine ingrijit si de calitate si copiii sunt invatati sa aiba grija de ele.
Spre deosebite de sistemul Monstessori, aici exista mai multa culoare si sunt premise personaje din desene animate. In rest, am gasit multe asemanari: respectul pentru copil ca individ, empatia, activitati din viata practica, efortul educatorilor de a le insufla copiilor ideea de ordine si de organizare, lipsa de pedepse si de recompense, au activitati din viata practica, gatesc impreuna, avem petreceri cu toti copii si familiile in care noi parintii aducem gustari si se bea punci fierbinte si suc de portocale.
In concluzie : ne place mult gradinita. Si lui ii place. Este si aici, probabil cel mai exuberant dintre copii. Sau cel putin asa il vedem noi. Isi imbratiseaza colegii daca ii vede intr-un alt mediu decat in cel de la gradi, are tendinta sa tipe si sa chiuie cand e vesel si, la fel ca de fiecare data cand un pedagog interactioneaza cu el mai mult, ni s-a sugerat si aici sa il ducem la un sport, la fotbal sau la catarat pentru ca are foarte multa energie si pentru ca este o fire foarte sportiva.
Parintii celorlalti copii sunt draguti cu noi si ne zambesc in fiecare dimineata, sotului meu chiar I s-a intamplat sa intervina o mamica intr-o discutie si sa ii explice sotului meu ceva ce nu intelesese. Deci, daca in alte situatii ne-am simtit straini, la gradi e bine. Ne simtim bine.
Emma se simte ca acasa in gradinita si niciodata nu vrea sa plece de acolo cand il ducem sau cand il luam pe Calin. Fuge de noi si intra in una dintre salile de clasa si nu vrea sa mai iasa de acolo. Toate educatoarele o cunosc. 😊In februarie se deschide o cresa chiar langa gradinita lui Calin si va merge si ea acolo. In ianuarie va implini 2 ani. Probabill ca o sa ne fie mai usor atunci si sotul meu va putea lucra in liniste cateva ore. El si-a pastrat job-ul pe care il avea in Romania, lucreaza pentru o companie internationala si lucreaza de acasa. Deocamdata ii e greu pentru ca petrece mare parte din zi cu Emma si cu Calin si trebuie sa lucreze in a doua parte a zilei cand ajung eu acasa. Speram ca si la cresa Emmei vom avea parte de aceeasi experienta pozitiva ca la gradinita lui Calin.
Daca va intereseaza vreun aspect anume legat de gradinita in Austria, pe care eu nu l-am mentionat, va astept cu intrebari.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalti!
18 noiembrie 2019

Acum votam din diaspora
Am vrut sa renunt la a scrie. Am si renuntat o perioada. In primul rand din cauza lipsei de timp si a lipsei de energie, cateodata imi lipseste energia buna, dar de cele mai multe ori imi lipseste energia. Muncesc pentru prima oara in viata mea fizic. Imi folosesc mainile si picioarele mai mult decat imi folosesc capul. Si sunt obosita. Este un alt fel de oboseala. Este oboseala care ma face sa am nevoie sa dorm mult. Am muncit toata viata, dar niciodata asa. Toate joburile mele de pana acum au presupus un birou, un laptop si un telefon. Acum lucrez cu manusi, cu apa si detergent si cutite. Ai un alt statut atunci cand lucrezi la birou: mergi aranjat, pus la punct, pe tocuri si cu o anume conduita si tii spatele drept. Acum am tricouri la fel ca toti colegii mei, uniforma, tricouri polo albe si sorturi albastre si de multe ori ne murdarim pe ele, am mereu parul prins si incaltari grosolane si urate, dar foarte comode si care ma apara de eventuale accidente. Lucrez intr-o bucatarie. Clatesc vasele si le bag la masini de spalat industriale, apoi le sterg si le pun la locul lor, curat castraveti si morcovi si ceapa, dau bucatile de snitel prin pesmet, pun baghete congelate de paine in tavi si apoi in cuptor…ajut in bucatarie. Probabil ca sunt un fel de ajutor de bucatar, fara calificare in domeniu. Dar, paradoxal, desi stau in picioare 4 ore fara nicio pauza, mi se pare mai usor ce fac acum decat orice alt job am avut pana acum. Munca e multa si intensa insa e usoara si placuta si nu am nicio responsabilitate. E usor si tare reconfortant sa stii exact ce ai de facut, fara complicatii, fara probleme, fara interventii, fara email-uri urgente, fara telefoane, fara legi si proceduri, fara rapoarte si fara deadline-uri. Cand se termina programul …gata…nu plec in niciun fel incarcata de griji si de responsabilitati legate de munca catre casa. Imi spune o colega intr-o zi ca fiul ei este foarte destept si ca va merge mai departe sa studieze informatica si ca nu se va chinui cum au facut-o parintii lui, el va avea o munca usoara. Nu am stiut cum sa ii spun ca nu va avea o munca usoara, va avea probabil serviciul pe care si-l va dori si va fi bine platit pentru el, insa munca usoara cu siguranta nu o sa fie. Pe langa factorul studii, orice munca presupune folosirea mai mult a capului, a gandirii, este mai bine platita si pentru ca este mai grea decat o munca fizica mecanica si fara responsabilitati sau cu resonsabilitati mai usoare. Exclud de aici, bineinteles extremele, munca fizica foarte foarte grea sau in conditii dificile.
Ca de fiecare data cand ma apuc sa scriu, si de aceasta data m-am abatut de la subiect. Am vrut sa va spun de ce nu am mai scris si de ce totusi o fac acum. Timpul a fost principalul motiv. Am 2 copii mici, unul inca alaptat la cerere, o casa de pus la punct, si aici vreau sa spun ca a fost vorba de renovare ( zugravit, pe alocuri reparat peretii, inlocuit mobile de bucatarie, construit usi…etc) , un job de 4 ore / zi plus o ora si jumatate drumul si o afacere in productie de condus. O afacere pe care am lasat-o in Romania pe mainile cuiva care la nici 2 saptamani de cand am ajuns in Austria m-a anuntat ca renunta. Nu vreau sa intru in detalii despre acest subiect doar va spun ca a fost o lovitura mare de pe urma careia nu mi-am revenit nici acum. Astea sunt doar cateva dintre situatiile cu care ne-am confruntat in cele 2 luni de cand suntem aici. La tot ce e mai sus mai adaug temeri multe, ganduri multe, dor de acasa, decizii luate in pripa si pe care apoi le-am regretat, situatii cu nivel ridicat de disconfort, migrene puternice aproape in fiecare saptamana, presiunea celor de acasa carora le raspundem greu la mesaje….sau deloc. Celui care iti scrie nu e bine sa nu ii raspunzi deloc, dar nu ii e bine nici cand ii raspunzi scurt si sec. Si eu nu pot, sau nu am putut raspunde mai mult, pentru ca e greu sa pui intr-un mesaj pe watsapp trairile, gandurile, temerile. Si oamenii de acasa tin si lor le pasa si vor sa stie ca suntem bine. Si…poate ca nu eram, atunci cand ne scriau, dar cum sa le spui ca nu esti bine astfel incat sa inteleaga de ce nu esti bine? Mai bine le spui ca esti…ok. Ca te acomodezi…si ca o sa fie bine. Si ii simti pe toti departe. Pentru ca aici e alta viata…de parca e alta planeta.
Am decis sa revin la a scrie pentru ca primesc multe mesaje. Inca primesc multe mesaje de la voi cei care ne-ati urmarit de la inceput. Ne urati de bine si ne intrebati cum suntem. Am citit sute de mesaje de la voi si pentru ca am inceput sa intram pe un fagas cat de cat normal, vreau sa va multumesc si sa va mai scriu si sa va povestesc despre noi.
Azi am votat. Noi nu am plecat din tara sa strangem un ban sa ne luam o casa si o masina, noi le aveam pe astea in tara. Casa este inchiriata si masina e cu noi. Nu am plecat din tara cu gandul de a ne mai intoarce. Noi am plecat pentru ca avem convingerea ca Romania nu este tara in care vrem sa ne crestem copiii. Indiferent cat de greu o sa ne fie, noi nu ne mai intoarcem in Romania. Insa, incercam sa ii ajutam pe cei ramasi acasa prin votul nostru. Am votat cum am crezut noi ca e mai bine pentru cei care au ramas acasa, pentru parinti, pentru fratii ramasi, pentru prieteni. Si am votat ca sa le oferim exemplu de conduita civica alor nostri copii. Si am votat din respect pentru cei care nu mai sunt si care s-au jertfit pentru ca noi azi sa avem dreptul si responsabilitatea sa votam.
M-am entuziasmat la gandul ca la sectia de votare, azi, vom intalni alti romani, ca poate vom schimba cateva vorbe….ca ne vom zambi cu subinteles….nu a fost asa. Romanii din sectia de votare au fost reci si distanti, unii nici nu ne-au raspuns la salut. Unii nu i-au raspuns la salut nici fiului meu. Cu siguranta au motivele lor pentru care sunt asa in defensiva fata de alti romani…dar, am fost dezamagiti. Toti.
Dupa 2 luni de Austria mi-am întărit convingerea ca doar prin masuri coercitive puternice se poate educa o masa de oameni, o populație. Si noi respectam cu strictete regulile lor si luptam in fiecare zi sa transformam din Austria “acasă”.
Pana data viitoare, fiti buni unii cu ceilalți!
10 nov 2019